Despre Sfântul Apostol Vartolomeu, unul din cei doisprezece apostoli, se spune că a primit limbile în chip de foc ale Sfântului Duh.
Sfântul Apostol Vartolomeu, împreună cu Sfântul Apostol Filip, au mers în Siria și în Asia, unde au propovăduit cuvântului lui Dumnezeu.
În Asia l-au întâlnit pe Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, ucenicul lui Hristos, Au intrat în cetatea Ierapole a Frigiei care era plină de idoli. Acolo era o viperă pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeiță și o țineau închisă într-o capistea zidită special pentru ea, aducându-i multe feluri de jertfe și hrană.
Cu ajutorul Sfântului Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, și cu puterea lui Dumnezeu Sfinții au biruit vipera, înjunghiind-o cu rugăciunea ca și cum ar fi fost o suliță, și au omorât-o.
Sfinții se sârguiau să izgonească din cetate închinarea la idoli și se osteneau zi si noapte să predice cuvântul, să-i învețe, povățuiască și să-i aducă pe calea dreptatii pe cei rătăciți.
În cetatea aceea era un om, Stahie, iar acela era orb de 40 de ani. Sfinții Apostoli i-au deschis ochii cei trupesti cu rugaciunea, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat și ochii cei sufletești.
Vestea s-a împrăștiat în toata cetatea și oamenii veneau la casa lui Stahie, unde Sfinții Apostoli îi învățau credința în Iisus Hristos pe cei neputincioși, pe care îi tămăduiau prin rugăciune, izgonind diavolii din oameni.
Antipatul cetății avea o femeie, Nicanora, care fusese mușcată de un șarpe și zăcea bolnavă, aproape moartă. Nefiind bărbatul ei acasă, a poruncit slugilor s-o ducă la dânșii, Femeia a fost vindecată de mușcătura șarpelui, dar și de diavoleasca vătămare de suflet, și pe loc a început să creadă în Hristos. Auzind asta, antipatul, mâniat, a poruncit ca apostolii să fie prinși și aruncati în temniță, apoi i-a osândit la răstignire.
Furioși că le-a ucis vipera la care se închinau, oamenii l-au legat pe Sfântul Apostol Filip cu o funie si, spânzurându-1 de un lemn în preajma ușii capistei vipere, l-au răstignit cu capul în jos, batjocorindu-1 și lovindu-1 cu pietre.
Dar când l-au răstignit pe Sfântul Vartolomeu s-a facut mare cutremur, încât pământul, deschizându-se, a înghitit pe antipat și pe toți slujitorii viperei, împreună cu muțtime de popor necredincios. Văzând aceasta, toți credinciosii și necredincioșii si au strigat către Sfinții Apostoli să-i miluiasca si se rugau să nu-i înghită pământul de vii. Și au dezlegat pe Vartolomeu. Pe Filip n-au putut să-1 dezlege îndată, iar acesta și-a dat sufletul rugându-se pentru necredincioși.
Vartolomeu a îngropat cu cinste trupul Sfântului Filip, iar în locul unde a curs sângele lui, după trei zile a crescut viță de vie.
Sfântul Vartolomeu s-a dus în părțile Indiei propovăduind cuvântul Domnului prin cetăți și sate, tămăduind pe cei neputincioși cu numele lui Hristos, apoi s-a dus în Armenia cea mare.
Acolo era un împarat cu numele Polimie, care avea o fata îndrăcită, iar diavolul striga prin gura ei: „O, Vartolomee, și de aici ne izgonesti pe noi?” Iar împaratul auzind aceasta, a poruncit să fie căutat Vartolomeu, care îndată a fizgonit diavolul dintr-însa, iar fata împăratului s-a făcut sănătoasă.
Impăratul Polimie, împărăteasa, fiica lui cea tamaduită și mulți din boieri și popor au primit Sfântul Botez, doar fratele împăratului a vrut să-1 piardă pe Vartolomeu și să răzbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor.
L-a prins pe sfântul apostol în cetatea Albana din Armenia cea mare, apoi 1-a răstignit pe cruce cu capul în jos. După ce Sfântul Vartolomeu s-a sfârsit, credincioșii au luat trupul de pe cruce și l-au pus într-o raclă de plumb, așezându-le în aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaște se tămăduiau bolnavii. Multi necredincioși s-au apropiat de atunci de Biserica lui Hristos.
Auzind și văzând minunile ce se făceau de moaștele Sfântului Vartolomeu, nevrând să cunoască puterile lui Dumnezeu, cei necredincioși au luat sfintele moaște cu racla cea de plumb și le-au aruncat în mare. Dar minune, racla cea de plumb a plutit ușoară ca o luntre pe apă, sosind pe insula Lipar.
Episcopul cetății Liparuluicu tot clerul s-au minunat cu toții cum racla cea de plumb și cu moaștele nu s-a afundat în apă, iar pentru aceasta au preamărit pe Dumnezeu. Au luat racla cu moaștele și au pus-o în biserica lor cu bucurie și cu cântări de psalmi.
(surse: Viețile sfinților, vol. VI)
