1. La emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Tv, Dacian Cioloș a dezvăluit că în primăvara lui 2015, Klaus Iohannis l-a întrebat, la o întîlnire, dacă nu l-ar interesa să se implice executiv și în România. Pe 17 noiembrie 2015, după ce Victor Ponta e forțat să demisioneze, în urma unor demonstrații de stradă regizate, Klaus Iohannis îl desemnează premier pe Dacian Cioloș.
Guvernul Cioloș, care a durat pînă la alegerile parlamentare din 2016, poate fi considerat un prim „Guvernul meu” al lui Klaus Iohannis. Am folosit expresia „Guvernul meu”, pentru că întreg anul 2015 e marcat de declarații publice ale lui Klaus Iohannis despre dorința sa de a avea „Guvernul meu”.
Dezvăluirea lui Dacian Cioloș, trecută sub tăcere de Presa lui Pahonțu, e o nouă confirmare a ipotezei mele din comentariile semnate pe cristoiublog.ro pe întreg parcursul lui 2015, dar mai ales după Tragedia de la Colectiv.
După o perioadă de coabitare cu Guvernul Ponta, Klaus Iohannis, făcut președinte de Sistem, de SRI-ul lui Florian Coldea, în principal, năpustește asupra lui Victor Ponta toate instituțiile de forță, preluate la cheie de la Traian Băsescu, pentru a da jos Guvernul și a-l înlocui cu Guvernul Meu. Se apelează ca de obicei la procurori, eternele slugi moldo- valahe ale Puterii trecătoare. Mama, cumnatul, sora premierului sînt convocați la DNA. Pe 5 iunie 2015, Victor Ponta e chemat la DNA pentru a i se comunica în cazul Rovinari, începerea investigației penale. Se întîmpla asta în iunie 2015. Peste opt ani, în decembrie 2023, ÎCCJ îl achită definitiv. Era limpede că intervenția DNA făcea parte din campania declanșată de Klaus Iohannis pentru debarcarea lui Victor Ponta. Victor Ponta rezistă tuturor presiunilor, inclusiv celei întruchipate de cererea publică a lui Klaus Iohannis de a demisiona. Ar fi fost normal ca președintele să încerce o coabitare cu Guvernul PSD pînă în decembrie 2016, cînd se anunțau alegerile parlamentare. Cerea asta nevoia de stabilitate și, evident, cea de asigurare a minimelor condiții pentru administrarea țării.
Nu se întîmplă asta. Întreg 2015 e pierdut pentru România. Klaus Iohannis provoacă haos pentru a-și satisface ambiția. Campania de răsturnare a Guvernului culminează cu Diversiunea Colectiv. Așa cum arătam în comentariul din 5 ianuarie 2016, sînt prea multe coincidențe ca să nu suspectăm o punere la cale scăpată de sub control.
Diversiunea reușește.
Victor Ponta demisionează.
Pe 17 noiembrie 2015, prin desemnarea lui Dacian Cioloș, cel antamat pentru asta încă din primăvara lui 2015, Klaus Iohannis își îndeplinește ambiția:
Are, în fine, Guvernul Meu.
Guvernarea Cioloș a fost un dezastru. Și nu din cauza lui Dacian Cioloș, ci a lipsei de sprijin parlamentar a Guvernului și a lipsei de pregătire a multor miniștri.
Pe 12 decembrie 2016 cîștigă alegerile cu 45 % PSD.
Ar fi fost normal ca președintele să încerce a coabita cu Guvernul Dragnea. Nici vorbă. Pînă în 4 noimebrie 2019, cînd manevrează astfel încît Guvernul PSD să cadă, Klaus Iohannis instituie haosul menit a-i procura Guvernul Meu.
Guvernul Meu, zis și Guvernul Orban, e un dezastru.
N-are importanță.
E Guvernul Meu.
Pe 21 decembrie 2020, după alegerile din 2020, cîștigate de PSD, Klaus Iohannis se încăpățînează să pună Guvernul Meu:
PNL + USR.
E un eșec.
În 25 noiembrie 2021, impune Guvernul PNL-PSD.
Cu alte cuvinte, tot Guvernul Meu.
Pînă acum, în 2024, Guvernului i-a reușit un singur lucru:
Distrugerea a două partide prin distrugerea identității lor.
Cei zece ani de președinție a lui Klaus Iohannis sînt ani pierduți pentru România.
Și asta deoarece Klaus Iohannis, avînd la dispoziție Sistemul meșterit de Traian Băsescu a făcut totul pentru a avea Guvernul Meu.
2) Alianța PSD-PNL a depus la BEC lista comună de candidați pentru europarlamentare. Cu acest prilej, s-a făcut mare caz de faptul că sediul Alianței e în fostul sediu al USL, alianță dintre PSD și PNL de pe vremea lui Traian Băsescu.
În mai multe rînduri am semnalat că pentru PSD și PNL alegerile din 9 iunie sînt un examen nu în privința cîștigării, ci în privința supraviețuirii Coaliției. Declarația liderilor PSD și PNL lasă să se înțeleagă existența unui Plan vizînd prezidențialele și parlamentarele, cele două momente cînd cu adevărat Puterea se împarte. Planul vizează următoarea împărțire:
PNL – președinția, prin Nicolae Ciucă.
PSD – Guvernul, prin Marcel Ciolacu.
Pentru asta, Coaliția trebuie să treacă examenul de unitate pe care-l constituie momentul 9 iunie 2024, prin campania electorală și administrarea rezultatelor.
Supraviețuirea Coaliției depinde de eliminarea tuturor posibilităților de confruntare între cele două partide.
De aici, faptele semnificative din ultima vreme:
1) Listă comună la Europarlamentare.
2) Candidat comun la primăria Bucureștiului.
3) Listă comună de consilieri la București.
Mutarea în fostul sediu USL se înscrie în această strategie de demonstrare a unității și solidarității Coaliției.
3) Marți, 9 aprilie 2024, Gabriela Firea a fost realeasă în unanimitate președintă a organizației PSD București.
La conferință au fost prezenți și-au acoperit-o pe Gabriela Firea cu un potop de elogii Marcel Ciolacu, Robert Negoiță.
Cu nici jumătate de an în urmă, presa îi cînta Gabrielei Firea prohodul în materie de carieră politică. Izbucnise Scandalul Azilelor de bătrîni. Deși Gabriela Firea n-avea nici o responsabilitate în administrarea domeniului, o întreagă mașinărie se năpustește asupra ei. DNA nu o consideră suspectă. Cu toate acestea, Marcel Ciolacu îi cere demisia din funcția de ministru. Gabriela Firea se autosuspendă de la conducerea PSD București.
Marți, 9 aprilie 2024, nici unul dintre cei de față n-au reamintit de Scandal. Culmea, nimeni din presă și din politică nu s-a întrebat tendențios cum de a fost realeasă ”penala” din Cazul Azilelor. Culmea e însă că nimeni – nici măcar DIICOT – nu-și mai amintește de grozavele acuzații.
La vremea respectivă am profețit că Gabriela Firea nu va fi afectată deloc de Scandal.
Orice om de bun simț își dădea seama că e vorba de o manipulare ordinară.
Realegerea Gabrielei Firea dovedește c-am avut dreptate.
Gabriela Firea a ieșit mai puternică atît din Scandalul Azilelor, cît și din refuzul PSD de a i se da candidatura la București.
