După tentative repetate, de cele mai multe ori fără cap (sau coadă), de a reforma învăţământul, acesta a început să pârâie pe la toate încheieturile şi riscă, foarte curând, să facă implozie. Toate guvernele postdecembriste s-au chinuit să distrugă şcoala comunistă, care scotea olimpici internaţionali pe bandă rulantă şi mulţi absolvenţi, mai modeşti, e adevărat, dar care ştiau să scrie şi să citească (și, mai ales, înțelegeau ceva dintr-un text banal), nu-l confundau pe Marin Preda cu un cântăreţ şi nimereau Milano, şi pe hartă, nu doar coborând dintr-un low-cost care i-a adus la muncă. Că era comunistă și, se știe, vorbele înțelepte din bătrâni te îndeamnă să arunci și bebelușul din copaia cu apă murdară! Prin efortul susţinut şi conjugat al părinţilor, şcolii, mass-mediei şi politicii, s-a reuşit transformarea cărţilor în obiecte de decor, iar a celor mai mulţi absolvenţi de liceu în nişte agramaţi inculţi sau direct analfabeți funcțional, dar plini de ifose şi ifoane, pentru care cratima este doar un ornament inutil, de pus pe ici pe colo, fără logică şi sens. Şi care se visează Becali, Vulpița sau Leo de la Strehaia.
A cui e vina? E împărţită, chiar dacă nu în mod egal. Sigur, cei mai culpabili sunt părinţii. Ei i-au făcut, ei poartă responsabilitatea pentru a-i educa în cei 7 ani de-acasă astfel încât școala și, ulterior, societatea să nu preia niște hahalere debusolate, fără nicio scară de valori și fără niciun fundament pe care să se mai poată construi ceva decent. Apoi dascălii. Fac o meserie de vocație, ar trebui să o respecte. Dacă au obosit, nu mai au chef, sunt blazați sau prea frustrați, ar trebui să iasă din sistem înainte de a transforma interacțiunea cu elevii într-o corvoadă care-i consumă pe toți cei implicați. Dar scoaterea adolescenţilor din această ecuaţie şi victimizarea lor nu face decât să le dăuneze. La 18 ani nu mai poţi da vina pentru eşecurile tale doar pe şcoală, pe guvern, pe presă. Eu l-am văzut toată adolescenţa pe Ceauşescu la televizor, şi nu mi-am dorit să ajung ca el. Dacă, după 4 ani de liceu, nu eşti în stare să iei notă de trecere la bac, e, în mare parte, vina ta. Dacă din clasa ta măcar unul a promovat examenul, înseamnă că se poate!
Da, societatea e complet dată peste cap. Da, mass-media promovează asiduu non valori (ca să fiu elegant și eufemistic). Mulţi impostori ajung în poziţii importante şi dau lecţii. Din Parlament, din emisiuni de televiziune, din vârful unor mormane de bani. Da, parveniţi analfabeţi se plimbă în (sau se urcă pe) maşini luxoase, au ceasuri de aur şi limbaj format din maxim 100 de cuvinte, din care jumătate descriu organe sau activități sexuale. Piţipoance uşuratice se plimbă din poala unui fotbalist în a altuia, după care trec pe le vreun manelist sau simplu cocalar, politician, patron de butic sau traficant de orice. Între timp, tabloidele scrise şi video le fac vedete, aşa că-şi pot mări pretenţiile şi tariful. Nici internetul nu se lasă mai prejos. TikTok-ul, Youtube-ul, Instagram-ul sau Facebook-ul sunt spațiul perfect pentru nulități de a deveni influenceri (hai dă-mă naibii), vorbind despre nimic sau, pur și simplu, arătându-și mușchii, sânii sau câinele. Da, la prima vedere, e mult mai mişto să te visezi unul din ăştia decât să pui burta pe carte. În primul caz vei rămâne, de cele mai multe ori, doar cu visatul. În al doilea, sigur te alegi cu mai mult. Și, poate, nu mai pierzi vremea prin supermagazine, spărgând figurine de ciocolată ca să găsești banii ”ascunși” în ele, după cum ai aflat tu de pe net!
Modul în care te raportezi la toate acestea ţine şi de gradul de inteligenţă. La 18 ani ai dreptul de a vota şi de a-ţi întemeia o familie. Două responsabilităţi ceva mai mici decât cea pe care o ai faţă de tine, la început de drum. Dacă nu eşti capabil să ţi-o asumi pe aceasta, cum vei reuşi cu toate cele care vor veni?
