“Ai carte, ai parte.” Pe mulţi dintre noi, ăştia purii, aşa ne-au învăţat părinţii şi profesorii. Nu ştiau, naivii, că ne va lovi o revoluţie în moalele capului atît de zdravăn încît după mai bine de trei decenii încă rătăcim chiauni şi bujbeci prin democraţie. Şi fiindcă n-au reuşit să ne lămurească prea bine care-i cartea aia jmekeră de care avem nevoie şi care-i partea care ne pică pleaşcă-n poală, ne-am dumirit noi singuri despre ce e vorba: şkoala vieţi.
Atît ai nevoie în ziua de azi să ai succesuri în veaţă. Să poţi să ajungi ministru, chiar premier. Să poţi să ajungi parlamentar. Să poţi fi şef de clan cu palate şi merţane şi să-ţi închei cariera cu o înmormîntare de minimum suta de mii de coco. Să topeşti miliarde din bani bugetari în şapte funcţii de urgenţă din care să nu te poată mişca nici Allah. Să faci pe doctoru’ cu reputăţie şi cu CV de 56 de pagini ca să-ţi vină pacienţii singuri de la stat la cabinetu’ tău privat. Să ai propria ta emisiune la televiziunea lu’ tati sau să ai propria ta emisiune la televiziunea lu’nenea turnătoru’. Să ajungi general de armie la 42 de ani sau să te pensionezi chestor de poliţie la 42 de ani. Să poţi ajunge judecător la Înalta Curte, şef la Curtea de Conturi, dirijor de achiziţii la ONAC, director de spectacole la ANPC. Să deschizi lista la europarlamentare sau măcar să te plantezi pe loc eligibil. Toţi ăştia au şkoala vieţi. Toţi au cărţi d-alea pă bune.
Păi, fără carte de matematică poate careva număra corect biştarii? Că firfirici tot prostul poate număra, însă pentru bănetu’ din valiză ai nevoie de ştiinţă, de matematici speciale cu multe cifre, complicat rău. Plus că numa’ cei cu carte ştiu a calcula corect procente: 10% dacă iese licitaţia, 5% lu’ ăla de făcu actele, 10% avocatului, 20% procurorului, 30% judecătorului, 10% directorului din minister, 80% dealerului, 50% dobînda la împrumutu’ de la băeţ’ şi aşa mai departe. Credeţi că ajungea dom’ doctor de oase candidat la primăria capitalei dacă n-ar fi calculat corect procentele pentru partid? Matematica asta, nene, nu se învaţă în şcolile prin care ne obligă statul să trecem. Nu, oaie. Se învaţă numa’ la şkoala vieţi. Plus că, s-o recunoaştem, e şi periculos să mai mergi în ziua de azi la şcolile alea de stat, că rişti să-ţi pice tavanu-n cap sau să cazi în buda din curte.
Despre cartea de fizică ce să mai zic. Păi, cum să ai ditamai vila de lux şi teancu’ de bijuterii şi garaju’ ochi de limuzine fără să ai habar de teoria relativităţii, ha? Bunăoară, fizic există un merţan. Dacă merţanul e pă firmă şi firma e în declaraţia de avere, dar merţanul nu, atunci presa poate observa că e merţanul tău, însă tu poţi afirma liniştit că nu este. Sau un alt exemplu: cum să fii parlamentar fără conexiunea cuantică a lui Schrödinger? Adicătălea, să fii treaz, dar să nu fii treaz în parlament în acelaşi timp sau să nu votezi, dar totuşi să votezi, asta înseamnă cunoştinţe solide de fizică. Ca să nu mai vorbim despre termodinamica găurilor negre în care dispar entropic, de 34 de ani încoace, sume colosale din bugetul statului, resurse naturale fără număr şi liotă de condamnaţi penal. Fără şkoala vieţi la guvernanţi şi magistraţi şi servicii, cam cum credeţi că s-ar fi putut realiza toate aceste minunate lucruri?
Cartea de georgrafie e şi ea sfîntă. La Braşov ştie tot fraierul să ajungă. În Maldive, Bali, Mauritius, Thailanda şi Dubai merg însă şkolarizaţii care ştiu cum stă treaba cu plajele şi cockteilurile şi barurile şi bungalourile mişto. În plus, numa’ cocliţii îşi lasă firfiricii la BRD şi Transilvania, în loc să-i trimită în Seychelles, Curacao, Nauru, Insulele Cayman, Bermuda şi Taiwan. Ca să nu mai spun că dacă nu ştii geografie şi confunzi, bunăoară, Kulata cu Costa Rica, te saltă foştii profesori din sistem şi ajungi iute la răcoare. Alţi băeţ’ dăjtepţi na că stau acum liniştiţi în Serbia, Italia, Marea Britanie sau Grecia şi-şi fac cuminţi şi fără griji lecţiile la matematică şi fizică. Că au şkoala vieţi.
