Sărbătorit fiind din patru în patru ani, pe 29 februarie, despre Sfântul Ioan Casian circulă multe legende și anecdote.
Tudor Pamfile povestește în “Sărbătorile la români” despre anul bisect și notează o legendă care există în tradiţia populară românească, cea a lunii februarie şi a sfântului Casian(cu hramul la 29 februarie).
„Odată Sfântul Casian s-a dus la Dumnezeu şi a început să se plângă Mântuitorului că oamenii nu-l cinstesc şi pe dânsul, cum îi cinstesc pe ceilalţi sfinţi. Dumnezeu îl întrebă însă:
– Ai făcut vreo faptă bună în lumea asta? Ceilalţi sfinţi au făcut multe fapte bune şi de aceea au câte o zi de ţinere.
Nesfârşind încă vorba, iată că vine acolo Sfântul Nicolae, ud leoarcă.
– Sfinte Nicolae, îl întreabă Dumnezeu, de ce eşti ud?
– Uite de ce, răspunse sfântul. Din pricina vântului mare, era gata-gata să se înece o corabie; cum am văzut-o, m-am aruncat în apă şi am scăpat-o de primejdie, iar pe oamenii ei, de la moarte.
Atunci Dumnezeu se întoarse către Sfântul Casian şi îi zise:
– Auzi cum fac fapte bune cei care au ţinere? Fugi de-aici şi la fiecare 4 ani să vii şi tu o dată. Şi de-atunci, luna februarie are câte 29 de zile la fiecare patru ani.”
O altă legendă ni-i înfățișează pe sfinţii Nicolae şi Casian, care au fost trimişi să cerceteze Pământul, Au văzut ei un cum un ţăran avea căruța înțepenită în noroi și se chinuia, sărmanul, să o urnească. Fără să pregete, Sfântul Nicolae şi-a suflecat mânecile şi l-a ajutat pe sărman, în timp ce Casian a stat de-o parte să nu-şi murdărească dumnezeieştile veşminte. Și când doi s-au înapoiat în Rai, Nicolae s-a înfăţişat murdar şi obosit, iar Casian – cu hlamida nepătată. Atunci Dumnezeu a decis ca Sfântul Casian să fie sărbătorit numai o dată la patru ani – pe 29 februarie, iar Sfântul Nicolae să fie sărbătorit de două ori pe an – în decembrie şi mai. Și tot atunci i-a spus lui Dumnezeu lui Nicolae că numele său va fi purtat de multi creştini, spre deosebire numele lui Casian.
O anecdotă populară ni-l prezintă pe Sfântul Casian care era tare necăjit că nu avea și el o zi în care oamenii să-l prăznuiască.
Sf. Casian s-a dus la Domnul Dumnezeu ca să primescă şi el o zi în care creştinii să-l sărbătorească. Dar, spune legenda, Când a ajuns în Rai, totul era dat peste cap. Dumnezeu nu-și vedea capul de treabă, Sf. Nicolae se întorsese de pe mare, unde tocmai salvase o corabie şi era ud leaorcă, Sfântul Gheorghe umbla de colo până colo fiindcă nu găsea cu ce să-şi ascute lancea, Sfânul Petru pierduse cheia de la poarta Raiului, îngerii răgușiseră și nu țineau cum trebuie cântările, iar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril se luaseră la bătaie cu dracii.
Și era Dumnezeu, ocupat să facă ordine, dar în Înţelepciunea Sa, i-a spus lui Casian: „Ştii ceva Sfinte, vezi ce ocupat sunt şi câte am pe cap, n-ar vrea Sfinţia ta să vină peste vreo patru ani?”
Iar de atunci se sărbătorește Sfântul Casian pe 29 februarie, odată la patru ani.
Deşi e născut în Dobrogea, în calendarul ortodox figurează drept „Casian Romanul”. Aceasta pentru că faima pe care şi-a câştigat-o la Roma ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur şi pentru prietenia pe care i-au purtat-o Sfinţii Papi Leon cel Mare şi Inochentie I. Ioan Casian a fost însoţit în peregrinările sale ca monah în pustiul Egiptului, Constantinopol şi Roma de bunul sau prieten, Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, născut tot în zona Casimcei, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992 şi prăznuit în aceeaşi zi cu Sfântul Ioan Casian. Povestea descoperirii locului naşterii lui Ioan Casian în Dobrogea este pasionantă. Cea mai solidă mărturie privind locul de origine al sfântului o avem de la episcopul Ghenadie de Marsilia, care, la 35 de ani după moartea acolo a lui Ioan Casian, spunea ca acesta era „de neam scit, hirotonit diacon la Constantinopol de Ioan Gură de Aur”.
