Maniera stranie în care a fost anunţată schimbarea programului oficial al vizitei în SUA a preşedintelui Iohannis a stîrnit val de comentarii în media, fiindcă vizitele oficiale, mai ales cele la nivelul preşedinţilor de state, nu se hotărăsc niciodată, nicăieri pe glob, probabil nici pe Marte, pe sistemul: “-Hello, Klaus! Joe la telefon. Auzi, dacă tot ajungi p-aici, pe la noi prin SUA, bagă un cap şi pe la mine, că vreau să-ţi zic nişte chestii cool cu rachete.”
Astfel de întîlniri se pregătesc cu luni de zile înainte, temeinic, iar punctajul discuţiilor e clar stabilit şi aproape întotdeauna rezumat la banalităţi şi amabilităţi formale atunci cînd dialogul se poartă între un preşedintele al unui stat puternic şi un preşedintele chircit în poziţie de “să trăiţi, şefu!” Nici subiectele serioase cu implicaţii strategice şi bani grei nu se discută în 15 minute printre cafeluţe şi poze pentru presă. Nici măcar nu se discută la nivel de preşedinţi, chit că unul dintre aceştia e cel al SUA.
În acest sens, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob observa faptul că “România a marcat azi o premieră aiuritoare: președintele țării a plecat într-o vizită privată în SUA, dar se va întoarce de acolo dintr-o vizită de lucru. A plecat să ridice un premiu de la un think-tank, conform anunțului oficial, dar pe cînd se afla în aeronavă, traversînd oceanul, președinția dă un comunicat că înainte de premiu va fi primit la Casa Albă de către președintele SUA.”
Cum de s-a putut aşa ceva? Cum de preşedintele celui mai puternic stat de pe glob şi-a modificat aproape din mers agenda zilei, oricum stabilită nu de el, ci de staff-ul lui, şi i-a deschis uşa pentru 15 minute unui oarecare Klaus din coada Europei? Evident, nu Biden e cel care s-a trezit peste noapte cu dor de preşedintele României căruia probabil nici nu-i ţinea minte numele, însă cineva din apropiere, cu influenţă substanţială în Biroul Oval, ar fi putut determina uşor o modificare de agendă. Bunăoară, un consilier apropiat sau un donator generos al campaniilor lui electorale – persoană sau organizaţie. Sau poate amîndouă.
Pentru a răspunde corect la întrebare trebuie să privim vizita în SUA a lui Iohannis în întregul ei, începînd cu premiul oferit de Atlantic Council, acest ONG înţesat de foşti şefi din intelligence-ul american şi baban sponsorizat de miliardari vestiţi, de instituţii americane de securitate, de industria militară americană, de mamuţii din IT şi de numeroase alte entităţi cu puternică influenţă nu numai în societatea americană, cît şi pe glob, plus diverşi alţi jucători importanţi din sfera financiară, din construcţii, din industria farmaceutică şi aşa mai departe, pe lista de sponsori regăsindu-se inclusiv persoane şi companii româneşti cu aromă de SIE şi DGIA.
Mai ştim ceva despre Atlantic Council. Bunăoară, ştim că organizaţia a fost implicată în scandalul legat de compania ucraineană Burisma Holdings şi de amestecul lui Joe Biden şi a lui Hunter Biden în afacerile cu gaz din Ucraina. Firma Blue Star Strategies, deţinută de Sally Painter aflată în consiliul de conducere al Atlantic Council a intrat în 2021 sub ancheta Departamentului de Justiţie pentru lobby ilegal în beneficiul Burisma, Sally Painter fiind numită în conducerea fundaţiei la patru luni după acordul semnat între Burisma şi Atlantic Council, Blue Star Strategies devenind şi sponsor al organizaţiei. Ulterior, Institutul Aspen, entitate controlată de CIA, a derulat o adevarată campanie de pus batista pe ţambalul scandalului. Mai ştim, de asemenea, şi că Atlantic Council, prin alt membru din conducere, Richard Burt, a fost implicat în acţiuni de lobby intense la nivelul Departamentului de Stat şi Consiliului de Securitate pentru menţinerea gazoductului Nord Stream 2, deţinut de Gazprom şi încă cinci companii europene, ferit de sancţiunile care au vizat companiile ruseşti după declanşarea războiului din Ucraina.
De altfel, între sponsorii Atlantic Council se numără, an de an, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, Departamentul de Energie şi Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională cu sume consistente între jumătate de milion şi un milion de dolari fiecare.
