Cum era de așteptat, cum se intră în an electoral (în acest caz, unul supra, extra, mega), hop și mișcările de protest. Oamenii simt că politicienii devin brusc mai permisivi și mai atenți la problemele lor, acute sau cronicizate în toți anii în care au fost ignorate.
Așa că decid peste noapte, la -15 grade, să iasă pe străzi, care cu tractorul, care cu camionul, care cu plugul tras de boi, care cu basculanta, pentru a-și convinge conducătorii de justețea cererilor lor. Sigur, nu seamănă, ca amploare, cu mitingurile din anii 90, dar utilajele motorizate folosite ca recuzită sunt de natură să atragă atenția opiniei publice, presei și, într-un final, guvernanților.
Foarte bine, e dreptul lor și sunt sigur că multe din solicitări sunt întemeiate. Faptul că ele sunt destul de eclectice ar putea sugera că a fost mai important să iasă oameni în stradă decât să se cristalizeze mai întâi o viziune comună pentru abordarea negocierilor cu executivul. Mai ales că lipsesc din peisaj liderii de sindicat din primul deceniu postdecembrist, care știau să mobilizeze membrii și să capitalizeze puterea organizațiilor lor pentru a-și croi drum spre Parlament, Primăria Capitalei etc.
Și acum s-a discutat despre un amestec al politicului. E posibil, dar vedetele singurelor partide potențial favorizate de un scandal între ”popor” și cei de la putere au fost gonite cu huiduieli de către protestatari. Alții au pomenit de serviciile secrete care, ca de atâtea ori, știu cum e cu ”pescuitul în ape tulburi”. Și o coaliție cu o majoritate confortabilă are tendința de a uita că nu e singură pe lume. Vezi cazul primului „USL”, eșuat lamentabil după ce Ponta și Antonescu n-au priceput semnalele.
Să presupunem, de dragul discuției, că protestele nu au la bază doar nemulțumirile acelor categorii profesionale. În acest caz, nu mi-e foarte clar dacă cineva vrea ca guvernul PNL-PSD să pice, copleșit de revendicări și incapabil să stoarcă alți bani din piatra secată deja de deficitul bugetar, ceea ce ar duce, cel mai probabil, la implozia actualei alianțe și ușurarea misiunii combinatorice postalegeri a unora și altora. Sau, dimpotrivă, a găsit o modalitate de a-i ridica mingea la fileu premierului, în drumul lui spre Cotroceni.
Pentru că, iată, Ciolacu „rezolvă”! Fără mult tam tam, rapid, s-a discutat, s-a negociat, s-a dat! Cam tot ce-au vrut cei ieșiți pe șosele. Fermierii și transportatorii au bifat o reușită, iar coaliția a evitat o politizare excesivă de către opoziție a tulburărilor sociale. Iar prim-ministrul și-a atins iar obiectivul: de a nu pierde voturi! Nu știu dacă va câștiga câteva de la cei plecați de la Palatul Victoria cu desaga plină, dar sigur nu le pierde pe cele care, în cazul unui eșec, ar fi luat drumul ce duce spre AUR.
Pentru că, spre deosebire de probabilul său contracandidat în turul 2 al prezidențialelor, șeful social-democrat e în poziția de a arăta că ”face”. Și cât timp va livra chiar și numai senzația asta, e avantajat în fața cuiva care corespunde, dar numai din vorbe, așteptărilor unora care n-ar mai vota PSD după 30 de ani și nici nu au încredere în ”dreapta” românească.
Dar „rezolvatul” e o monedă cu două fețe. Odată folosită cu succes, apar imediat alții care vor și ei să li se ”rezolve” câte ceva. De exemplu, acum, cei de la Sanitas și Metrou se agită și ei. Păi cum, pentru ei de ce nu s-ar putea? Ce, ei sunt mai neimportanți? Evident, după succesul cu ”motorizații”, nu poți să-i ignori pe toți ceilalți.
Și nici nu le poți trânti un sec „n-avem”, chiar dacă „argumentelor” lor le lipsesc niște cai- putere, căci frustrarea dată de un refuz s-ar transforma în dorința fierbinte de a le arăta guvernanților că i-au subestimat. Iar aceștia din urmă chiar nu par dornici să afle unde ar putea duce asta în pragul nesfârșitelor runde de alegeri.