Despre cartea de limba română nici nu ştiu ce ar mai fi de spus. Un europarlamentar care se respectă, de exemplu, aşează întotdeauna o virgulă voioasă între subiect şi predicat, nu foloseşte cratimă, că aia e pentru agramaţi, scrie cu â la începutul cuvîntului şi inventează, cu deosebită creativitate, ţări faine precum Letiţia. Sau dacă nu skrii pe whatsapp cu k şi fără vocale, nu ajungi veci pururi şef în poliţie, să fie clar. Fiindcă ce nu înţelegeţi voi, ăştia prutenişti şi rigizi, este că limba română evoluează, bă. Şi fiindcă e prea complexă trebuie simplificată, eventual redusă la o sută de cuvinte şi alea obligatoriu argotice. Ca o paralelă, cine dreak mai ascultă simfonii azi? Toată lumea vrea manele, iar manelele e ele simple, să înţeleagă tot poporu’ cum e treaba cu biştarii, cu pîrnaia, cu sexu’, cu veaţa în general. Aşa şi cu limba română. Că dacă le zici ălora cu şkoală că limba noastră e un întreg sistem abstract de foneme în complexă combinare şi flexionare, unii zic că-i înjuri, alţii întreabă care-i combinaţia. La şkoala vieţi lucrurile sînt simple, tocmai de aceea cei care excelează ajung rapid fie în eşaloanele de conducere ale statului, fie în palatele cu sau fără turnuleţe din Craiova, Iaşi, Timişoara, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Constanţa şi mai ales Bucureşti. Că acum, să fim serioşi, între cuvinte precum “lecţie” şi “erecţie” la Palatul Victoria, bunăoară, zău să fie vreo diferenţă, iar “parale”, “nepoată” şi “cît îmi iese?” sînt deja implementate în limbajul comun.
Dar mai e o chichiţă: opţionalele. N-ai opţional la studii penale, n-ajungi nici şkolar respectabil şi nici posibil absolvent de facultate. De altfel, la fel ca-n şcolile de fraieri, şi-n şkolile vieţi unii se dovesc adevărate capacităţi, reuşind să depăşească mulţimea ălora cu opt clase elementare. Vorbim despre cei care trec prin liceul penal şi despre cei care mai şi ajung să dea admitere la facultate, reuşind s-o şi termine într-un an, cinci sau zece, dar toţi cu reducere în funcţie de numărul de cărţi scrise. Cei care nu au norocul ăsta, al vieţii în aula puşcăriei, rămîn totuşi cu frumoasa diplomă de şkolar penal emisă de parchet. Da, frate. Poţi avea şkoala vieţi, da’ dacă n-ai şi minimum zece file de dosar penal, nu faci neam carieră adevărată, nici în politică, nici în clanul interlop din oraşul tău. Păi, bunăoară, cum ar fi stat astăzi în sondaje candidatul la primărie Peppa Pig dacă nu ar fi făcut olecuţă de facultate pentru abuz în serviciu după îndelungii şi pauzaţii ani de şcoală terminaţi, ce-i drept, respectabil numai cu note de 5? Că românilor le plac teribil ăştia cu şkoala vieţi, mai ales cei cu opţionalele în studii penale absolvite cu brio, după cum vedem prin toată ţara într-o grămadă de primării confiscate de băeţ’ dăjtepţi.
Ca să n-o mai lungesc, dacă n-ai şkoala vieţi, n-ai nici o şansă reală. Eşti nimeni în drum. Eşti ultima găină cheală din Gostat. Eşti fraierul plătitor de taxe şi impozite, ca să aibă jmekeru’ cu şkoală din ce să-şi facă avere. Eşti votantul infantil pe care un premier şmenar fără diplomă de bac, un pseudo-erou al armatei cu plagiat şi biografie mistificată, un turnător la securitate şi cîţiva sforari din servicii îl miştocăresc cu promisiuni electorale şi candidaţi escroci după chipul şi asemănarea lor. Fiindcă tu n-ai şkoala vieţi, ei o au.
Iar viitorul nu e al tău şi al copiilor tăi. Este al lor. Da, oaie.
