1. Premierul Marcel Ciolacu întreprinde o vizită oficială în Statele Unite ale Americii în fruntea unei delegații guvernamentale.
După decembrie 1989, a devenit o tradiție ca, la un anume timp după instalarea în funcție, președinții și premierii să întreprindă o vizită în Statele Unite ale Americii.
Explicația acestei tradiții e simplă.
România se află cu America în ceea ce se numește Relație asimetrică. O țară mică, fără prea mare importanță în Geopolitica Lumii, face parte dintr-o coaliție condusă de o Mare Putere europeană sau mondială. Deși se invocă egalitatea între țări ca principiu al unei Coaliții, în realitate, când vine vorba de o țară precum România, e greu de crezut că Partenerul Strategic o va trata pe picior de egalitate. Așa au procedat diferiții parteneri strategici ai României de-a lungul timpului: Imperiul Otoman, Anglia, Germania, Uniunea Sovietică. De aceea, călătoriile premierilor și președinților noștri în SUA, după decembrie 1989, au fost călătorii la Înalta Poartă, așa cum au fost călătoriile Mareșalului Antonescu la Berlin și ale lui Nicolae Ceaușescu la Moscova. În comunism, orice nou prim secretar al CC al Partidului, după alegere, întreprindea o vizită la Moscova. Așa s-a întâmplat cu Nicolae Ceaușescu. După alegerea ca prim secretar al CC al PCR la 22 martie 1965, el întreprinde o vizită la Moscova între 3 septembrie – 11 septembrie 1965, în fruntea unei delegații de partid.
Spre deosebire de călătoriile la Berlin și Moscova, călătoriile postdecembriste la Washington au avut și o puternică semnificație electorală. Prin intermediul fotografiilor, filmelor și textelor despre vizită, românii trebuiau convinși că demnitarul se bucură de încrederea partenerului strategic. De aceea, principala preocupare a președinților și premierilor la plecarea peste Ocean a fost de a-și aranja o întâlnire pentru poză. Cea mai vânată a fost poza cu președintele american, mai ales cea în care Șeful de la Casa Albă îl bate pe al nostru pe umăr în stil yankeu. În toate cazurile interesul național a fost sacrificat de președinți și premieri de dragul interesului personal. Având în vedere că relația cu America a depășit de mult nivelul începutului, ar fi normal ca vizitele conducătorilor noștri să stea sub semnul realizării de înțelegeri menite a îmbunătăți viața românilor. Fără excepție, toate vizitele premierilor și președinților în SUA au trecut în plan secund pragmatismul pentru a da întâietate zâmbetelor de protocol. În schimbul unei șepci primite de la Donald Trump, Klaus Iohannis s-a întors în țară cu povara unei achiziții uriașe de armament american. Klaus Iohannis a mers la Washington nu pentru a obține ceva pentru România, ci pentru a obține totul pentru el. Și anume imaginea vândută românilor de președinte aflat în grațiile lui Donald Trump.
Obsesia pozei și-a găsit concretizarea în preocuparea călătorilor de a avea întâlniri la nivel cât mai înalt, cu președintele SUA, dacă se poate. Din acest punct de vedere, vizita lui Marcel Ciolacu ar putea fi considerată un eșec. Punctul culminant al vizitei e întâlnirea cu secretarul de stat Blinken.
Cam puțin pentru un premier de ambițiile lui Marcel Ciolacu.
Eu nu cred însă că acesta a fost scopul călătoriei lui Marcel Ciolacu. Premierul și-a dorit pur și simplu o vizită oficială în America. E ceea ce n-a obținut antecesorul său la șefia PSD, Liviu Dragnea. Ca orice lider PSD, de la Ion Iliescu încoace, Marcel Ciolacu suferă de Sindromul Recunoașterii de către America, de regulă amabilă doar cu politicieni de Dreapta. Faptul că s-a putut organiza o astfel de călătorie ajunge pentru împlinirea scopului:
De a dovedi că nu e un paria pentru America.
Fiind vorba de o primă călătorie a lui Marcel Ciolacu în America, putem vorbi și de o întreprindere de inițiere. Cu prilejul călătoriei Marcel Ciolacu poate învăța câte ceva despre cum stau treburile la Washington. Din acest punct de vedere, premierul ar trebui să se întoarcă în țară lecuit de Sindromul american, care cuprinde și multe iluzii provinciale despre realitățile din SUA.
Sunt tare curios dacă Marcel Ciolacu va înțelege după vizită ceva din funcționarea mecanismelor politico-administrative din America.
Și se va întoarce mult mai realist decât a plecat în privința relației dintre România și America.
2. Cătălin Drulă, președintele USR, a cerut Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei UE, să intervină pentru a stopa anchetarea lui Vlad Voiculescu de către procurori pentru abuz în serviciu.
Gestul – incredibil, dacă ne gândim la imaginea USR de fan al DNA – a fost identificat ca un atac îndreptat împotriva Justiției de un lider politic.
Evident, intră în normele corectitudinii politice în democrație ca un politician să nu atace o anchetă a procurorilor, sau o decizie a magistraților, într-un cuvânt să nu intervină în treburile Justiției. Din acest punct de vedere Cătălin Drulă s-a dedat unui exercițiu practicat pe vremuri de liderii PSD, exercițiu pentru care USR a denunțat îndelung partidul lui Liviu Dragnea. Dar, chiar dacă USR nu s-ar fi situat pînă acum în postura fudulă de denunțător al amestecului politic în mersul justiției, scrisoarea lui Cătălin Drulă e o imensă eroare.
Eu însă văd în această Scrisoare și altceva, mult mai grav. Și anume credința liderilor USR că treburile interne pot fi rezolvate în România prin intervenția din afară. Nu de puține ori, în Istoria lumii grupuri sau partide politice dintr-o țară au solicitat ajutor străin pentru a câștiga bătăliile politice. Așa a făcut o grupare din PC Cehoslovacia în 1968 cerând intervenția Tratatului de la Varșovia pentru a salva comunismul din Cehoslovacia, când datoria de a-l salva revenea strict grupării respective.
Admițând că pentru salvarea lui Vlad Voiculescu s-a declanșat o bătălie, ea trebuie păstrată în interiorul României. A apela la ajutor străin într-un asemenea caz înseamnă nu doar a te complace în postura de slugă, dar și a recunoaște că n-ai încredere în forțele proprii.
3. Multe site-uri au publicat fără a pune în plus o virgulă un text intitulat Filmul capturării lui Cherecheș în Germania, pas cu pas.
Nu e vorba de un document, unul dintre acelea primite pe șest sau șterpelit de presă. Nici un ziar nu precizează că e vorba de un document. Textul e publicat ca și cum ar fi fost rezultatul unei investigații exclusive a site-ului respectiv, deși el apare identic în cea mai mare parte a presei.
În realitate, e vorba de un text plasat de Ministerul de Interne unor organe de presă amabile cu epoleții pentru a împinge în plan secund dezastrul numit trecerea ilegală a frontierei de către fostul primar de Baia Mare. S-a urmărit nu numai crearea unei perdele de fum și scântei pentru acoperirea realității, dar și convingerea opiniei publice de la noi că în materie de prindere a fugarului Ministerul de Interne a fost la înălțime. O biată manevră menită a-l salva pe Cătălin Predoiu, Ministru de Interne, dar și pentru a abate atenția de la faptul că împotriva vinovaților nu s-a luat nici o măsură. Și, nu în ultimul rând, o manevră- tot biată- de a ascunde faptul că împotriva responsabililor de dezastru nu s-a luat nici o măsură.
