Multe povești s-au țesut de-a lungul secolelor, în jurul întemeierii Bucureștiului, una dintre cele mai cunoscute fiind legenda lui Bucur, un cioban care ar fi dat naștere așezării care avea să devină inima Țării Românești. Însă între realitatea istorică și mitul popular, se ridică întrebarea: cum s-a născut cu adevărat Bucureștiul și care este rolul legendei în această poveste?
Legenda lui Bucur și modul în care Bucureștiul s-a dezvoltat de-a lungul timpului reprezintă o combinație de mit, istorie și tradiție. În timp ce sursele istorice ne oferă o imagine clară a evoluției orașului, legenda ciobanului Bucur rămâne un simbol puternic al spiritului simplu și hotărât care a dat naștere capitalei României. Astfel, Bucureștiul este nu doar un centru modern, ci și o punte către trecut, unde miturile și istoria se împletesc armonios pentru a crea identitatea acestui oraș fascinant.
Conform tradiției populare, orașul București ar fi fost întemeiat de un cioban pe nume Bucur. Legenda spune că Bucur era un păstor simplu și inimos care avea turmă mare de oi, cu câini, măgari şi cai. Plimbându-și turmele pe malurile Dâmboviței, Bucur s-ar fi îndrăgostit de frumusețea locului și ar fi decis să întemeieze aici o așezare. În unele povestiri, Bucur este un haiduc, un fel de erou popular care se luptă cu nedreptatea și ajută oamenii săraci, adăpostindu-se în pădurile din jurul așezării.
Bucur nu trăia singur, ci mai mulți ciobani îl ajutău să țină rânduiala pentru tuns oile, făcut cașul și toate celetreburi care se fac la o stână. Primejdii multe erau pe atunci, fiarele sălbatice dădeau ocol, dar adesea năvăleau tătarii care veneau cu gândul să fure, să omoare, să ia robi, să dea foc. Într-o zi, spune legenda, au prins-o și au luat-o chiar pe frumoasa Anca, fata lui. Atunci viteazul Bucur a luat alți ciobani cu el și am mers călare până i-au ajuns din urmă pe tătari, tocmai la apa Nistrului, care era înghețată, fiind iarnă. Au crezut tătarii că gheața e destul de groasă să poată trece peste ea. Dar gheața a cedat și ei s-au trezit cufundându-se în apă.
Frumoasa Anca a fost salvată de tatăl ei. După ce s-au întors acasă, ciobanul Bucur a ridicat o casă mare, cu gard înalt, în jurul căreia s-a format o mică așezare care i-a luat numele. Și aici a ridicat ciobanul o biserică, Biserica lui Bucur Ciobanul, care există și astăzi. Biserica este închinată Sfinților Atanasie și Chiril, se află lângă mânăstirea Radu Vodă, iar în cercetările mai multor documente, s-a ajuns la concluzia că Bucur e. ctitorul ei. A fost ridicată mai întâi din lemn, de către Bucur, iar mai apoi, din cărămidă, de către Mircea cel Bătrân în 1416. Data exactă a construirii ei nu se cunoaște nici azi.
Deși legenda lui Bucur este populară, atestările istorice plasează întemeierea Bucureștiului într-un context mai complex. Prima mențiune documentară a Bucureștiului datează din 20 septembrie 1459, când Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, a emis un act de cancelarie prin care atesta existența unei cetăți la București. Acesta este, din punct de vedere istoric, începutul orașului din perspectiva scrisă. În acea perioadă, Bucureștiul a devenit o reședință a domnitorului Țării Românești, iar poziționarea sa strategică între râurile Dâmbovița și Colentina a contribuit la creșterea importanței sale.
Totuși, este evident că așezarea era locuită și înainte de acest document, iar cercetările arheologice indică urme de locuire pe teritoriul actual al Bucureștiului încă din preistorie. În Evul Mediu, așezarea a început să se dezvolte ca un centru comercial, datorită drumurilor importante care traversau regiunea și legau Țara Românească de alte teritorii.
Din punct de vedere istoric, fondarea Bucureștiului a fost un proces mai complex decât sugerează legenda. Așezarea a crescut în importanță pe fondul unor circumstanțe economice și politice favorabile, iar domnitorii Țării Românești au avut un rol esențial în dezvoltarea sa. Totuși, povestea simplă și captivantă a ciobanului Bucur rămâne o parte esențială a moștenirii culturale a orașului.
În orice variantă, însă, Bucur rămâne un simbol al întemeietorului simplu și devotat, iar numele orașului este atribuit fie fericirii („bucurie”) pe care Bucur o aducea oamenilor, fie pur și simplu numelui său personal. Dincolo de legendă, unii istorici sugerează că numele orașului provine din termenul vechi „bucurie”, care ar face referire la frumoasa așezare de pe malul Dâmboviței. Este posibil ca acest nume să fi avut legătură cu fertilitatea terenului, apele curgătoare și pădurile care înconjurau așezarea, oferind o sursă bogată de hrană și apă. Alte surse susțin că ar proveni din limba albaneză „bukureshti”, care înseamnă „frumos este”. Alți cercetători consideră că numele „București” poate avea rădăcini tracice sau chiar slave, existând variante etimologice care leagă acest nume de alte denumiri istorice din regiune.
Între mit și realitate, Bucureștiul rămâne un loc unde trecutul istoric și poveștile populare se împletesc pentru a forma identitatea unui oraș cu o istorie de peste jumătate de mileniu.
