Luna trecută s-a strecurat mai degrabă neobservată adoptarea unei rezoluții în Parlamentul European care s-ar putea dovedi mai complicată decît Green deal și cu riscuri mai mari: așa numitul ”Raport referitor la conștiința istorică europeană”. O rezoluție care, dacă va fi adoptată și de C.E și de Consiliul European, va deveni o directivă obligatorie în baza căreia statele UE vor trebui să-și rescrie istoriile naționale, cu accent pe adevăr, fie el și incomod, și nu pe legende și denaturări. Care istorii să se și armonizeze în cadrul istoriei comune europene. O operațiune extrem de complicată și care ar putea produce în rîndul popoarelor deranj mai mare decît sprijinirea Ucrainei, stimularea imigrației islamice ori promovarea uneori excesivă a diverselor minorități, alimentînd și mai solid curentele tradiționalist-suveraniste.
De ce asemenea demers?
Pentru că, aflăm din raport, ”trecutul complex, conflictual și contestat al Europei constituie atît o provocare, cît și o șansă pentru integrarea europeană, recunoscînd că o conștiință istorică bine informată favorizează înțelegerea reciprocă și toleranța; întrucît nedreptățile bazate pe gen, pe convingeri și pe apartenența etnică au fost prezente în istoria europeană de-a lungul mai multor secole, inclusiv sub forma antisemitismului și a atitudinilor negative față de romi, avînd consecințe pentru Europa și restul lumii”.
Raportul vorbește deschis despre riscurile pe care le presupune abordarea trecutului Europei prin noua perspectivă:
”Istoria diversă și adesea conflictuală a națiunilor și statelor europene face ca orice efort de abordare a istoriei la nivel politic să fie un act dificil și potențial periculos și că încercările de a influența modul de comemorare și interpretare a trecutului se dovedesc întotdeauna a fi dificile;
îndeosebi perioadele tragice și aspectele întunecate ale istoriei Europei sunt o reamintire foarte vie a greșelilor din trecut a căror repetare trebuie evitată și o chemare de a colabora pentru a construi societăți democratice și inclusive în Uniune și la nivel mondial;
Consideră că o abordare responsabilă, bazată pe dovezi și critică a istoriei, axată pe valori europene comune, este o condiție sine qua non pentru orice comunitate politică democratică, astfel încît să sensibilizeze generațiile actuale și viitoare cu privire atît la realizările, cît și la aberațiile trecutului, să construiască un discurs public autoreflexiv și să promoveze înțelegerea și reconcilierea în interiorul anumitor grupuri sociale, națiuni și state, precum și între acestea”.
Parlamentul European își exprimă, pe de altă parte ”îngrijorarea cu privire la faptul că în Europa continuă să existe o concurență latentă și o incompatibilitate parțială între diferitele cadre de memorie și culturi ale memoriei, ca de exemplu între Europa de Vest și Europa de Est, dar și între țările și națiunile din anumite părți ale continentului;
- subliniază că toate țările europene au experiențe comune și divergente, care aparțin unei istorii europene comune;
- recunoaște crimele comise de regimurile totalitare naziste, fasciste și comuniste, precum și în timpul colonialismului, precum și rolul jucat de aceste crime în modelarea percepțiilor istorice în Europa;
- subliniază necesitatea de a elimina decalajele regionale și ideologice existente în ceea ce privește conștiința istorică în rîndul țărilor și popoarelor europene, în vederea construirii unui teren comun pentru dialog, înțelegere și respect reciproc; recunoaște că ororile trecutului servesc drept „mit fondator negativ” și conferă proiectului european o motivație puternică, însă recunoaște că preocuparea Uniunii de a construi îndeosebi o narațiune ex negativo despre sine prezintă riscul de a promova un sistem istoric teleologic și simplist, fără nuanțe, care ar putea împiedica o înțelegere pe deplin documentată a trecutului complex al Europei și ar putea diminua elementele ce stimulează combaterea stereotipurilor și a adevărurilor dogmatice („vacile sacre”) din istoria națională”.
Rezoluția mai vorbește despre ”necesitatea unei înțelegeri mai ample și mai cuprinzătoare a istoriei europene pentru a crea o conștiință istorică europeană critică și autoreflexivă, în special prin punerea unui accent mai mare asupra inițiativelor europene actuale de comemorare, ținînd cont și de grupurile care au fost subreprezentate pînă acum și promovînd modalități inovatoare de predare a istoriei;
- subliniază că este important să se treacă de la o „cultură europeană a comemorării”, care este predominant descendentă și preocupată de definirea a ceea ce ar trebui să își amintească europenii, la o „cultură a amintirii” ascendentă și centrată pe cetățeni, bazată pe principii și valori europene comune, care să se concentreze pe dezvoltarea capacităților de a procesa în mod critic trecutul la nivel local, regional, național și european, implicînd organizațiile societății civile;
- recunoaște importanța crucială a abordării trecutului Europei pe baza valorilor fundamentale europene consacrate la articolul 2 din Tratatul privind UE și pe baza tradițiilor etice și filosofice care susțin aceste valori, și a creării unei sfere deschise de dialog care să permită, de asemenea, abordarea elementelor dificile ale istoriei naționale și să asigure înțelegerea reciprocă și reconcilierea atît în interiorul națiunilor europene, între națiunile europene, precum și între acestea și restul lumii”.
