Cum știi că ești o persoană introvertită sau cum recunoști un introvertit?
După festivitățile asurzitoare ale trecerii în noul an, introvertiții pot, în sfârșit, să profite de pacea și liniștea de care au nevoie pentru a-și reîncărca bateriile sociale.
Ziua Mondială a Introvertitului este recunoscută ca una menită înțelegerii mai bune a numeroșilor introvertiți din lume, fiind singura sărbătoare care este cel mai potrivit marcată nu prin organizarea unei petreceri, ci prin faptul că se revine la liniște.
Psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung a fost printre primii oameni care au definit introvertirea ca un concept în context psihologic.
În cartea sa din 1921, “Tipuri psihologice”, el a teoretizat că fiecare ființă umană se încadrează în una din două categorii, introvertită sau extrovertită,
A afirmat că introvertiții sunt focalizati pe lumea lor interioară a reflecției, visurilor și viziunilor, ceea ce-i face dezinteresați să se alăture activităților altora.

Introversia se dezvoltă ca urmare a combinației între doi factori principali: moștenirea genetică și mediul.
Trăsăturile moștenite de la părinții biologici, joacă un rol esențial în determinarea locului în care cineva se situează în spectrul personalității. Datorită genelor care contribuie la personalitate, dacă părinții sunt introvertiți, copiii pot dezvolta ei înșiși personalitatea introvertită. Mediul în care creștem, stilul parental, tipul de educație pe care îl primim, experiențele cu persoanele din jur, experiențele de viață, în special în copilărie au de asemenea, un impact important.
Modul în care membrii familiei se comportă și răspund în contexte sociale poate contribui la modelarea personalității fiecăruia dintre noi.
Persoanele introvertite sunt de obicei orientate către propriile trăiri interioare.
Preferă să fie înconjurați de prieteni și acceptă cu greu oameni noi în cercul lor. Le place mai degrabă să-i asculte pe ceilalţi și fac tot posibilul pentru a evita conflictele, nu agreează surprizele sau situaţiile care sunt luați pe nepregătite.
Pentru introvertiţi, o zi petrecută confortabil în intimitatea casei este o oază de relaxare şi o modalitate de a-şi încărca bateriile după multe zile pline de stres

Dar deși se simt bine în singurătate și sunt cei mai fericiți în propria lor companie, nu tot timpul vor să fie singuri, dar le place ca mediul înconjurător să fie liniștit, iar angajamentele sociale să fie limitate.
Persoanele introvertite au unele avantaje distincte datorită personalității lor, deși este important să reținem că fiecare individ este unic și că nimeni nu se încadrează perfect în categoria de introvert sau extravert. Iată câteva avantaje ale persoanelor introvertite:
Introvertiții reflectă în profunzime asupra lucrurilor și tind să analizeze mai atent situațiile și problemele, ceea ce poate duce la luarea deciziilor mai bine informate.

De obicei sunt mai atenți la emoțiile și nevoile celor din jur, deoarece sunt obișnuiți să asculte și să observe cu atenție. Avantajul empatie crescute poate să faciliteze relațiile interpersonale și să contribuie la dezvoltarea unui mediu mai armonios.
Mulți introvertiți preferă să lucreze în liniște și să se conecteze cu latura lor creativă. Această trăsătură poate contribui la producerea de opere de artă, literatură sau alte expresii creative unice.

Introvertiții au tendința de a examina atent informațiile și de a descompune problemele în componente mai mici. Această abilitate analitică poate fi utilă în sarcini care necesită gândire logică și structurată.
Observă detalii pe care alţii le trec cu vederea. Avantajul de a fi copleşit de prea mulţi stimuli în cazul introvertiţilor este că, de cele mai multe ori, au un ochi bine format pentru observarea detaliilor. Cercetători au descoperit că introvertiţii prezintă o activitatea cerebrală crescută când procesează informaţia vizuală, în comparaţie cu extrovertiţii.

Ziua Mondială a Introvertitului este despre atragerea conștientizării pentru lumea introvertită, centrată pe interior, făcând cunoscut faptul că acțiunile și obiceiurile lor nu îi fac cu nimic mai puțin sociabili sau atractivi. Multe studii au arătat că introvertiții, în ciuda nevoii lor profunde de timp singuri, sunt o minoritate importantă care lucrează în culisele unei lumi extrovertite pentru a o menține în funcțiune. Așadar, în fiecare an, mulți introvertiți profită de acest timp după evenimentele strălucitoare ale sărbătorilor majore pentru a se reîncărca, practicând hobby-urile preferate. De asemenea, acesta este și un timp potrivit pentru a se pregăti pentru anul care vine.





