Canal33.ro vă dezvăluie, azi, în ziua în care se împlinesc 105 de ani de la marea unire a Transilvaniei cu România, apărând astfel pe harta lumii România Mare, o pagină de istorie foarte puțin știută.
Este vorba despre misiunea special încredințată către doi aviatori militari români care au
transportat, pe calea aerului, documentele trimise de către reprezentanți ai Guvernului României din epocă, către românii din Transilvania, privind lucrurile ce trebuie făcute în vederea împlinirii marelui deziderat național.
La sfârşitul anului 1918, pe fondul prăbuşirii Imperiilor Țarist și Austro-Ungar, dar și a ieșirii
neașteptate din război a germanilor, lupta românilor transilvăneni pentru unirea cu Țara-mamă se intensificase.
Iarna timpurie şi grea, zăpada căzută din abundenţă au făcut impracticabile drumurile și
trecătorile Carpaţilor, izolând parcă o dată în plus Transilvania de România. Și asta, într-u
moment în care, mai mult ca oricând, era nevoie de o strânsă legătură și colaborare între
Comitetul Naţional Român din Blaj și Guvernul României, aflat încă la Iaşi, acolo unde se
refugiase din toamna anului 1916, sub amenințarea trupelor germane și austro-maghiare.
Soarta Marii Uniri și viitorul ţării depindeau de anumite documente deosebit de importante, care trebuiau transportate de urgență.
La loc de cinste figura scrisoarea primului ministru al României, din acea epocă, inegalabilul Ion I.C. Brătianu, adresată Consiliului Naţional Român din Blaj, care cuprindea principiile pe care românii ardeleni urmau să le aplice în procesul de unire cu România (Adunare naţională, drepturi şi libertăţi democratice, etc.).
Acesteia i se adăugau două scrisori ale preotului doctor Nicolae Bălan. Prima către
reprezentantul Consiliului Naţional Român din Sibiu, care se afla și el la Iaşi, către Vasile Goldiş, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania şi preşedinte al Consiliului Naţional Român Central din Arad, privind măsurile ce trebuia luate pentru actul final al Marii Uniri.Cel de-al treilea document îl reprezenta scrisoarea aceluiași Nicolae Bălan adresată de data asta preotului Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, prin care celui din urmă i se cereau măsuri de protecţie pentru echipajul românesc ce urma să aterizeze la Blaj, locul cel mai apropiat și considerat cel mai sigur de locul marii adunări de la Alba Iulia, ce va fi fost convocată la 1 decembrie 1918.
Singura soluție la care s-a putut recurge în acel moment era așadar cea a transportului aerian, dar riscul era totuși uriaș. Nu doar din pricina artileriei dușmane, care ar fi putut oricând încerca să doboare avionul românesc, chiar dacă armistițiul general intrase în vigoare din 11 noiembrie 1918. Dar și din pricina temperaturii foarte scăzute, ce a caracterizat teribila iarnă de acum mai bine de un secol.
Istoria arată că Marele Cartier General, prin telegrama denumită „extra-urgent” nr. 107 din 6/19 noiembrie 1918, a ordonat Grupului 1 Aeronautic Bacău să pregătească un avion care urma să plece în zbor şi să ducă de la Iași la Blaj aceste documente importante, în fapt cele ale Marii Uniri.
În acest scop a fost pregătit pentru importanta misiune avionul de tip Farman 40 nr. 3240, căruia i s-a montat și un rezervor suplimentar, suspendat chiar sub planul superior al aparatului de zbor. Încărcat cu 235 litri de benzină, avionul, conform planului de zbor, trebuie să decoleze în ziua de 23 noiembrie 1918, la ora 10.40.
Întrucât misiunea comporta un risc deosebit, s-a apelat la voluntari.
Locotenentul-aviator Vasile Niculescu-Popa e cel ce s-a oferit să plece în acest zbor, fiind însoţit de căpitanul Victor Precup, ultimul fiind originar chiar din Transilvania.
Cum în acele zile vremea era foarte rea, iarna venind parcă mult mai devreme ca de obicei, cu multă zăpadă și ger, comandanții militari români s-au gândit la un posibil atu care să ajute la împlinirea misiunii atât de importante.
Avioanele militare din acea epocă, fie ele de bombardament sau de vânătoare, aveau carlinga deschisă. Al nostru a trebuit să urce până la 2.500 metri, uneori chiar în viraje repetate, pentru a câştiga altitudine și pentru a reuși astfel să traverseze în siguranță curenții munţilor, deseori foarte înșelători.
Abia după ce va fi fost trecut lanțul muntos, ghidându-se doar cu o busolă și după hărți militare, aparatul cu cei doi piloți curajoși de la bordul său, a pornit-o curajos spre Blaj, unde a ajuns după aproape două ore de zbor.
La înălţimea la care a zburat avionul, temperatura era de – 40 grade Celsius. Din cauza frigului pătrunzător și pentru a putea rezista curenților de aer rece, cei doi piloți au îmbrăcat combinezoane și mănuși croite din piele îmblănită. Și-au turnat în mănuși și bocanci parafină încălzită. Iar pentru a-și proteja fața, cei doi piloți și-au uns fețele cu un strat destul de gros de parafină.
Ai fi jurat că aparțin unei alte nații, nu celei românești!
Însă, una peste alta, misiunea a fost îndeplinită, iar actele atât de importante pentru realizarea Marii Uniri, au ajuns în deplină siguranţă la Blaj! Și de acolo la Alba Iulia!
La doar o săptămână după efectuarea zborului, atât de mărunt și totuși cu o semnificație atât de mare pentru istoria noastră, avea loc Marea Adunare de la Alba Iulie, cea care consfințea Marea Unire din 1918.
Zborul celor doi militari români peste Carpaţi a fost crucial şi, cine știe, dacă nu cumva istoria noastră nu s-ar fi scris diferit dacă ei doi nu și-ar fi îndeplinit cu atâta precizie misiunea încredințată! Și datorită celor doi marcăm cu siguranță astăzi 105 ani de la Marea Unirea a românilor!
