Tradiția spune că Macavei este o divinitate protectoare a urșilor. În această zi se stropesc grădinile și livezile, la biserică se sfințește grâul, se stropește cu agheasmă, apoi pentru rod bogat se amestecă cu semințele ce urmează să fie semănate.
Sărbătoarea este păgână și spune că urșii, nemaiavând hrană, vin acum în sate să mănânce porumbul.
În această zi este datina de a se reteza, de a se tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana de peste iarnă. Ziua este dedicată stupilor, când se curăță pentru iarnă. E ultima zi când se mai colectează mierea în stupi. Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere și cu turtiță caldă, de post.
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor, se face agheasmă pentru grădini, pentru insecte și viermi dăunători și se stropește grădina. Erau sfințite la biserică spice de grâu, ale căror boabe erau amestecate cu sămânța ce urma a fi semănată. Macul sfințit în această zi nu face viermi.
Macoveiul Ursului se ține pentru boli. Se sfințesc ierburile bune pentru leac, acum se culege izma.
Ziua este ținută cu sfințenie. Se ține de către femei, pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte. Se ține pentru a nu face albeață.
Ca să preîntâmpine pagubele făcute de urs, în această zi se aruncă o bucată de carne afară, cu cuvintele: “Na, ursule!”. Azi nu se bagă cânepa în baltă, că vine ursul și o scoate.
Gospodarii nu lucrează, de frica urșilor și lupilor, care pot năvăli la stâne și la grajduri pentru a le mânca animalele. În Țara Zarandului, bătrânii mai numeau ziua și “a vițeilor”, când vacile nu se mulgeau, ci “se slobozeau vițeii să sugă”, care creșteau, astfel, mari și puternici ca urșii (Marcel Lapteș – “Anotimpuri magico-religioase”).
Împuiatul urşilor
Moş Marin, personificare a ursului, substitut al unui important zeu al Panteonului românesc, este sărbătorit în mai multe zile de peste an: Macavei (1 august), Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii). La latitudinea geografică a României urşii se împerechează la sfârşitul verii şi începutul toamnei, perioadă când aduc pagube însemnate turmelor de oi, livezilor şi prisăcilor.
Ziua dedicată acestui eveniment în calendarul popular este 1 august şi se numeşte Macaveiul sau Împuiatul Urşilor. După o perioadă de gestaţie de aproximativ 7-8 luni, ursoaica fată, în condiţii grele, la începutul lunii februarie, în perioada numită de popor Martinii de Iarnă (1-3 februarie).
În tradiţia românească, Moş Martin este mai degrabă folositor decât dăunător omului: influenţează în bine Ursitoarele la naşterea copilului; pruncii unşi cu untură de urs de către moaşe cresc voinici şi sănătoşi; copilul bolnav de „sperietoare” este vindecat dacă se afumă cu păr de urs; bărbaţii „călcaţi de urs” primăvara nu-i mai doare spatele peste vară; sufletele oamenilor morţi erau întâmpinate, în nopţile de priveghi, de fantastice spirite ascunse sub măştile de urs etc. Adesea, dinţii lui „moş Martin” se purtau ca talisman.
Conform legendelor populare, Moş Martin ar fi fost, în vremuri imemoriale, un om obişnuit: morar sau păstor în satul său. În unele poveşti, deşi este prezentat ca animal, are sentimente şi preocupări umane: iubeşte o femeie pe care o fură şi o duce la casa lui din pădure, este inteligent, îşi construieşte adăpost pentru iarnă (bârlogul), prevesteşte vremea friguroasă sau călduroasă etc. Un singur lucru nu ştie să facă: focul.
(Surse:Ion Ghinoiu – Zile și mituri. Calendarul țăranului român)
