Fermierii și operatorii din lanțul de aprovizionare cu alimente de pe întreg teritoriul UE sunt invitați să își exprime opiniile în ceea ce privește practicile comerciale neloiale, în cadrul unui sondaj lansat de Comisia Europeană. Chestionarul este disponibil online în toate limbile Uniunii Europene, până la data de 15 martie 2024.
Europarlamentarul Dan Motreanu a postat pe pagina sa de facebook o informație care ar trebui să îi mobilizeze pe fermierii și producătorii agricoli din România.
Este vorba despre un sondaj efectuat de oficialii de la Bruxelles prin care se dorește a se afla dacă fermierii și micii furnizori s-au confruntat cu practici comerciale neloiale, sau dacă legislația în vigoare le oferă o protecție suficientă împotriva cumpărătorilor mai puternici din punct de vedere economic.
Chestionarul poate fi completat în mod anonim, însă Comisia Europeană va ține seama de mesajele celor implicați, atunci când va prezenta statelor membre mai multe acțiuni referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind practicile comerciale neloiale și asigurarea respectării acesteia.
Și în România, în aprilie 2022 a intrat în vigoare legea prin care fermierii și furnizorii mici și mijlocii sunt protejați de mai multe practici comericale neloiale. Actul normativ vizează transpunerea Directivei UE 2019/633, ce are ca scop protejarea micilor fermieri în relația cu marii producători.
Printre practicile comerciale neloiale care urmează a fi interzise se numără: plăţile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor, obligarea furnizorului la plata produselor irosite şi refuzul contractelor scrise.
Această lege a fost necesară deoarece fermierii români sunt vulnerabili în fața marilor comercianți, care impun regulile după bunul plac, iar micii producători depind de prezența produselor lor în lanțurile marilor rețele comerciale.
Cei care vor să participe la sondaj și să aducă la cunoștința oficialilor de la Bruxelles problemele pe care le întâmpină în România cu vânzarea produselor, pot accesa: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/4th_UTP_survey