Panseluțele au captivat imaginația oamenilor de-a lungul timpului cu delicatețea și frumusețea lor, fiind considerate nu doar flori ornamentale, ci și purtătoare de semnificații și simboluri speciale în diverse culturi și tradiții.
Panseluțele semnifică fragilitatea, nevoie de protecţie, vulnerabilitate sau „mă gândesc la tine”. Find un simbol al amintirii şi al meditaţiei, panseluțele sunt considerate florile pasiunii, este deci şi un simbol al melancoliei și suferinţei, iar petalele sunt asociate cu amintirea fiinţei dragi de unde şi numele de pensee care înseamnă gând.
Se spune despre panseluțe că simbolizează iubirea și pot fi oferite tuturor celor dragi. Se pot dărui celor din familie, mamei în special, partenerilor sau prietenilor apropiați. Deși sunt flori gingaşe, pline de culoare şi timide, reprezintă, libertatea de gândire și considerația față de cineva drag. Datorită înfăţişării sale, panseluţa a devenit un simbol al gândirii libere neîngrădite de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dăruind o panseluță, poți arăta că empatizezi cu durerea și suferința cuiva.
În trecut panseluțele erau folosite pentru a citi viitorul: pentru aceasta se numărau petalele, se interpretau în moduri diferite liniile de pe petale şi grosimea lor. Dacă floarea avea 4 linii aceasta semnifica un viitor bun, iar dacă liniile se înclinau spre stânga reprezenta un mare risc pentru viaţa cuiva.
Numele științific „Viola tricolor” se referă la variația culorilor din petale, de obicei în trei culori, cum ar fi violet, galben și alb. Genul Viola include peste 500 de specii diferite de plante, iar panseluțele reprezintă doar o mică parte din această diversitate. De exemplu, Viola odorata este cunoscută ca „panseluța mirositoare” și are un parfum plăcut.
În funcție de culori, panseluțelor li s-au dat diverse semnificații de-a lungul timpului. Culorile inițiale pe care le aveau panseluțele erau alb, galben si violet, și se considera că simbolizează amintirile, gândurile de iubire sau suvenirele, adică exact lucrurile care alină inimile celor care se iubesc, dar sunt despărțiți și departe unul de altul.
Pansețele galbene se dăruiesc celor ce trec printr-o perioadă dificilă în viață. Acest lucru se datorează faptului că întotdeauna culoarea galbenă este privită ca un simbol al bucuriei, al energiei pozitive și al fericirii. Culoarea violet simbolizează noblețea, frumusețea și regalitatea.
Panseluțele roșii simbolizează de obicei dragoste, romantism și afecțiune față de cineva. Panseluțele portocalii aduc bucuria, fericirea și optimismul. Panseluțele albe, ca și în cazul majorității florilor albe, simbolizează spiritualitatea, inocența și puritatea. Panseluțele albastre simbolizează de obicei loialitatea și onestitatea.
Panseluţele sunt înzestrate cu o mare varietate de culori bicolore şi tricolore, cu alb, galben, auriu, violet, purpuriu, roşu şi negru, acesta fiind de fapt un violet foarte închis. Se găsesc în natură în 3 forme de culoare şi model: panseluţe albastre sau galbene, o altă varietate este cea cu linii negre direcţionate din centru spre margine, iar cea de-a treia are petale închise la culoare ce formează imagini asemănătoare cu feţele umane.
Sursă foto: pixabay