Atunci când o relație se termină, mai ales dacă nu tu ai ales acest final, apare un cumul de emoții, credințe și afirmații negative, resentimente, dorința de răzbunare, lipsă de încredere (în tine sau în oameni, în general), orgoliu rănit, stima de sine la pământ, multe întrebări și concluzii de cele mai multe ori eronate.
Care sunt principalele gânduri care apar în astfel de momente și care ne împiedică să mergem mai departe în procesul de vindecare?
”Toată această relație a fost o minciună.”
Eroare de logică aici este să crezi că un rezultat anulează un întreg proces. Cine ar investi timp din viața sa, în mod conștient și deliberat, în ceva care, în final, știe că nu îi va aduce nimic?
Cu siguranță, atunci când îți spunea că te iubește și vrea să îmbătrâniți împreună, era adevărat, însă lucrurile se mai schimbă. Poate că și acum, când îți spune că nu te mai suportă, este la fel de adevărat. Sunt momente diferite în timp, uneori oamenii și sentimentele nu rămân pe termen lung la fel. Înainte gândea ceva, acum altceva. Cele două nu se exclud și ambele pot fi adevărate.
”Cum am putut să fiu atât de proastă și să am încredere în el?”
Eroarea în cazul acestei concluzii este să credem că numai cei mai puțin inteligenți au încredere. Cum ai fi putut să știi că urma să te rănească? Iar dacă nu a avut inițial intenția de a te răni, atunci unde este ”prostia”?
Dacă a intenționat de la început să te păcălească, însă a reușit să o ascundă atât de bine, atunci ce vină ai? Nu există relații fără încredere, nu poți pleca la drum fără încredere. Aceasta este de baza și nu are legatura cu ”prostia”.
”Totul a fost numai vina mea!”
Eroarea în această situație este să crezi că ai o putere imensă și absolută de a schimba cursul vieții tale și a altcuiva. De obicei, este nevoie de complicitatea celeilalte persoane, nu poate cineva să distrugă o relație de unul singur. Fiecare are partea sa de responsabilitate, mai mică sau mai mare. Înlocuiește, așadar, ”Totul a fost numai vina mea!” cu ”Ambii am fost responsabili. Mai bine mă uit la partea mea de responsabilitate și văd ce pot face mai bine pe viitor.”
”Am irosit cei mai buni ani din viața mea!”
În acest caz, eroarea de gândire constă în a crede că timpul petrecut cu cineva nu a meritat doar pentru că rezultatul nu a fost cel la care te așteptai.
Pe aceeași linie de gândire, ar fi același lucru cu a spune: “Atunci de ce am mai trăit, dacă într-o zi oricum urma să mor?!”. Drumul este cel care oferă plăcere, nu destinația. Trăiești ca să te bucuri de ceea ce trăiești. Înlocuiește, mai degrabă, cu o credință de genul: ”Mă doare că nu mai suntem împreună, dar sunt recunoscătoare pentru momentele frumoase!”.
”Voi fi mereu singură, nimeni nu mă va iubi ca el, nu voi mai avea niciodată încredere într-un partener”.
Eroarea aici constă în folosirea lui “întotdeauna, nimeni, niciodată…”. Cum ai putea ști? Nu avem darul de a ghici viitorul. Înlocuiește, mai bine, cu ”Pot să stau singură până găsesc pe altcineva, până atunci mă concentrez pe mine, eu sunt persoana cea mai importantă din viața mea!”.
În detaliu despre credințele limitative menționate mai sus, dar și despre altele pe care le putem avea după o despărțire, aflați AICI, în ediția LA PLURAL din data de 2 decembrie, ora 18.00!
