Marțipanul a fost inventat de egipteni (care îl considerau hrana zeilor), apoi adus în Europa de către perși și romani, în perioada Romei antice. Dar care este legenda marțipanului, considerat una dintre minunile cofetăriei?
Anual, la data de 12 ianuarie celebrăm ziua marțipanului, pastă folosită în cofetărie, amestec din migdale măcinate, zahăr și diverse arome ori culori.
A fost inventat de către egipteni, cei care îl considerau hrana zeilor, apoi adus în Europa de către perși și romani, în perioada Romei antice. Marțipanul conține pudră de migdale, zahăr, albuș de ou și diverse arome.
Este un preparat dulce care poate fi modelat cu ușurință, realizat din amestecul fără foc, al pudrei de migdale cu zahăr, un produs maleabil din care se fac figurine folosite pentru decorul prăjiturilor și torturilor din lumea întreagă.
Martipanul, are o istorie de 3.000 de ani care a traversat timpul și spațiul, păstrându-și farmecul și savoarea.
Este un produs de cofetărie versatil și creativ, care poate fi folosit pentru a încânta ochii și papilele gustative ale celor care îl consumă și își are originile în Orientul Antic, unde egiptenii, perșii și romanii îl consumau ca o delicatesă.
Se crede că egiptenii au fost primii care au inventat un fel de martipan lichid, din pudră de migdale și miere, pe care îl considerau hrana zeilor. Perșii au preluat rețeta și au adăugat zahăr și arome, realizând un martipan aproape identic cu cel de astăzi. Romanii au adus martipanul în Europa, unde a devenit popular în special în Spania, Franța și Germania.
În Evul Mediu, martipanul era un produs scump și rafinat, rezervat doar pentru nobili și clerici. În această perioadă, s-au dezvoltat diferite tradiții și legende legate de martipan.
În Italia se spune că martipanul a fost creat din greșeală de călugărițele de la o mănăstire din Palermo, care au pus pudră de migdale în loc de făină, pentru a face o prăjitură în onoarea Papei.
În Franța cofetarii au început să modeleze martipanul în figurine numite „massepains”, care erau oferite ca daruri de sărbători.
În Germania, orașele Lubeck și Konigsberg au devenit centrele producției de martipan, impunând standarde de calitate și reglementări stricte privind cantitatea de migdale și zahăr din compoziție.
Despre Lubeck se spune că în timpul unui asediu, când orașul nu mai avea făină, ci doar migdale și zahăr, locuitorii au amestecat aceste ingrediente și au creat marțipanul. Prodsele din marțipan au devenit specialități locale, iar Lubeck este numit „Orașul marțipanului”.
În prezent martipanul este răspândit în toată lumea, fiind apreciat pentru gustul său delicat și pentru posibilitățile de decorare și modelare. În funcție de țară și de regiune, martipanul poate avea diferite forme, culori și arome.
De exemplu, în Elveția, se fac purceluși roz din martipan, care sunt considerați aducători de noroc.
În Germania, nu se poate imagina Crăciunul fără bomboane din martipan, care împodobesc bradul.
În Sicilia se face o specialitate numită Frutta Martorana, care constă în fructe din martipan, colorate și aromate natural, care imită perfect aspectul fructelor reale.
Legenda marțipanului spune că demult, un rege din îndepărtatul Orient a primit o scrisoare de la un prinț din Europa, în care îi cerea mâna fiicei sale.
Regele era încântat de cererea prințului, dar a vrut să-i testeze curajul și inteligența, așa că i-a trimis solie și i-a poruncit să-i aducă un dar unic și prețios, care să-i arate dragostea lui pentru prințesă.
Prințul se perpelea neștiind ce să-i ofere regelui, căci nimic nu găsea să-l mulțumească. Și dacă a văzut că nu izbândește, plecat prin toată lumea, căutând cele mai frumoase și mai rare daruri, dar nimic nu i se părea suficient de potrivit.
Într-un final, a ajuns într-un oraș din Germania, numit Lübeck, unde a văzut o cofetărie plină de dulciuri minunate. A intrat înăuntru și a fost uimit de mirosul de migdale și zahăr care plutea în aer și privea la cofetari cum modelau cu măiestrie marțipanul în forme de flori, animale și fructe, care arătau ca niște opere de artă.
Prințul, fermecat fiind de frumusețea ce i se înfățișa înaintea ochilor, a întrebat cofetarul cum sunt făcute.
Acesta i-a explicat că marțipanul este o rețetă veche, care se transmite din generație în generație, și că se folosesc doar migdale de cea mai bună calitate și zahăr fin. Prințul a gustat din marțipan și a simțit cum se topește în gură, lăsându-i o aromă delicată și dulce. A realizat că a găsit darul perfect pentru rege și i-a cerut cofetarului să-i facă o cantitate mare de marțipan, pe care să o împacheteze frumos.
Cofetarul a fost bucuros să-l ajute pe prinț și i-a pregătit o cutie mare de lemn, în care a așezat cu grijă marțipanul modelat în forme de inimă. Pe capacul cutiei a scris cu litere de aur: “Pentru regele din Orient, de la prințul din Europa, cu dragoste și respect”.
Prințul a luat cutia și a pornit înapoi spre țara regelui, sperând ca darul să fie pe placul regelui din Orient.
Când a ajuns la palat și i-a înmânat regelui cutia cu marțipan, acesta a deschis-o și a rămas uimit de frumusețea și finețea marțipanului. A gustat din el și a fost încântat de gustul și textura lui. A întrebat prințul cum a găsit acest dar minunat și prințul i-a povestit despre călătoria lui și despre orașul Lübeck, unde a descoperit marțipanul.
Regele a fost impresionat de povestea prințului și de efortul lui de a-i aduce un dar așa deosebit. A văzut în el un om curajos și inteligent, care îi iubea cu adevărat fiica. Așa că i-a dat binecuvântarea pentru căsătorie și i-a oferit prințesei un colier de marțipan, ca simbol al dragostei lor.
Prințul și prințesa au fost fericiți și au trăit împreună până la adânci bătrâneți, iar marțipanul a devenit o tradiție în familia lor.
De atunci, se spune că marțipanul este un dar al iubirii și al respectului, care aduce fericire și noroc celor care îl oferă și celor care îl primesc.
