Nu e zi să nu auzim cît de sărac e statul român şi cum bate vântul prin buzunarele bietului guvern care n-are bani pentru niscai pensii şi salarii decente, pentru sănătate şi educaţie, pentru infrastructură rutieră, pentru securitatea cetăţeanului, pentru nimic din ceea ce ar trebui să reprezinte principalele sale priorităţi în lista de atribuţii. Dar oare chiar aşa e?
Recent, la finele lunii ianuarie, premierul Ciolacu afirma, zborşindu-se:
„Sunt un om care ştiu să mă aplic şi să văd că, dacă continuăm cu pomeni electorale, se duce România în cap. Şi normal că mediul de afaceri vede că suntem direcţionaţi doar într-o anumită zonă, dar nici nu mai pot să rabd să-i văd la televizor că în continuu discută de unde sunt bani pentru pensionari. Şi mă, măgarilor, oamenii ăia au construit România, oamenii aceia sunt părinţii şi bunicii noştri! Eu nu pot lăsa acei oameni să moară de foame, să nu aibă bani de medicamente! Sunt o prioritate a unui guvern condus de un social-democrat dar avem obligaţia de a menţine echilibrul, s-au terminat extremele!”
Şi merită să ne amintim şi discursul ţinut de domnia sa în Parlament, în septembrie anul trecut, la angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, în care tuna retoric cum că:
„De astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! Și mai ales – s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală! La fel ca toți românii, și eu m-am săturat de ipocrizie! M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea! M-am săturat să văd că unii își încasează lună de lună salariul, fără să aibă vreo performanță, în vreme ce alții trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu! M-am săturat să văd cum unii își pot plăti corect toate taxele, contribuțiile și impozitele, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect! Trebuie să înțelegem cu toții că așa cum a fost până acum, statul român nu poate merge mai departe. Nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem să ne facem că facem, nu mai putem să cerem mereu, fără să dăm nimic în schimb. Trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți cei care muncesc, indiferent unde muncesc, la stat sau la privat. (…) Astăzi, se termină cu șmecheria!”.
Frumos discurs, zero intenţii reale de a curăţa grajdurile lui Augias, aşa cum s-a văzut. A tăia, bunăoară, funcţii neocupate şi care oricum nu existau decît pe hîrtie, asta e doar praf în ochi.
În fapt, dezmăţul bugetar început în urmă cu 34 de ani a atins cote extreme în ultimii ani. Avem azi un aparat administrativ obez, care continuă să se îndoape cu structuri noi şi cu sinecuri, balansîndu-se periculos la limita unei anchiloze sistemice.
Bunăoară, conform profit.ro, numărul posturilor ocupate din sectorul public crescuse, în octombrie 2023, la 1.289.405, în urcare cu 10.717 comparativ cu decembrie 2022. Cît despre instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea sau doar în finanţarea Guvernului, numărul lor este azi de cîteva sute şi doar în ultimele luni au mai fost înfiinţate cîteva precum Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare sau Compania Naţională de Investiţii Rutiere.
În acelaşi timp, avem peste 1,28 milioane de români care abia-şi duc zilele cu pensiile lor mizere de aproximativ 2500 de lei, persoane cu handicap care nu îşi găsesc însoţitori fiindcă indemnizaţiile sînt minuscule, bolnavi cu boli cronice pentru care nu există medicamente şi aşa mai departe. Pentru aceştia nu se găsesc niciodată bani.
Dar să vedem concret unde se scurg miliardele ţării an de an. Îmi va fi imposibil să punctez într-un singur articol toate găurile stropitorii bugetare, însă cele mai importante merită enumerate pe scurt.
Ministere inutile
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse a fost inventat pentru ca Gabriela Firea să devină ministru. O entitate guvernamentală ale cărei unice activităţi sînt plimbările unor cohore de delegaţii p-afară. În scripte, derulează nişte programe dedicate creşterii natalităţii şi violenţei domestice, dar n-a văzut nimeni vreo implementare concretă a acestora. Are o structură împănată ochi cu secretari de stat şi tot soiul de direcţii, servicii şi compartimente în care adăstează la căldurică vreo 240 de funcţionari.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este o altă entitate guvernamentală care toacă bani bugetari fără a oferi prea multe în schimb. Este un cuib de pile, cunoştinţe şi relaţii care stau călare pe fondurile europene şi cam atît. În cadrul financiar multianual 2021-2027, România are alocați 51,2 miliarde euro, din care a absorbit 1,47 miliarde euro, reprezentând 2,87%. Din banii primiți, cea mai mare parte sunt avansuri, 1,27 miliarde euro, fonduri plătite de Comisia Europeană la începutul demarării programelor. Pe partea de fonduri structurale și de coeziune, care necesită proiecte, România a absorbit zero barat euro, sub formă de rambursări de cheltuieli, din perioada de programare 2021-2027. „Gradul de absorbție, într-adevăr, este unul mic, undeva la 2%”, recunoştea zilele acestea ministrul Adrian Câciu. Dacă ministerul s-ar transforma frumuşel într-un oficiu la nivelul Secretariatului General al Guvernului, cu reducerea organigramei umflate (în care regăsim substructuri ocupate de aproape 2000 de oameni), economiile la buget ar fi considerabile.
