18.5 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024
Google search engine
DiverseNarcisele–mituri și legende

Narcisele–mituri și legende

Simbol al renașterii, al unui nou început adus de către primavară, numele narcisei vine, conform legendelor, din mitologia greacă.

Într-o străveche legendă grecească, se spune Hades a capturat-o pe Persephone, după ce aceasta se îndepărtase de tovarășele ei pentru a culege câteva flori de narcisă galbenă. Legenda  spune că zeul Hades, care nu putea să își părăsească regatul, ar fi creat narcisa cu intenția ca parfumul puternic să o atragă pe Persefona până la intrarea în infern. Potrivit legendei, Hades s-a îndrăgostit de frumoasa Persefona când a văzut-o într-o zi pe o pajiște culegând flori. 

Demetra își păzea cu mare atenție fiica, Persefona, dar într-o zi a fost lăsată să se joace cu nimfele Nereide și Naiadele, ființe ale lacurilor, izvoarelor și râurilor. Jucându-se cu celelalte fete, Persefona observă că în apropiere se află o vale foarte parfumată, iar ceea ce îi atrage cel mai mult atenția este o frumoasă narcisă galbenă.

Curioasă, voia să meargă să se bucure de valea plină de parfum, așa că și-a chemat prietenele să o însoțească. Nimfele însă nu puteau face acest lucru pentru că, odată părăsit mediul acvatic, ele ar fi murit. Dar Persefona a început să culeagă florile de narcise, însă în fața ei s-a deschis o prăpastie și astfel fata a ajuns în ținutul lui Hades.

Povestea narciselor cu care Hades o ademenește pe  Persefona este un simbol pentru schimbarea anotimpurilor și pentru trecerea permanentă de la viață la moarte și apoi la viață din nou, sau, cu alte cuvinte, pentru trecerea de la lunile de vară la cele de iarnă și revenirea la viață primăvara. Persephone purta în tărâmul morților o cunună cu flori, simbolizînd “floarea unică,” viața care revine în fiecare primăvară.

O altă legendă din mitologia greacă ne povestește că Narcis, fiul râului Cephios și al nimfei Liriope, era binecuvântat de zei cu o nemăsurată frumusețe. Oameni de pretutindeni, tineri sau bătrâni, bărbați sau femei, se îndrăgosteau de el într-o clipă. Pe oriunde mergea, era însoțit de o mulțime de nimfe de apă sau nimfe ale copacilor care nu-și doreau decât să-l poată zări măcar o clipă. Obișnuit cu această admirație, Narcis nu oferea niciodată un răspuns, așa că în curând a devenit la fel de cunoscut pentru indiferența lui, pe cât era pentru frumusețea lui. Părea să se creadă deasupra tuturor, deasupra ideii de iubire, deasupra lumii ordinare a oamenilor, ba chiar și deasupra lumii zeilor.

Într-o zi Echo, o nimfă a muntelui, l-a privit pe Narcis și inima i s-a aprins. Neputând să-și ia privirea de la el, a început să-l urmărească peste tot. Eco era zvapaiata, pusa pe sotii si plina de viata, dar care vorbea prea mult. Soția lui Zeus, Hera, a pedepsit-o, lăsând-o fără grai și îngăduindu-i doar să repete ultimele cuvinte pe care le auzea. Eco îl zări pe Narcis în timp ce se pregătea să pornească la vanatoare și se îndrăgosti nebunește de el, dar neputând să-și exprime sentimentele cu vorbe mesteșugite, alerga în calea lui, încercând să-l îmbrățișeze.

Simțind că e urmărit, narcis a întrebat „Cine-i acolo?” Dar Echo nu putea răspunde, ea doar repeta ultimele cuvinte auzite. Narcis se înfurie, strigă la ea: „Vino acum să te văd!” Ieșind de după copaci, Echo se aruncă plângând în brațele lui Narcis, repetând „te văd”.

Dar inima lui Narcis a rămas rece. O respinge și îi strigă fetei: „Mai bine mor înainte să te iubesc!”

Umilită și cu inima frântă, Echo a dispărut în adâncul pădurii. A refuzat să se mai miște, să mai mănânce și să mai bea, iar trupul ei s-a disipat ușor, lăsând în urmă doar vocea ei. (Originile termenului de „ecou” se regăsesc, așadar, în mitologia greacă, fiind o splendidă reprezentare a vechilor mituri)

În acest timp zeii ajunseseră să nu-i mai tolereze comportamentul lui Narcis. Oamenii se sinucideau din cauza lui, astfel că zeița Nemesis l-a blestemat să cunoască și el durerea iubirii neîmpărtășite.

Într-o zi, în timpul unei plimbări prin pădurie, Narcis a găsit un lac cristalin, al cărui luciu era atât de liniștit încât părea o oglindă. Însetat, Narcis s-a aplecat să bea. A zărit atunci un chip ireal de frumos în luciul apei. Aflat sub blestemul lui Nemesis, Narcis nu și-a dat seama că se uita, de fapt, la propriul său chip. Inima îi bătea să-i spargă pieptul. Nu mai simțise așa ceva niciodată, bucuria de a fi în prezența altcuiva. Poate asta e iubirea, s-a gândit…

„De ce nu-mi răspunzi?”, îi spune reflexiei sale. „De ce nu mă vrei?”

S-a aplecat pentru a săruta luciul apei și imaginea chipul a părut să se estompeze. A încercat să se apropie din nou, să atingă imaginea, să-i simtă îmbrățișarea.

Abia după câteva tentative eșuate de a se apropia de fermecătoarea imagine care-i apărea în apa, Narcis se recunoscu pe sine însuși și rămase ore în șir privind pierdut oglinda apei în care-și zărea fața.

A intrat în apele lacului, scufundându-se în întuneric, adânc, până când a dispărut acolo pe vecie.

Legenda spune că nimfele au venit să-l plângă și l-au transformat într-o floare parfumată, care înflorește la sosirea primăverii și-i poartă numele, o floare numită narcisa.

Se spune că florile de narcisă își țin capul în jos asemenea lui Narcis care se oglindea în apă, iar în centrul florii au rămas chiar și lacrimile tânărului.

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments