La împlinirea exactă a unui secol de la naștere Monicăi Lovinescu, bucureștenii sunt așteptați în casa celebrei Mița Biciclista la expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat”, realizată pentru a marca centenarul nașterii Monicăi Lovinescu.
În cadrul expoziție, ce acoperă etajele 1 și 2 ale stabilimentului care i-a aparținut cândva celebrei Mița Biciclista, sunt expuse pentru prima oară documente originale, obiecte, mărturii, fragmente de emisiuni din perioada 1960-1991 de la Radio Europa Liberă, dialoguri emoționante cu Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ana Blandiana, Octavian Paler sau Eugen Ionescu.
Monica Lovinescu, jurnalist și critic literar de excepție, e considerată marea conștiință a țării, dar și cea mai importantă voce feminină a exilului românesc din istoria României moderne, omul care a vorbit la microfonul Europei Libere timp de trei decenii despre „ceea ce mintea oamenilor închiși în România totalitară gândeau, dar nu puteau rosti”, după cum a arătat Gabriel Liiceanu, cel care a avut în luna februarie inițiativa de a declara 2023 < Anul Monicăi Lovinescu > ”.
„A fost vocea de la radio care a avut curajul de a înfrunta un regim totalitar, iar eforturile ei au fost o formă de salvare morală, individuală şi colectivă. Expoziția < Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat >, este o invitație la înțelegerea puterii cuvintelor, a libertății și a responsabilității de a spune ceea ce gândești. Monica Lovinescu e un reper despre care astăzi nu se învață la școală. Să avem curajul să ne întrebăm ce-am fi fost fără Monica Lovinescu? N-a venit oare momentul, măcar acum, la centenarul nașterii sale, să ne aducem aminte cât de mult îi datorăm și cât de puțin i-am onorat memoria? Tocmai în numele acestei datorii morale îi închinăm întregul an 2023. Acesta este, pentru mine și pentru Humanitas – și s-ar fi cuvenit să fie pentru toată România –, «Anul Monica Lovinescu». Mi-aș dori să fim împreună cât mai mulți cei care credem în această aducere-aminte…“ a declarat Gabriel Liiceanu.
La rândul său, curatorul expoziției, Edmond Niculușcă, a vorbit și el despre semnificația trecerii prin istoria românilor a Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica scriitorului Eugen Lovinescu și a profesoarei de franceză Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu.
„Înainte de 1989, Monica Lovinescu a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost reamintirea constantă a faptului că cei aflați la putere au continuat să încalce principiile democratice, iar deciziile importante au fost luate tot fără exigență etică. Monica Lovinescu nu poate fi separată, în memoria colectivă, de soțul ei, Virgil Ierunca. Cu limbajul confiscat, umiliți de suferința frigului, întunericului și a foamei, fără a putea scăpa din acel univers, românii îi ascultau clandestin pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca vorbind la microfonul de la < Radio Europa Liberă >. Ei dădeau glas durerii, furiei și dezgustului pe care românii le resimțeau. Le dedicăm această expoziție părinților noștri și părinților lor, a căror viață a fost complet mutilată de regimul totalitar. Și care au sperat pentru noi că vom trăi într-o lume mai bună”, a precizat Edmond Niculușcă, președinte ARCEN, la vernisajul expoziției.
Expoziția este deschisă între 17 noiembrie – 30 decembrie, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, din zona Pieții Amzei. Accesul publicului larg se va face pe bază de bilet, achiziționat prin www.iabilet.ro, pe linkul: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/. Biletele pornesc de la 15 lei, iar programul de vizitare e cuprins de luni până vineri de la 18.00 la 22.00, iar în weekend, de la 12.00 la 22.00. Ultima oră de acces este 21.30!
Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas și unul dintre puținii care i-au cunoscut în viață și pe Monica Lovinescu și pe Virgil Ierunca, a rostit un scurt discurs dedicat memoriei celor doi ziariști români care au trăit la Paris și care au colaborat cu Radio Europa Liberă timp de decenii bune.
„Apare cineva care vorbește în locul lor, pentru toți aceștia…Întrebarea care se referă la cine au fost Monica Lovinescu și Virgil Ierunca are următorul răspuns: cei doi oameni, nu singurii, dar cei mai reprezentativi, care au vorbit pentru noi, cei cărora ni se luase vocea. Când ți se ia vocea? Atunci când teroarea este atât de mare încât nu-ți mai pui problema de a-ți asuma riscul de a vorbi cu orice preț. Orice preț însemna moartea! În 1950, a vorbi cu gura ta însemna moartea! A vorbi în vremea lui Stalin cu vocea ta…glonțul pleca înainte de a deschide gura! Noi nu mai vorbeam! Faptul că a existat o mână de dizidenți la noi n-a fost reprezentativ. Pentru că n-au iradiat, n-au făcut masă critică, n-au strâns acel grup de oameni care sub iradierea unui cuvânt sau a unui erou să se fi strâns în jurul lui și să fi făcut masa critică a unei revolte. Ca în Ungaria, ca în Cehoslovacia, ca în Polonia! Nu, la noi nu s-a întâmplat așa! Acei oameni care au făcut asta, de unii singuri, cu prețul vieții lor, au fost foarte puțini!”, a explicat Gabriel Liiceanu rolul celor doi la deschiderea expoziției.