Atlantic Council îşi alege şi anunţă premianţii nu cu mult timp înainte de festivitatea de premiere, aşa încît este de presupus că includerea lui Iohannis pe lista Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership a fost făcută undeva la începutul lui aprilie, atunci cînd a şi anunţat preşedinţia noastră, dar nu mai devreme. Dacă privim spre numele premianţilor din anii precedenţi, este greu de crezut că băieţii din acest ONG s-au uitat anul acesta lung şi atent spre Europa şi au căzut brusc în extazul aprecierii la adresa românului Iohannis din coada continentului, fie şi în contextul implicării României în războiul din Ucraina şi a alocării generoase a 2,5% din PIB pentru shopping din curtea industriei militare americane, în condiţiile în care state europene precum Germania sau Polonia, bunăoară, au contribut substanţial mai mult la efortul de război, iar România oricum este deja cuminte angajată la cheltuieli de miliarde pe înzestrare. De aceea, putem presupune fără a greşi faptul că premierea lui Iohannis a fost impusă fie de către vreun sponsor greu al Atlantic Council, cum ar fi Raytheon, de exemplu, furnizorul de sisteme Patriot, fie mai degrabă de vreo persoană din establishmentul american cu atribuţii în sfera securităţii naţionale. Şi chiar înclin să cred că pe lista iniţială a premiaţilor a figurat un alt nume, însă acesta a fost înlocuit la începutul lui aprilie cu acela al lui Iohannis.
Cum cel mai important domeniu acoperit de Atlantic Council este NATO, iar Iohannis a fost premiat, văz doamne, pentru implicarea în războiul din Ucraina şi pentru minunatul rol jucat de România în apărarea flancului estic al Alianţei, numele lui Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO şi jinduitor la scaunul prezidenţial nu poate fi exclus din poveste.
Acelaşi Geoană care la finele lui aprilie, imediat după deblocarea în Congres a pachetului de ajutor extern pentru Ucrana în valoare de 95 de miliarde de dolari, a efectuat un adevărat tur de forţă prin SUA, participînd în doar două zile la o suită de întâlniri majore la Casa Albă, în Congresul american, la Chicago şi Boston, printre cei cu care s-a văzut fiind Kurt Campbell, Secretarul de Stat Adjunct al SUA, și Avril Haines, Directoarea Comunității de Informații a Statelor Unite şi consiliera lui Biden. Avril Haines, ce să vezi, s-a aflat anul trecut pe lista celor premiaţi de Atlantic Council. Un alt personaj cu care s-a văzut Geoană a fost şi senatorul Ed Markey implicat activ în nou lansatul program American Climate Corps al preşedintelui Biden, anunţat însă în urmă cu 4 ani de Institutul Aspen. Care Institut Aspen e, cum spuneam, cunoscut ca falangă a CIA. Iar Geoană e, după cum ştim, preşedintele Aspen România.
Să recapitulăm: Congresul american dă drumul la bani pentru Ucraina, Geoană pleacă imediat în SUA pentru o grămadă de întîlniri cu diverşi decidenţi importanţi din jurul lui Biden, aflăm apoi că Iohannis e premiat de cel mai important think tank al NATO, unul legat de familia preşedintelui SUA şi de comunitatea americană de intelligence, iar apoi, din avion, pe genunchi, preşedinţia noastră anunţă şi că Iohannis va fi primit la Casa Albă. Poate sînt sau poate nu sînt legate evenimentele, însă eu cred că sînt, fiindcă e greu de vorbit despre coincidenţe în cazul unor astfel de înşiruiri de momente şi la un astfel de nivel. Nu bag în seamnă întîlnirea cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, fiindcă după cum s-a văzut a fost de umplutură.
Dacă adăugăm la toate acestea condiţia de aspirant a lui Geoană la scaunul de preşedinte al României, ipoteza următoare se conturează suficient de bine.
