După ce prezența dronelor rusești pe cerul Patriei aproape că devenise un obicei, mai-marii M.Ap.N. au constatat cu stupoare că Armata nu poate doborî respectivele aparate de zbor teleghidate pentru că pe timp de pace legea nu le permite să treacă la fapte. Așa că s-a recurs la o soluție de tot râsul: dronele erau „fugărite” de avioane de luptă F 16 până când se hotărau să pice, sau se întorceau în spațiul aerian al Ucrainei.

A trebuit să fie adoptată o lege specială pentru ca armata noastră să poată să dea de pământ cu dronele rusești care violau spațiul aerian românesc, cu precădere în zona Dobrogei.
Deși nu s-au înregistrat incidente care să se soldeze cu victime, specialiștii fiind de părere că doar este testată capacitatea de reacție a aviației militare a României și a NATO, situația a devenit stânjenitoare.
Desele mesaje RoAlert care îi trimiteau pe tulceni sau gălățeni prin beciuri sau în subsolurile blocurilor au fost tot mai dese în ultimele luni, ceea ce i-a determinat pe parlamentari să conceapă o lege care să permită aviației să doboare intrușii, fără a le mai escorta până la dispariția oricărui pericol.
Legea a fost însă contestată la CCR de către parlamentari ai AUR, SOS România și POT, care spuneau că este afectată suveranitatea României prin utilizarea unor forțe NATO în acțiunile militare, contestații respinse ieri, 27 martie, de către judecători.
Cu unanimitate de voturi, aceștia au constatat că dispozițiile Legii referitoare la controlul utilizării spațiului aerian național „sunt constituționale în raport cu criticile formulate”, după cum se precizează într-un comunicat al CCR.
„În esență, Curtea a reținut că participarea și luarea de măsuri de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice sau de către structurile forțelor statelor aliate și partenere pentru controlul aerian național ar trebui analizate în contextul obligațiilor asumate de România în calitatea sa de stat membru în N.A.T.O. Aderarea la N.A.T.O. presupune atât transferul unor atribute, cât și exercitarea în comun a unor competențe cu statele componente, aspect care nu afectează suveranitatea țării (…) Curtea a constatat că reglementarea unei competențe partajate între structurile din instituțiile care fac parte din sistemul național de apărare și structurile forțelor statelor aliate și partenere nu aduce atingere exercițiului suveranității, în condițiile în care constituie o modalitate de apărare a spațiului aerian național, care este integrat în spațiul aerian N.A.T.O”, se spune în comunicatul de la CCR.
În același timp, judecătorii CCR au constatat că „transferul de autoritate”, reglementat de dispozițiile criticate, „are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice asupra elementelor naționale din compunerea structurii de forțe a armatei care execută misiuni specifice pentru controlul utilizării spațiului aerian național, în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă N.A.T.O. sau în cadrul unor coaliții, în condițiile strict prevăzute de normă, iar nu încadrarea într-o funcție militară în sistemul Ministerului Apărării Naționale. Îndatoririle, drepturile şi libertățile cadrelor militare stabilite în Statutul cadrelor militare ori în alte legi, în acord cu Constituția, incumbă doar cadrelor militare în activitate, încadrate în structurile militare ale Ministerului Apărării Naționale, iar nu structurilor și mijloacelor militare specializate ale N.A.T.O., ori autorităților militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice, care participă, în cadru aliat sau de coaliție, la controlul spațiului aerian, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte”.
După decizia de ieri de la CCR, Legea care permite doborârea dronelor va merge la promulgare, la președintele interimar Ilie Bolojan.





