Articol scris în baza opiniilor expertilor din cadrul forumului „Observatorul Orientului Mijlociu”
Lovitura de dronă a Israelului asupra unei baze aeriene iraniene în apropiere de Isfahan vineri dimineața, în urma atacului fără precedent cu rachete al Iranului asupra Israelului de duminica trecută, marchează un moment semnificativ în escaladarea războiului în umbră dintre cei doi adversari regionali.
Natura limitată a represaliilor Israelului și răspunsul mut al Iranului sugerează că ambele părți ar putea căuta să se retragă din pragul conflictului total. Dar acest atac este, de asemenea, un semn clar că peisajul strategic al Orientului Mijlociu se schimbă rapid, iar Israelul are o fereastră unică de oportunitate pentru a-și apăra și promova avantajul.
De ani de zile, Iranul a căutat să stabilească un „cerc de foc” în jurul Israelului, înarmand Hezbollah în Liban, milițiile șiite din Siria și Irak și armatele Houthii din Yemen. Scopul a fost acela de a crea o amenințare pe mai multe fronturi care să facă Israelul să se gândească de două ori la lovirea instalațiilor nucleare ale Iranului. Dar, în ciuda investițiilor masive ale Iranului în această rețea de armate și mercenari proxy, apărarea aeriană antirachetă a Israelului, cu ajutorul partenerilor săi occidentali și arabi, a reușit să intercepteze majoritatea covârșitoare a celor peste 300 de drone și rachete balistice iraniene. Atacul iranian a eșuat lamentabil, doar cateva drone sau rachete (le poți număra pe degete) au penetrat Domul de Oțel israelian. Eșecul iranian a clamat dintr-o dată orice tentativă răzleață și iresponsabilă a elementelor radicale islamiste din Orientul Mijlociu de a exploata momentul. Israel a provocat o gravă pierdere de imagine retoricii iraniene. Căci din punct de vedere al infrastructurii teroriste finanțate de către Iran, răspunsul israelian nu a creat masive sau ireparabile pierderi.
Acest atac este un semn clar că peisajul strategic al Orientului Mijlociu se schimbă rapid, iar Israelul are o fereastră unică de oportunitate pentru a-și folosi avantajul. Acest atac eșuat este doar cel mai recent semn că echilibrul regional de putere se schimbă în favoarea Israelului. Acordurile Abraham, prin care Israelul a normalizat relațiile cu Emiratele Arabe Unite și Bahrain, au deschis noi oportunități de cooperare în materie de securitate între Israel și statele arabe sunite. Chiar și Arabia Saudită, de multă vreme un bastion al sentimentului anti-Israel, găsește o cauză comună cu Ierusalimul în fața amenințării iraniene.
Cu toate acestea, opinia multor experți este că Israelul a întârziat să-și adapteze doctrina de securitate la aceste noi realități. Instituția sa militară și de informații rămâne blocată într-o poziție defensivă, care atestă riscul și care cedează inițiativa Iranului. Asasinarea recentă a unui general iranian în Siria, mai degrabă decât a unui comandant proxy de nivel inferior, a fost o mișcare provocatoare care a invitat la represalii iraniene fără a degrada semnificativ capacitățile militare ale Iranului. De asemenea, a dezvăluit lacune serioase de coordonare între agențiile de informații ale Israelului și cu aliatul său din SUA.
Pentru a recâștiga inițiativa strategică, Israelul trebuie să adopte o schimbare de paradigmă în abordarea sa față de Iran. În loc să încerce pur și simplu să limiteze ambițiile nucleare ale Iranului și influența regională, Israelul ar trebui să adopte o postură mult mai activă, menită să submineze în mod activ stabilitatea Republicii Islamice.
Aceasta ar putea include operațiuni secrete pentru a exploata fisurile etnice și politice din Iran și pentru a sprijinii opoziția internă față de regimul teocrat de la Teheran. Un nou „Proiect pentru libertatea Iranului” axat pe subversie politică, delocalizarea atenţiei instituțiilor de securitate israeliene precum și provocarea colapsului rețelelor de finanțare ilegală prin încălcarea sistematică a sancțiunilor internaților, ar fi o bună completare a eforturilor militare și de informații existente ale Israelului.
Israelul ar trebui, de asemenea, să-și actualizeze conceptele de descurajare pentru a se baza mai mult pe neutralizarea capacităților iraniene decât pe amenințarea cu represalii. Acest lucru va necesita investiții continue în apărarea antirachetă pe mai multe straturi și o coordonare strânsă cu partenerii arabi pentru a întrerupe liniile de aprovizionare iraniene către mandatarii săi.
Dacă Iranul continuă să treacă liniile roșii, Israelul ar trebui să fie pregătit să lovească direct activele nucleare și militare strategice iraniene. Conducerea iraniană trebuie să înțeleagă că Israelul nu va aștepta până când va avea o armă nucleară operațională pentru a acționa și că orice atac care emană din pământul iranian va primi un răspuns ferm, devastator.
Israelul ar trebui să adopte o postură clară și reală, menită să submineze în mod activ stabilitatea Republicii Islamice. Pe frontul diplomatic, Israelul ar trebui să valorifice alinierea tot mai mare cu statele arabe sunite pentru a izola în continuare Iranul și a construi o arhitectură regională de securitate capabilă să descurajeze agresiunea iraniană. Acordurile Abrahamice oferă pilonii pentru ceea ce ar putea deveni o relaţie de tip NATO în Orientul Mijlociu, care consacră parteneriatul Israel-Sunit Arab îndreptat spre apărarea în faţa violenţei iraniene.
Implementarea acestei schimbări strategice va necesita o nouă generație de conducere israeliană dispusă să conteste ipotezele învechite și să-și asume riscuri calculate. Poziția de șoim a guvernului actual este un pas în direcția bună, dar rămâne de văzut dacă poate depăși inerția instituțională și alte constrângeri interne.
Atacul din 15 aprilie a fost un semnal de alarmă pentru Israel. A dezvăluit limitele strategiei de folosire a resurselor teroriste și militare proxy ale Iranului, dar și inadecvarea actualei poziții de descurajare construite de către Israel. Cu Iranul aflat acum în ofensivă și vecinii săi arabi receptivi la legăturile de securitate extinse, Israelul are o fereastră unică de oportunitate de a remodela echilibrul regional de putere în favoarea sa. Dar pentru a face acest lucru va fi nevoie de un leadership îndrăzneț, strategie creativă și dorința de a rupe cu status quo-ul. Miza nu putea fi mai mare, pentru Israel și pentru Orientul Mijlociu mai larg.
