După 6 ani de procese, judecătorii de la Curtea de Apel Pitești au decis astăzi, 8 ianuarie, să îl condamne pe Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor, la 4 ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă. Inițial, Chițoiu primise de la Judecătoria Pitești o condamnare de doar 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. După aflarea deciziei definitive de astăzi, fostul ministru s-a predat la Poliție, de unde a fost dus la Penitenciarul Rahova.

În urmă cu 6 ani, mai exact pe data de 26 decembrie 2019 mașina condusă de fostul ministru a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, care circula regulamentar. Două persoane, un bărbat de 82 de ani și o femeie de 73 de ani au murit, iar alte două persoane au fost rănite. Tragedia s-a produs pe Dealul Negru, pe raza comunei Zamfirești, din județul Argeș, zonă cunoscută pentru numărul mare de accidente.
Vinovat de producerea accidentului, fostul ministru al Finanțelor a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, având trei coaste rupte. După nici o săptămână Daniel Chițoiu a fost externat, în 2 ianuarie 2020 și a făcut tot posibilul să evite jurnaliștii, preferând să iasă din spital prin spatele clădirii.
Conform HotNews, care citează surse judiciare, în momentul producerii accidentului fostul ministru ar fi vorbit la telefon.
A urmat un șir lung de procese. Acuzat de ucidere din culpă, Chițoiu a fost condamnat la instanța de fond, Judecătoria Pitești, la 3 ani de închisoare, cu suspendare.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și părțile civile din dosar au contestat decizia astfel încât procesul s-a mutat la instanța superioară, Curtea de Apel Pitești.
Astăzi, 8 ianuarie a venit și decizia, una definitivă: Curtea de Apel Pitești a decis majorarea condamnării de la 3 ani la 4 ani de închisoare, ceea ce a dus la transformarea pedepsei într-una cu executare. Suplimentar, instanța i-a interzis fostului ministru dreptul de a mai conduce autovehicule timp de 5 ani după executarea pedepsei. În plus, Daniel Chițoiu are de plătit daune morale de câte 400.000 de lei către părţile civile Niţă Naziana Maria şi Pristavu Daniel Constantin.
După aflarea sentinței, fostul ministru s-a predat la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Capitalei. De acolo, a fost preluat de polițiști și dus la penitenciarul Rahova, unde își va ispăși pedeapsa.