Rezoluția subliniază ”rolul fundamental al educației și invită statele membre să-și actualizeze programele de învățămînt și metodologiile de predare curente pentru a direcționa atenția de la istoria națională către cea europeană și mondială și pentru a pune un accent mai mare pe înțelegerea istoriei supranaționale, în special facilitînd existența unor perspective multiple asupra aceleiași perioade istorice și ale aceluiași eveniment istoric și promovînd stiluri de predare corespunzătoare, care să favorizeze reflecția și dezbaterile despre transferul de cunoștințe și care să fie ghidate de obiectivul general ca elevii să învețe „cum să gîndească”, mai degrabă decît „ce să gîndească”;
- evidențiază că predarea noțiunilor legate de integrarea europeană, istoria, instituțiile și valorile fundamentale ale Uniunii și cetățenia europeană au o importanță vitală în apariția unui sentiment european de apartenență;
- solicită ca predarea istoriei europene și a integrării europene, care trebuie privite într-un context global, și ca educația civică europeană să devină parte integrantă a sistemelor naționale de învățămînt;
- consideră că șovinismul, stereotipurile de gen, asimetriile de putere și inegalitățile structurale sunt adînc înrădăcinate în istoria europeană și regretă lipsa unei abordări suficient de multiculturale și care să ia în considerare dimensiunea de gen în predarea istoriei;
- consideră esențial să se abordeze marginalizarea femeilor și a altor grupuri sociale subreprezentate în istorie și invită statele membre să pună un accent mai puternic pe acest aspect în programele naționale de învățămînt;
- invită statele membre să asigure materiale didactice (de istorie) și formări adaptate, care permit profesorilor să se concentreze mai bine asupra aspectelor transnaționale și a fațetelor multiple ale istoriei, care oferă metode didactice adecvate și principiile unei predări moderne și urmăresc în primul rînd formarea unor tineri capabili să gîndească autonom;
Însă, o reexaminare critică a trecutului nu ar trebui să se limiteze doar la a pune accentul pe victimele regimurilor autoritare și totalitare; aceasta ar trebui să reevalueze toate părțile întunecate ale istoriei europene, inclusiv colonialismul, rasismul, încălcările drepturilor omului și nedreptățile istorice bazate pe gen.
Cu toate acestea, nu există o singură memorie colectivă europeană. Memoria colectivă a națiunilor și popoarelor care alcătuiesc UE este plină de războaie, conflicte și dispute.
Prin urmare, pentru a forma o memorie colectivă, trebuie să ne implicăm într-un proces de acceptare/procesare a trecutului, în special pentru a analiza trecutul într-un mod critic și cu sens, atît la nivelul statelor membre, cît și la nivelul UE.
Activitatea istorică dedicată memoriei la nivelul UE nu trebuie utilizată ca formă de putere necoercitivă pentru a exprima poziții politice sau a apăra interese politice. Dimpotrivă, reflecția despre istorie și procesarea istoriei sunt mai degrabă o formă de orientare în raport cu prezentul și cu viitorul. Prin urmare, scopul principal al studierii istoriei ar trebui să fie formarea conștiinței istorice, ca o capacitate colectivă și individuală” se mai arată în rezoluție.
Așa cum spuneam – și cum admite și raportul – rescrierea istoriei unei țări pe baze noi, fie ele și declarat obiective și nedenaturate, curățată de legende și interpretări arbitrare, se poate dovedi mult mai dificilă decît pare.
E greu să induci românilor, spre exemplu, ideea că Ștefan ce Mare, Mircea cel Bătrîn ori Mihai Viteazul nu au fost chiar atît de campioni ai luptelor cu turcii ori atît de animați de idealuri patriotice, cum am fost învățați în ultimul secol. E greu să explici tuturor că noi nu am ținut turcii la hotarele Europei cînd ea își construia catedrale în vest fie și pentru că drumul otomanilor spre occident nu trecea pe la noi. Ori că Biserica Ortodoxă a fost cel mai mare asupritor de sclavi țigani pînă în secolul 19.
Perioada post-decembristă a scos la lumină multe adevăruri incomode despre domnitorii noștri, și se știe ce tensiuni a provocat și continuă să provoace asta în societate.
Conform rezoluției P.E:, rescrierea istoriei și ”armonizarea” ei cu o istorie comună unională – o UE din care într-o zi va face parte și Turcia, între altele – va deveni obligatorie și în mod cert va aduce cu sine indicații trasate de Bruxelles către statele membre legat de cum trebuie să arate noile istorii.
Așa cum s-a întîmplat pînă acum cu toate politicile unionale, nu mereu cu succes. Ce impact va avea asta asupra unității europene, rămîne de văzut.
