23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Google search engine
DiverseSfântul Petru – Mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Legende și credințe din...

Sfântul Petru – Mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Legende și credințe din popor

Sfântul Petru ocupă un loc special în tradiția românească, fiind văzut ca un sfânt protector, înțelept și drept. Legendele despre el reflectă nu doar credințele religioase, ci și valorile culturale ale poporului român.

În datinile populare românești Sfinții Petru și Pavel stau în Lună: primul de-a dreapta, al doilea de-a stânga. În popor, sãrbãtoarea de la 29 iunie, Sf. Apostoli Petru și Pavel, este numită Sânpetru sau Sânpetru de Vară, și marcheaza miezul verii agrare și răstimpul secerișului. Cei doi sfinți creștini, Petru și Pavel, se transformă într-unul păgân, Sânpetru de Vară, preluând data de 29 iunie și numele Sfântului Apostol Petru din calendarul creștin.

Ajunul Sânpetrului este închinat duhurilor văzduhului, care până în această zi continuă să-și facă de cap și îi îmbolnăvesc pe cei care dorm afară, în locuri neîngăduite, fără a fi avut grijă să fie apărați cu pelin sau usturoi.

Se spune că demult, pe când oamenii erau foarte credincioși, Sânpetru umblă toată vara prin lume, singur sau însoțindu-L pe Dumnezeu, care se sfătuia cu el la luarea deciziilor. Amândoi se coborau și se amestecau printre oameni, îndreptând laolaltã cele nu sunt bine alcãtuite, făcând bine celor mergãtori pe cãile dreptãții și înfrânând pe trufași și pe rãtãciți.

Fiind foarte credincios, harnic şi bun sfetnic, Sfântul Petru, este luat de Dumnezeu în cer unde i se încredinţează porţile şi cheile Raiului, văzut fiind ca intermediar între Dumnezeu și oameni, simbol al autorității divine și al puterii de a decide cine intră în Împărăția Cerurilor. Se crede cã Sfântul Petru e mâna dreaptã a lui Dumnezeu și de aceea îl aflãm în povești, fie că personaj pământean, fie că divinitate cerească. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.

Cel mai adesea este descris ca un bătrân cu barbă albă, purtând cheile Raiului. În unele povestiri și snoave populare Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, este patronul plugarilor,  se ocupă cu agricultura, lucrează pământul, crește vite și, mai ales, pescuiește. Deși este considerat sfânt, i se întâmplă multe lucruri hazlii (i se fură caii chiar în vremea aratului.

La 29 iunie încetează de a mai cânta privighetoarea și cucul. Tot de la această dată, cucul se preface în șoim, redevenind cuc la Buna Vestire. Poporul explică astfel de ce, de la Sânpetru de Vară, nu mai cânta cucul: „Un singur nas a avut cucul, și ăla o fost Sâmpietru. Dar cum o fost el cucul p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui nașu-său. Nașu-său aleargă mereu după ei, doar, doar o pune mâna pe ei. Atât de mare frică ce are cucul, că, de vede licuricii noaptea, fuge și de ei, căci i se pare că vine nașu-su cu potera după el. Așa o duce el, până mai e o săptămâna până-n Sâmpietru, tot cântând, când tace. Tace că s-apropie Sânpetru și i-e frică că-l aude. De la Sânpetru-nainte cucul iar nu mai cânta, de frică nașu-său”.

Sfântul Petru petrece şi joacă la cârciumă, se îmbată, este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ. La scaunul de judecatã, Sfântul Petru însoțește pe Dumnezeu, dar adesea judecã și el singur, și mai ales pe bețivi, de la care a pãtimit multe în cãlãtoriile sale prin lume.

Legenda spune că uneori, Sfântului Petru i se cam urcă mintea la cap, încercând, spre exemplu, să se pună în locul Domnului. Așa, într-o seară, cei doi trag în gazdă la o femeie, căreia îi ere plecat bărbatul  la crâșmă. Sfântul Petru îl roagă pe Dumnezeu, să-l lase pe el să doarmă la margine. Târziu în noapte, venind bărbatul beat acasă și văzând oameni străini dormind în patul său, îl ia la bătaie pe cel de la marginea patului. Icnind de durere, sfântul îl roagă pe Dumnezeu să-l lase la perete. Dumnezeu știa ce urmează, așa că ăl lasă la perete, Bețivul, după o vreme își aduce aminte că a uitat să-l altoiască și pe cel de la perete și se întoarce în odaie, începând să care ciomege pe spinarea sfântului. Morala după aceste două bătăi zdravene, o trage Domnul: „Vezi, Petre, dacă vrei să-ți fie bine numai ție!” 

Sfântul Petru este cel care stăpânește și orânduiește piatra, grindina, căldura și ploaia. Sfântul face sau fierbe trei zile necontenit piatra, spre a o mãrunți, ca sã nu vatăme câmpurile, așezãrile omenești și pe oameni. Când se aude forcotind în cer, când tunã înnãbușit, ca un clocot, se crede cã Sfântul Petru fierbe piatra. În unele părți se crede că atunci când oamenii nesocotesc puterea cerească, el cheamă și balaurii, care îl ajută la bătutul lumii cu piatră; balaurii o mărunțesc, iar el o dă, adică face să plouă cu piatră.

Sânpetru este cel la care se roagă credincioșii când au nevoie de ploaie sau de oprirea potopului, căci în afarã de rostul pietrei sau al grindinii, el e cel ce dă și cãldura, și ploaia. Doar gerul nu-l sloboade Sfântul Petru, ci Dumnezeu. Însă de obicei, bun la suflet, Sânpetru îl tempera adesea pe mâniosul Sântllie să nu mai fulgere și să nu mai trăsnească atât de tare.

Licuricii, numiţi şi făcliile pădurilor, apar în preajma solstiţiului de vară şi luminează noaptea, de la apusul soarelui și până dimineaţa. Se crede că Sânpetru, când plesnește din bici, din sflichiul sau pleasna biciului sar scântei, care cãzând pe pãmânt se prefac în licurici. Sfântul Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei care sunt rătăciți noaptea prin pădure.

Sfântul Petru rămâne un personaj iubit și de încredere, Dumnezeu încredințându-i cheile de la porțile raiului. Prin popor se spune că odată, hălăduind pe pământ, sfântul a pierdut aceste chei. Dumnezeu, trăgându-i atunci o mamă de bătaie soră cu moartea, a hotărât, odată pentru totdeauna, să nu mai părăsească raiul!

Surse: Tudor Pamfilie – Sărbătorile la români, Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român, Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments