Zilele trecute discutam cu un cunoscut ziarist (nu spui cine, persoană importantă…) despre explicația succesului lui Viktor Orban în Ungaria plecând de la comentariul scris de mine “Nu ucideți mesagerul maghiar”. Interlocutorul meu vorbea admirativ despre el pentru faptul ca a înțeles că Ungaria nu se mai poate baza pe un model bazat pe investiții străine directe și că același lucru ar trebui sa îl facă și România.
Argumentația lui era că fluxurile de capital străin care ies din țară sunt mai mari decât cele care intră în țară, ceea ce înseamnă că țara este spoliată de investitorii străini. Mai mult, el sugera ca România ar trebui să urmeze exemplul Ungariei și să își bazeze dezvoltarea strict numai pe capitalul autohton pentru că numai astfel putem ieși din “capcana
venitului mediu”. Bazându-ne pe investiții străine nu vom ieși niciodată de acolo și dovada stă în numeroasele țări care nu au reușit acest lucru.
E un mod de gândire care mi se pare că este împărtășit de suficient de multă lume pentru a merita să îl discut. Cu atât mai mult cu cât sunt în profund dezacord cu el.
În primul rând, atunci când se compară fluxurile de capital la modul menționat se compară de fapt mere cu pere. Pe de o parte, se compară veniturile provenind din investițiile străine făcute în România, îndeobște dividende, cu investițiile străine directe (ISD), adică cu aportul de capital. Veniturile se află în partea de Cont curent a Balanței de plăți, pe când ISD se află în partea de Cont de capital și financiar. Însăși poziționarea lor în Balanța de plăți a unei țări ne sugerează că sunt lucruri diferite.
Veniturile din investiții sunt expresia randamentului pe care îl aduce capitalul investit în România. Nu cred că ar trebui ca un investitor sa aducă permanent capital pentru a justifica dividendele pe care le primește. La urma urmei, banca nu ne cere să ne creștem permanent depozitele pentru a ne da o dobândă și nici o firmă listată nu condiționează plata dividendelor de achiziționarea permanentă de acțiuni. Nu cred că își imaginează cineva că vreun investitor, fie el român sau străin, este o firmă de binefacere. El plasează capital ca să obțină venituri din investiție și, da, veniturile obținute trebuie să depășească în final suma investită. Deci va repatria mai mult decât a investit. Pentru că altfel nu
ar fi luat decizia de investire. Este foarte posibil ca, la un moment dat, creșterea investiției să se oprească, iar ea să continue sa producă venituri. Nimic anormal în asta.
În același timp, în condițiile în care prezența firmelor românești în străinătate este atât de timidă este de așteptat ca ieșirile de dividende din România să fie semnificativ mai mari ca intrările. Ar fi de dorit să fie contrabalansat acest dezechilibru de intrările de capital? Da, dar nu e o sarcină ușoară pentru că depinde de oportunitățile oferite de țara
respectivă. Pentru că este nerealist să ne așteptăm ca intrările de capital să provină de la investitorii deja prezenți. Pentru că ei au un business plan care presupune la un moment dat recuperarea investiției inițiale. Soluția este în atragerea ani la rând de noi și noi investitori care să genereze intrări de capital străin. Iar asta cu siguranță nu se
realizează cu o retorică îndreptată împotriva investițiilor străine…
Dezvoltare pe baza capitalului autohton? Despre ce capital vorbim, l-am întrebat pe interlocutorul meu. “Păi nu avem depozitele bancare?” a răspuns el. Ca și cum toată economia s-ar putea finanța prin credit. Ca și cum băncile nu ar solicita un capital social solid din partea companiilor pentru a le credita. Într-o țară decapitalizată precum România este o glumă să presupui că o dezvoltare care să recupereze decalajul de dezvoltare față de restul Europei se poate finanța în acest moment cu precădere cu capital autohton. Chiar dacă există un vehicul care furnizează cea mai rapidă acumulare de capital autohton pe care a avut-o România vreodată. Da, e vorba de sistemul de pensii private. Deci eu zic că e unul din motivele importante pentru care să-l păstrăm și să-l ajutăm să crească cel puțin la fel de repede dacă visăm la creștere cu capital autohton.
Au flow urile de capital străin vreo legătură cu capcana venitului mediu? Mai deloc. Și nu pentru că firmele străine au fost unul din factorii importanți care au contribuit la creșterea productivității și în final la creșterea salariilor. Explicația pot să o dau întorcându-mă la un comentariu făcut acum ceva timp.
Cauzele sunt legate de epuizarea căilor facile de creștere și dezvoltare ale unei țări și incapacitatea de a trece la o strategie de dezvoltare elaborată. Un studiu din mai 2016 al profesorului Pierre-Richard Agenor de la Universitatea din Manchester enumerează trăsăturile comune țărilor care se află în capcana venitului mediu: profitabilitatea în scădere a
capitalului, epuizarea forței de muncă ieftine, protecția inadecvată a proprietății intelectuale (care descurajează inovația), stimulente distorsionate și proasta alocare a talentelor, lipsa de acces la infrastructura avansată, lipsa de acces la finanțare, mai ales sub formă de capital de risc.
Și, aparent, sunt foarte multe guverne care eșueaza în aceste demers căci, așa cum graficul de mai jos o arată, extrem de puține țăi au reușit să iasă din capcana venitului mediu.
Nu e o întâmplare că printre puținele țări care au reușit se află Coreea de Sud și Israelul, țări care se disting prin inovație si industrii autohtone care pun mare preț pe produse ce înglobează foarte multă inteligență. Cred cu tărie că aceasta este soluția și pentru România: lipsa capitalului financiar autohton să fie compensată prin utilizarea la maxim a inteligenței și o dezvoltare solidă a infrastructurii. Asta însă presupune existența unui efect de angrenare creat de investițiile străine, de care vom beneficia doar în măsura în care statul și antreprenorii români vor avea capacitatea să devină mai eficienți și să își seteze obiective mai ambițioase.
Atâta vreme cât acest lucru nu se va întâmpla într-un mod sistemic și sistematic, România nu va putea ieși din capcana venitului mediu. Iar să penalizezi investitorii străini este similar cu a bate un cal care trage până îl omori convins că apoi vei putea trage singur căruța.
Cât despre importul modelului maghiar în Romania, Ungaria are de peste cinci ori mai multe investiții străine pe cap de locuitor decât România. Haideți să ajungem acolo și abia apoi ne putem permite luxul de a fi ipocriți și de a spune cât rău ne-au făcut de fapt.
RADU CRĂCIUN, Președinte și Director General al BCR Pensii, Președinte al Asociației pentru Pensii Administrate Privat (APAPR)
sursa: www.raducraciun.ro