Moment viral în care primul robot saudit care arată ca un bărbat atinge fundul unei reportere.„Muhammad”, primul robot care arată ca un bărbat, a fost prezentat publicului de o companie de robotică din Arabia Saudită. Prezentarea nu a decurs însă conform așteptărilor, deoarece la un moment dat robotul a atins cu mâna fundul unei reportere care era în fața lui. Momentul a ajuns viral și a iscat numeroase discuții. În timpul prezentării, Rawya Kassem, reporter pentru Al Arabiya, stătea în fața lui Muhammad. La un moment dat, robotul i-a pus mâna pe fund. Punct. Căci, despre asta-i vorba. Compania s-a apărat, susținând că robotul este autonom… Ceeace arată că robotul a fost sincer și nu ipocrit. Robotul s-a dovedit, deci, mai uman decât oamenii din carne și oase, de azi.
”Viața noastră cea de toate zilele nu ne-o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într-o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să-i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc aminte câte un fragment din ce a fost. Ne oprim, revedem episodul, brodăm vag în jurul timpului pierdut și revenim apoi la viața fără memorie.”
În cazul autoarei acestor rânduri – Sanda Golopenția – Securitatea, această infamă instituție a fost cea care a consemnat cu acribie mecanicistă fața exterioară a vieții ei și a soțului ei, intelectuali de marcă, aparținând lumii bine așezate întru valoare de dinaintea comunismului. Mișcări, cumpărături întâlniri, conversații telefonice, discuții la restaurant sau pe stradă.
În cutremurtoarea carte a doamnei Golopenția ”Viața noastră cea de toate zilele” apărută recent sunt consemnate notele de supraveghere și de urmărire ale Securității. Subiecții, doi oameni, suspectați că nu au îngenuncheat în fața ciumei roșii. Și care asigură – cum spune autoarea -, reașezarea în timp a unor amintiri, ceeace este, uneori, înspăimântător pentru cel care le-a trăit și poate, atunci, în lipsa unor date despre cei care supravegheau, n-au reușit să-și dea seama despre adevărata hidoșenie a unui regim care voia să știe totul despre toată lumea.
”Prin analogii obscure, firele care le leagă de altele, fapte pe care le-am reținut fără s-o știu, intră în mișcare, dispunând în jurul lor pulberea fină a mărunțișurilor cotidiene.” – spunea Sanda Golopenția.
Numai că acum avem alte spaime. Mult mai odioase decât Securitatea.
Frica de Securitate și de ”analiza” regimului comunist asupra vieții oamenilor, în efortul de a crea ”omul nou” marxist-leninist , cumulată cu puterea lor de a interveni în viața cotidiană a oamenilor, a fost înlocuită cu o alte spaime.
FOMO – o abreviere obișnuită pentru “fear of missing out” (frica de a pierde ceva) este, de obicei, legată de tendința unui individ de a-i copia pe alții pentru a avea certitudinea că a experimentat ceea ce alții au deja sau sunt pe cale să experimenteze.
Aceasta este adesea asociată cu anxietatea cu care se confruntă o persoană din cauza percepției că alții au oportunități mai bune sau obțin beneficii mai mari în comparație cu ale sale.
FOMO poate fi experimentat de orice persoană aparținând oricărui grup de vârstă, iar acest fenomen psihologic este omniprezent, ca parte a anxietății sociale.
FOMO, sau Fear Of Missing Out, reflectă aspectul psihologic în care indivizii sunt influențați mai mult de emoții și de teama de a rata oportunitățile decât de o analiză obiectivă.
Am citit toate acestea pe un site serios, afaceri.news, care sub titlul ”LecțiadeEconomie”, încerarcă să aducă în atenția publicului concepte, doctrine, termeni, principii economice, evenimente celebre care și-au pus amprenta asupra economiei de-a lungul timpului. Sau cel puțin de la Adam Smith încoace.
“Dacă puteți învăța să vă creați o stare de spirit care să nu fie afectată de comportamentul oamenilor (pieței), lupta voastră de a nu rata oportunități va înceta să mai existe” ni se spune. Dar în marea de ipocrizie în care înotăm aproape toți, dezideratul acesta pare din ce în ce mai îndepărtat…
Privind retrospectiv către modificările comportamentale ale oamenilor de lângă noi, nu putem să nu considerăm comportamentul robotului saudit, acela de a atinge fundul unei femei, ca o rămășiță a ceeace a fost, o dată, comportamentul uman.
O imensă ipocrizie ne-a invadat, precum apele care inundă câmpia când se declanșează potopul.
Vrem să fim altfel decât ne-a lăsat Dumnezeu. Ne închinăm ”modelelor” adoptate și insuflate de alții. Se fac operații de înfrumusețare după modelul Barbie, se fac operații de schimbare a sexului. Copiii noștri trebuie să aibă tot ce au ceilalți. Facem toate eforturile să fim cu turma, în turmă, să nu scăpăm ninic, să nu rămânem în urmă. Trăim altă viață. Facem alt fel de analogii obscure, firele care le leagă de altele, fapte pe care le-am reținut fără să ni le mai amintim, nu mai intră în mișcare, și nu mai dispun cu sinceritate în jurul lor pulberea fină a mărunțișurilor cotidiene. Suntem sub jugul ipocriziei, competiției, aceea de a nu pierde startul, oportunitatea, șansa de a-i copia pe alții, de a nu mai fi noi înșine…
Am apreciat publicarea acum câțiva ani, în ziarul Le Monde a apelului a o sută de femei, printre care actriţe de renume precum Catherine Deneuve şi Brigitte Lahaie, scriitoarele Catherine Millet şi Catherine Robbe-Grillet, dar şi o serie de alte jurnaliste, editoare şi femei din lumea spectacolului, care începe astfel:
“Violul este o crimă. Dar agăţatul cu insistenţă sau cu neîndemînare nu este un delict şi nici galanteria nu este o agresiune machistă.”
În textul lor, semnatarele apărau “libertatea bărbaţilor de a importuna femeile” şi denunţau puritanismul apărut odată cu afacerea Weinstein.
Deci: TRĂIASCĂ ROBOTUL!
