Ștefan cel Mare și Sfânt a fost văzut de dreptcredincioși bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus tara cu dreptate Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri.
Voievodul Ştefan s-a născut la Borzeşti, pe pământul Moldovei, din părinţi binecredincioşi – voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Maria Oltea. În toate câte le făcea, era călăuzit de duhul dreptăţii şi al iertării și încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească.
Chemat la tronul Moldovei după uciderea tatălui său de către Petru Aron, la Răuşeni, Ştefan cel Mare este întâmpinat de popor, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457 pe Câmpia Direptate. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”.
Ştefan cel Mare s-a lăsat în mâna lui Dumnezeu şi s-a sârguit să împlinească voia Sa și a purtat ca domn al Ţării Moldovei, războaie împotriva vrăjmaşilor creştinătăţii Căci nu uita a săvârşi, chiar şi războaiele, cu frică de Dumnezeu şi cu rânduială; şi multe războaie a purtat şi cu dreptate le-a câştigat, căci câte lupte a avut, atâtea mănăstiri şi biserici a făcut.
Înainte de începerea luptelor, împreună cu toţi oştenii săi, posteau trei zile cu pâine şi apă, spre a se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine. Şi nu pleca la luptă fără icoana Mântuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întâistătători şi rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adică a Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc şi astăzi la Sfânta Mănăstire Putna. Iar ca armă cerească lua întotdeauna Sfânta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele şi pavezele oştenilor săi. Şi tot în chipul Sfintei Cruci a rânduit a se face toate săbiile oştenilor, ca în lupta cu vrăjmaşul cel văzut să biruiască şi pe cel nevăzut.
Acest mare şi dreptcredincios voievod, apărător al creştinătăţii, pentru mulţimea sângelui curs în războaie, a ridicat mănăstiri pe locul tuturor bătăliilor.
Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Mănăstirea Tazlău, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (1487), Mănăstirea Voroneţ, cu hramul Sfântul Gheorghe (1488), Mănăstirea Borzeşti (1494), Mănăstirea Popăuți, cu hramul Sfântul Nicolae (1496), Mănăstirea Războieni, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail (1496), Mănăstirea Neamţ, cu hramul Înălţarea Domnului (1497), Mănăstirea Dobrovăţ, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt (1504) şi altele.
Biserici domneşti ridicate de fericitul voievod au fost: Pătrăuţi (1487), Sfântul Ioan – Vaslui (1490), Precista Mare – Bacău (1491), Sfântul Nicolae Domnesc – Iaşi (1492), Sfântul Gheorghe – Hârlău (1492), Bălineşti (1493), Cuvioasa Parascheva (1493), Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Huşi (1495), Sfântul Nicolae din Dorohoi (1495), Sfântul Ioan Domnesc – Piatra Neamţ (1498).
Iar chipul ridicării Mănăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ştefan Vodă cu arcul dintr-un vârf de munte ce este lângă mănăstire; şi unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Şi a pus şi pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii şi pe doi copii din casă; şi unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a făcut clopotnița. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ştefan, căzându-i lui săgeata într-un deluşor, ce se cheamă „Sion”, care este lângă mănăstire; şi a zidit într-acel loc biserică de lemn.
Şi a zidit Ştefan Vodă Mănăstirea Putna, să-i fie spre odihnă de veci, lui şi familiei lui, şi spre mângâiere poporului. Şi a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfântul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toţi rugători cu inima şi desăvârşiţi scriitori de cărţi sfinte, căci alte cărţi mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut.
Ca voievod, Ştefan cel Mare şi Sfânt a făcut multe milostenii celor săraci, răsplătind şi pe ostaşii săi cu averi şi moşii, iar mai vârtos răsplătea după faptele de vitejie din război.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992
Sursă: Viețile sfinților