Simpla susţinere a americanilor nu a fost şi este suficientă pentru nici un candidat care doreşte să ajungă preşedintele României. Fără un partid în spate, fără o maşinărie de campanie electorală care să şi strîngă voturi suficiente, nici un candidat nu are certitudinea că va ocupa acel scaun doar cu o etichetă pe frunte pe care scrie “Garantat SUA” şi cu sondaje jenant umflate în favoarea lui. Singurele partide care pot fi puse la dispoziţia lui Geoană şi care să si conteze sînt, desigur, PSD şi PNL. Însă PSD i-a dat cu flit şi ne amintim momentul din februarie în care Geoană afirma că Ciolacu a venit la el în birou să-i propună să candideze independent susţinut de PSD. Aceea a fost, pe fond, o mişcare de preîntîmpirare a unei posibile dezvăluiri a lui Ciolacu referitoare la faptul că PSD i-a dat cu pas lui Geoană, venit să caute susţinere. Însă Geoană spunea tot atunci, referindu-se la Ciolacu: „De ce ți-e frică nu scapi”. Cu alte cuvinte, nu vrei să mă susţii, nu-i nimic, tot o vei face! În cautare de partid şi refuzat de PSD, cu certitudine Geoană a avut în acea perioadă discuţii aplicate şi cu Iohannis pentru a obţine sprijinul direct sau indirect al PNL. Doar că PNL nu este suficient de potent în acest sens. Urmare, ne-am trezit cu povestea Partidului Comasat, impus, spun multe voci, de la Cotroceni şi eşecul răsunător de la capitală unde Comasaţii au eşuat penibil, picînd testul aşteptat de observatorii americani interesaţi de ceea ce se întîmplă pe spaţiul românesc. Că a eşuat din prostie sau a eşuat fiindcă Ciolacu nu a vrut să joace după cum i s-a dictat, avînd propriile lui interese în candidatura la preşedinţie, nici nu mai are importanţă.
O paranteză mai trebuie adăugată. Cred că este limpede faptul că Geoană nu trage puternic pentru funcţia de preşedinte de ieri. Momentul “Mihaela, dragostea mea” a fost atît de usturător pentru el şi mai ales pentru Mihaela, încît toate eforturile lui s-au concentrat de atunci şi pînă acum doar în această direcţie. A fost atunci o dovadă clară că nu e suficient să ai acordul formal al unora de peste ocean pentru a ajunge preşedinte, dacă în ţară altele sînt jocurile. Drept pentru care, a înfiinţat Partidul Social Românesc în 2015, a menţinut activ Aspen România, înfiinţat în 2006 tot în scopul de a ajunge la preşedinţie, şi a consolidat relaţia cu Aspen Germania, a lansat platforma România noastră în 2012, dînd puternic din coate să ajungă la NATO unde apoi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a deveni util americanilor şi pentru a-şi consolida contacte la nivel înalt, a plătit periodic diverşi din presa românească pentru articole elogioase şi apariţii televizate bine aranjate, şi-a fidelizat indivizi în funcţii cheie prin care curg miliarde spre americani, precum Arafat, iar recent a venit cu altă găselniţă: proiectul “România renaşte”. Nu ştim cînd şi cum a primit confirmarea de susţinere pentru preşedinţie de peste ocean, însă nu avem motive să credem că nu o are. Băiat bun la toate, obedient, subţirel la minte, familiarizat cu chestiile militare unde curg nu miliarde, ci biliarde, cum să nu obţină susţinere pentru o candidatură la preşedinţia unei ţări aflată la graniţa cu Ucraina unde e răzbel şi unde va fi nevoie de reconstrucţie după ce trece răzbelul?
Revenind, găsirea unui partid care să îl sprijine pe Geoană nu ar fi fost suficientă, cîtă vreme bietul de el nu numai că nu are strop de carismă, însă poartă pe piept, imposibil de dezlipit, eticheta fosforescentă de Prostănac. Aşa încît, singura modalitate prin care acesta ar putea să treacă de turul al doilea şi să ajungă preşedinte este reţeta folosită în cazul lui Iohannis cînd i-a fost asigurat al doilea mandat prin contracandidata Dăncilă, luată din timp din anonimatul pesedist, făcută iute preşedinte de partid, apoi la fel de iute premier, iar în final candidat la preşedinţie. SIE şi-a făcut atunci pe deplin datoria fezandînd-o pe Viorica drept toanta naţiunii. Astfel, mandatul al doilea mandat al lui Iohannis a venit în poala lui fără stres.
Are acum Geoană un contracandidat mai prostovan ca el? Are. În persoana durduliului ăăă-uist Ciucă al nostru, scos din anonimatul MApN, făcut ministru al apărării, apoi preşedinte de partid şi premier, iar acum fluturat de PNL drept candidatul ideal la preşedinţie. Dar pentru un astfel de joc este nevoie şi implicarea activă a lui Iohannis. Care Iohannis vrea la NATO, singurul loc în care are ceva şanse să fugă de dosarele penale care stau şi-l aşteaptă în sertarele procurorilor, funcţiile europene înalte fiind de neatins, rezervate deja pentru personaje cu adevărat importante. Este Geoană cel care i-a adus pe tavă promisiunea şefiei la NATO, erijîndu-se în purtător de mesaj al unor personaje de la vîrful Administraţiei Biden şi din intelligence-ul? Posibil, fiindcă nu văd pe un altul care să aibă interes în a face aşa ceva. Pe de o parte, vorbim despre interesul personal al lui Geoană de a oferi ceva în schimbul primirii unui partid şi a unor garanţii de accedere la funcţia de preşedinte prin tactici precum acesta cu Ciucă, iar pe de altă parte, vorbim de interese strategice din partea americanilor de a ţine în şah unele state din NATO prin divizare şi negocieri.
Să n-o mai lungesc, lucrurile în privinţa vizitei lui Iohannis în SUA presupun că au stat cam aşa: Geoană a aranjat cu Raytheon şi alte cîteva companii dornice să-şi mai vîndă din produse primirea de către Iohannis unui premiu din partea Atlantic Council, ca să existe o bază ulterioară de intervenţie pe lîngă cineva din apropierea lui Biden. Această etapă fiind rezolvată, s-a trecut la deschiderea uşilor de la Casa Albă, probabil (nu am de unde şti) chiar prin consiliera lui Biden, Avril Haines, cu care Geoană ştim că s-a întîlnit la finele lui februarie, în simplul scop final al unei lovituri de imagine, nimic mai mult. Avril Haines cea premiată anul trecut de Atlantic Council. Aş merge pînă la certitudine că în cele cîteva minute de discuţii Biden-Iohannis nu a fost vorba despre cedarea către Ucraina a unui sistem Patriot sau despre oricare alte subiecte pe astfel de teme. Subiectul Patriot a fost mai mult ca sigur adus la cunoştinţa lui Iohannis cu zile bune înainte drept una dintre monedele de schimb pentru o eventuală şefie NATO, dar aruncat de acesta abia la declaraţiile de după vizita la Casa Albă ca fentă pentru presa care ar fi sesizat penibilul şi inutilitatea întîlnirii. În fapt, Biden s-a conformat modificării de agendă efectuată de staff-ul său, iar Iohannis s-a ales cu ceea ce şi-a dorit: o poză hlizită cu preşedintele SUA, adică un mesaj public că există oarece şanse ca el să ajungă şef la NATO. Totul pe fondul unei gargare amiabile. Acum, că legăturile familiei Biden cu Ucraina au fost subiect de scandal nu o dată, asta e limpede, însă discuţiile pe livrări sau mutări de echipamente militare se ţin în alte sfere decît pe fotoliile sălilor destinate unor vizite oficiale.
Întîlnirea dintre cei doi s-a finalizat fără cuvîntările obişnuite pe peluza Casei Albe, fără declaraţii comune, fără nimic din ceea ce ar fi dat un ton serios evenimentului, aşa încît Iohannis a ieşit singur să se laude la presă. De altfel, la întrebarea clară a unei jurnaliste dacă Biden îl susţine la şefia NATO, Iohannis a răspuns repetat, chinuindu-şi verigheta cu un rînjet rictusat: “am decis să continuăm dialogul”. Sec şi scurt, din simplul motiv că nici măcar nu s-a discutat acest lucru, răspunsul ştiindu-l. Oficialii SUA nu au obiceiul să îşi schimbe peste noapte declaraţiile în privinţa oamenilor pe care îi susţin pentru funcţii cheie precum şefia NATO, iar poziţia SUA în privinţa asta a fost clară pentru Mark Rutte. Nu şi le schimbă, dar poate le nuanţează atunci cînd companii care au finanţat generos campania prezindenţială a lui Biden, precum Raytheon (actuala RTX Corporation), au interes să mai vîndă niscai sisteme Patriot după ce conving nişte state să le cedeze pe ale lor Ucrainei.
Tu-mi dai maşinărie de partid şi un fraier pe care să-l înving uşor în turul al doilea pentru prezidenţiale, eu îţi promit şefia NATO. Dar pentru şefia NATO vezi că trebuie să le dăm şi băieţilor din industria de armament nişte oscioare de os, că băieţii au intrare zdravănă la preşedintele SUA, oricare ar fi el. Cam aşa cred că a sunat trocul între Geoană şi Iohannis, formulat în maniera cea mai simplistă posibil. Acum, că pe Geoană nu-l doare gura să promită, iar pe Iohannis nu-l duce capul să vadă ţeapa, e o altă discuţie.
Una peste alta, cît este de reală acestă ipoteză, nu ştiu. Nu ştiu nici în ce măsură am reuşit să pomenesc toţi sforarii din spatele vizitei lui Iohannis în SUA. Dar cu certitudine ne vom lămuri curînd.