Ministerul Culturii este şi el o ogradă minunată pentru turmele de pile, cunoştinţe şi relaţii prezente, de altfel, în tot aparatul de stat. Coafezele şi poliţiştii despre care presa, din surse precum Curtea de Conturi, a scris că au fost angajaţi pe salarii uriaşe este greu de crezut că au vreo legătură cu vreo picătură de cultură. Aproximativ 1,5 miliarde de lei a primit anul acesta ministerul, în condiţiile în care transformarea lui în Oficiu sau Agenţie cu reducerea la jumătate a funcţiilor ar fi suficientă pentru gestionarea problematicii patrimoniului cultural şi a altor actuale responsabilităţi înşirate frumos pe hîrtie.
Despre Agenţiile, Oficiile, Institutele, Autorităţile care funcţionează fie în subordinea sau coordonarea SGG, fie la ministere, şi care au cîteva sute sau doar zeci de angajaţi fiecare, ne-ar trebui un portal întreg pentru a le prezenta. În proporţie covîrşitoare şi acestea sînt doar cuiburi de rude, amante şi prieteni care secătuiesc bugetul lună de lună, parte dintre acestea fiind complet necunoscute publicului larg.
O reformă reală a aparatului administrativ, prin desfiinţarea sau comasarea acel puţin jumătate dintre acestea, ar salva din bugetul ţării sume de zeci de miliarde. La Ministerul Familiei, bunăoară, vorbim despre aproape 363 milioane lei, iar la Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene de 8,6 miliarde lei.
Şoferi, autoturisme, telefoane şi tablete
Nu există instituţie publică fără o armată de şoferi, unii chiar bine plătiţi, o flotă de autoturisme, multe de lux, mari consumatoare de carburant şi cu mentenanţă costisitoare. Nu există o centralizare a acestei situaţii, dar un calcul ochiometric simplu ne duce spre cîteva mii de autoturisme şi probabil peste 15.000 de şoferi, dacă nu şi mai mult. Adăugăm la asta zeci de mii de telefoane cumpărate în toate acele sute de entităţi bugetare din aparatul de stat, multe de ultimă generaţie, plus abonamentele aferente şi iată cum regăsim cîteva miliarde bune zvîrlite pe fereastră pentru confortul lipitorilor bugetare.
Fondurile de protocol şi cabinetele
Fondurile de protocol sînt bani frumoşi de la buget la dispoziţia conducerii instituţiilor din care se beau cafeluţe şi se decontează tot soiul de cheltuieli care mai de care mai interesante, necercetate de nimeni. Sumele alocate pentru protocol ajung şi ele lejer la nivelul miliardelor. Adăugăm la asta şi sutele de cabinete ale guvernanţilor şi parlamentarilor, dedicate în principal ţinerii aproape a secretarelor mai mult sau mai puţin sexi, şi mai avem încă alte cîteva miliarde irosite. Bunăoară, un parlamentar primeşte lunar 35.000 lei plus încă 17.500 lei pe declaraţie pe propria răspundere, ca să stea la hoteluri de lux, să plătească servicii de promovare şi asistenţă juridică, deşi există serviciu specializat în Parlament, şi aşa mai departe, în condiţiile în care 50% din suma primită, potrivit legii, nu trebuie justificată de parlamentar.
Concediile medicale
În vara lui 2023, Ciolacu se arăta şocat de amploarea fenomenului concediilor medicale fictive: „Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români. Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, privat, public. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi cred că nu în România, ci în Europa. Vom face raportul public.” Evident, acest lucru nu s-a întîmplat şi subiectul a căzut în uitare, aşa cum cad toate subiectele spinoase în ţara asta. 8 milioane de concedii medicale înseamnă cel puţin 30 de miliarde de lei decontări şi chiar dacă nu toate aceste concedii sînt fictive, e suficient să fie doar jumătate şi vorbim despre alte miliarde tocate fără rost, în condiţiile în care soluţia stopării fenomenului este simplă şi se rezumă la controalele legale.
Teatrele, operele şi filamonicile
Puţini ştiu că statul alocă anual sume uriaşe, uneori aberante, de la buget pentru diverse instituţii culturale, însemnînd salariile consistente, finanţări de spectacole, sedii şi tot ce mai înseamnă funcţionarea unui teatru sau a unei opere, existînd spectacole pentru care s-au alocat sume chiar şi milioane de lei per premieră. În ţările vestice, toate acestea sînt instituţii private cu autofinanţare, însă la noi artiştii sînt de multe ori şi instrument electoral, aşa încît trebuie ţinuţi în puf.
