10.9 C
București
luni, 20 ianuarie, 2025
spot_img
StiriInternRespectați drapelul național! Cei care batjocoresc tricolorul pot fi sancționați cu amendă...

Respectați drapelul național! Cei care batjocoresc tricolorul pot fi sancționați cu amendă de până la 20.000 lei

- Advertisement -

În mass-media au fost consemnate în ultimii ani nenumărate situații în care drapelul național a fost pângărit prin adăugarea a tot felul de simboluri, sau inscripții, ori a fost arborat zdrențuit și deteriorat în fața unor clădiri guvernamentale. Nu a fost sancționat nimeni, neexistând până acum o prevedere care să oblige la respectarea acestui simbol național. De astăzi, însă, cei care batjocoresc tricolorul riscă amenzi usturătoare.

Tricolorul, cel mai important simbol național, este, începând de astăzi, protejat prin lege.

După ce în 2011 a fost abrogată o lege ce prevedea pedepsirea celor care batjocoresc drapelul național, iată că, astăzi, 8 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o altă lege, prin care astfel de fapte sunt sancţionate cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Se interzice, astfel, prin lege, adăugarea de inscripţii şi simboluri ilegale pe drapelul României, în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute la art.1 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se prevede în legea promulgată astăzi de președintele Iohannis.

Imagine sugestivă din PiațaTricolorului, din București.

În expunerea de motive dezbătută în Parlament la sfârșitul anului trecut se spunea: „pângărirea drapelului României ca simbol naţional prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale”.

Ziua drapelului românesc este sărbătorită în fiecare an pe 26 iunie. Puțini dintre noi știu, însă, istoria Tricolorului. O istorie veche de 170 de ani și cu faimă la nivel mondial, adusă, cu precădere, de sportivii care au câștigat titluri mondiale, sau olimpice.

Astfel, alegerea celor trei culori care compun drapelul României – roșu, galben și albastru – a fost decisă la 1848, de Guvernul revoluționar constituit la Islaz, iar decizia definitivă a fost luată la Craiova, unde s-a stabilit și ca data de 26 iunie să fie sărbătorită drept Ziua Drapelului Național.

Culorile drapelului României au o semnificație simbolică puternică. Deși există mai multe interpretări ale semnificației culorilor de pe drapel, se poate spune că roșul reprezintă curajul și sacrificiul făcut de români în lupta pentru libertate, galbenul simbolizează bogăția naturală a țării, iar albastrul reprezintă speranța și credința într-un viitor mai bun.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE