Președintele României a făcut ieri, 14 martie, la Palatul Cotroceni, mai multe declarații care ar trebui să ne pună pe gânduri. Printre altele, președintele interimar a menționat posibilitatea apariției unei recesiuni economice și a insistat pe necesitatea unei reforme a statului, reducerea cheltuielilor și realizarea de investiții.
Se adună nori negri deasupra economiei românești. O spune chiar președintele interimar, Ilie Bolojan. Acesta este de părere că pentru a nu ajunge într-o situație economică dificilă, asemănătoare cu cea din anul 2008, esențiale sunt stabilitatea politică și reformarea statului.
„Nu trebuie înțeles că suntem într-o situație gravă, dar cred că trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă, în sensul în care avem deficite bugetare foarte mari, deci consumăm de mulți ani mai mult decât ne putem permite. În condițiile în care ar apărea o recesiune economică, este evident că am fi în situația în care, pe fondul scăderii veniturilor, am ajunge să nu mai putem funcționa, deci să ne apropiem de o situație așa cum a fost cea pe care am evocat-o (recesiunea economică din 2008, nota red.). Dar cred că oamenii politici raționali sunt conștienți de ceea ce au de făcut, și am punctat, și subliniez încă o dată, avem nevoie de o stabilitate politică și de o bună guvernare care să mențină controlul deficitelor să reducă cheltuielile statului, să accesăm fondurile europene care ne sunt la dispoziție, pentru că accesarea acestor fonduri și menținerea controlului deficitelor, în afară de faptul că asigură creștere economică, ne mențin și în situația în care ratingul țării noastre este de natură a da încredere investitorilor, creditorilor noștri, dar și companiilor care operează în România.
De asemenea, o stabilitate politică în general și o pace socială sunt condiții general valabile pentru a merge mai departe și nu vom putea evita o reformă a statului, pentru că, fără o reformă a statului, doar vom menține deficitele, dar noi avem și așa trebuie să facem – nu pentru că ne impune Uniunea Europeană, ci pentru că asta este comportamentul rațional – trebuie să ne reducem cheltuielile, să ne creștem veniturile și să ducem bani în investiții pentru a crea condiții mai bune pentru români”, a declarat ieri președintele interimar, în cadrul unei conferințe de presă.
Cu numai o zi înainte Ilie Bolojan a declarat că stabilitatea politică ar putea fi asigurată și prin cooptarea USR la guvernare.
„Dacă USR ar intra la guvernare ar fi un lucru bun din punctul meu de vedere pentru că întărește coaliția. Bineînțeles, dacă se găsește o soluție negociată și toate lucrurile sunt în bună regulă, pentru că e nevoie mai departe de a face restructurări. Noi nu vom scăpa de aceste restructurări, orice se spune. În următorul an și jumătate, indiferent cine va veni la guvernare, va trebui să facă o reformă a statului, n-are altă posibilitate, pentru că noi cheltuim mai mult și acuma decât ne putem permite, dar e adevărat că nu putem tăia de pe o zi pe alta totul, pentru că ar însemna să intrăm într-un colaps”, susține președintele interimar.
La conferința de presă de ieri, acesta a spus și care sunt variantele în care putem acționa pentru a evita un colaps economic.
„Putem face asta în două moduri. Programat, etapizat – asta este varianta bună, exact cum un cetățean se duce la medic și dacă, constată că are probleme de sănătate, se tratează la timp, sau putem să amânăm lucrurile, să credem că ele se vor rezolva de la sine – nu se vor rezolva – și atunci când va apărea o problemă de tipul unei recesiuni economice pe care o vedem că apare, vom fi în situația să acționăm ca în urgență și întotdeauna când acționezi cu spatele la zid, costurile sunt mai mari, problemele sunt mai mari, și e bine să evităm această situație”, a mai declarat Ilie Bolojan.