Finanţarea cultelor religioase
Este un subiect spinos din simplul motiv că, deşi sîntem constituţional un stat laic, biserica e omniprezentă, de la şcoli pînă în curţile unităţilor militare. Cu toate acestea, dacă se doreşte stoparea hemoragiei bugetare, unul dintre obiective ar trebui să fie, cu siguranţă, desfiinţarea Secretariatului de Stat pentru Culte ca sursă de economii substanţiale la buget, acesta avînd ca unic scop acordarea unui şuvoi de bani Bisericii Ortodoxe Române. Bunăoară, bugetul de anul acesta prevede 1.244 miliarde de lei pentru salarizări, 9,18 milioane de lei pentru învăţămîntul teologic şi 450 de milioane de lei pentru întreţinerea lăcaşurilor de cult. Toate cultele religioase din ţările democratice trăiesc din autofinanţare, însă la noi trebuie ţinute pe bani bugetari pentru că sînt cel mai bun agent electoral al partidelor politice. Despre impozitarea BOR nici nu are rost să mai discutăm, deşi banii negri sau gri care trec prin mîinile feţelor bisericeşti ating ordinul miliardelor de euro anual, venituri din nenumărate activităţi generatoare de profit precum turismul ecumenic, afacerile imobiliare şi altele. De fapt, statul nu impozitează BOR fiindcă BOR e statul.
Asistenţa socială
De exemplu, este de neînţeles pentru unii pensionari de ce alţi pensionari care nu au muncit în viaţa lor o singură zi primesc pensia aproape egală cu a unora care au muncit trei decenii. Este de neînţeles pentru unii angajaţi de la stat sau de la privat cum unii vin să îşi ridice ajutorul social în maşini de lux, în timp ce li se bălăngăne pe piept lanţurile de un kil de aur. Stoparea acordării acestor venituri celor care nu le merită nu este imposibilă, nici dificilă, şi ar aduce la buget sume consistente care ar putea fi direcţionate către persoane cu dizabilităţi, bolnavi de cancer şi copii aflaţi în plasament. În prezent sînt aproximativ 165.000 de asistaţi social pentru care statul plăteşte lunar 44,5 milioane de lei. Pe de altă parte, avem aproape 900.000 de persoane cu handicap care primesc, în medie, doar vreo 400 de lei pe lună.
Oraşe, comune, sate
Din 319 oraşe existente în prezent, aproape jumătate au sub 10.000 de locuitori, din 2865 de comune, circa două treimi au sub 5000 de locuitori, iar din 13.285 de sate nici nu se mai ştie cîte mai au doar unul sau doi locuitori sau au fost cu totul abandonate. O reformă administrativă cu retrogradarea unor oraşe la nivel de comune şi a unor comune la nivel de sat, precum şi cu comasarea acolo unde este posibil, ar aduce economii fabuloase la buget.
Finanţarea partidelor
Partidele politice din România au primit în ultimii trei ani peste 140 de milioane de euro, adică 700 de milioane de lei, de la bugetul de stat. Asta înseamnă că din buzunarul fiecărui român, inclusiv al inclusiv pensionarilor și copiilor, s-au luat 39,4 lei pentru ca fiecare dintre noi să fim minţiţi, aburiţi, păcăliţi pe banii noştri. Nimeni nu ştie cum s-au cheltuit în mod real aceşti bani, se ştie doar că sume consistente au plecat spre acţiuni de propagandă şi spre presă. Cîte spitale şi cîte şcoli s-ar fi putut construi cu aceşti bani, vă las pe dumneavoastră să calculaţi.
Ceea ce am enumerat mai sus nu reprezintă mai mult de 10% din direcţiile în care se scurg sume aberante dintr-un buget şi aşa construit discutabil, dar ne oprim aici. Adăugînd achiziţiile aiuritoare din toate instituţiile publice, serviciile de informaţii alarmant şi nejustificat de umflate din punct de vedere al resursei umane şi finanţării, paralelismele atribuţionale prezente în întreg aparatul de stat, abrambureala din sistemul sanitar care permite sifonări de bani prin tot soiul de canale, vedem cum acestea şi multe altele construiesc tabloul unui stat care nu este nici pe departe sărac. Şi mai construiesc ceva: realitatea unei duble Românii – România dodoloaţă, a bugetarilor aşezaţi confortabil pe miliarde de euro risipite fără limită, şi România năpăstuiţilor, a celor trataţi cu batjocură şi dispreţ de toate guvernările postdecembriste.
Pentru 2024, Ministerul Finanţelor a construit un buget bazat pe un PIB de 1.733 miliarde de lei, echivalentul a 348,7 miliarde de euro. Veniturile la bugetul de stat sunt estimate la 586,1 miliarde de lei, iar cheltuielile la 672,7 miliarde de lei, cu un deficitul bugetar de 86,5 miliarde de lei, adică 5% din PIB. Minunat. Însă dacă Guvernul nu-şi va lua inima în dinţi şi nu va purcede, măcar de formă, atît la stoparea hemoragiei bugetare, cît şi la un sistem coerent de colectare (despre care voi scrie într-un editorial viitor, fiindcă merită tratat separat), România năpăstuiţilor va ajunge să se răscoale furioasă. Ori răscoalele în an electoral nu fac bine la sănătatea politicienilor care vor puterea şi după alegeri.
