11.5 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
StiriRomânia va participa la monitorizarea armistițiului de la Marea Neagră

România va participa la monitorizarea armistițiului de la Marea Neagră

- Advertisement -

La Paris s-a încheiat astăzi, 27 martie, reuniunea pentru pace și securitate dedicată situației din Ucraina, la care au participat conducătorii a 31 de state, dar și reprezentanții NATO și ai Uniunii Europene. S-a discutat despre acordul de 30 de zile de încetare a focului, dar și despre coordonarea acțiunilor cu SUA și programul european de înarmare.

Ilie Bolojan, un obișnuit la Palatul Elysee

„Țările prezente salută ajungerea la acest acord”, a spus Ilie Bolojan la finalul lucrărilor, cu referire la înțelegerea de oprire a ostilităților pe o perioadă de 30 de zile la Marea Neagră, „dar constatăm că Ucraina a fost de acord ca acest acord să fie extins nu doar la navigația pe Marea Neagră, ci atât terestru, cât și aerian, și, din păcate, nu s-a ajuns la un astfel de acord. Și, așa cum se vede atunci când apare o probă care nu poate fi contestată, Rusia nu a acceptat aceste condiții și, practic, teoria că unii vor pace și alții vor război a fost infirmată prin ceea ce s-a întâmplat în aceste negocieri. Și, din acest punct de vedere, țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului Estic”, a dezvăluit președintele interimar al României.

„În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri.

În acest sens, întrucât înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și, prin infrastructura pe care o are, radare, drone, poliția aeriană, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare, vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă”, a spus președintele interimar al României, la finalul discuțiilor.

Ilie Bolojan a explicat în fața jurnaliștilor de ce este atât de importantă susținerea în continuare a efortului de război a Ucrainei.

„România are un interes strategic să susțină în continuare Ucraina, pentru că, fără o astfel de susținere există riscul de cădere a frontului și, practic, ucrainenii, prin ceea ce fac, apărându-și cetățenii și teritoriul, țin pericolul la distanță.

Orice fel de situație în care Ucraina are o cădere ar însemna complicații importante și o înaintare înspre zona de vest, pe care nici Europa, și nici România nu și-o doresc. În acest sens, ajutoarele care au fost stabilite la Consiliul de săptămâna trecută vor fi asigurate în continuare și se va colabora pentru întărirea Flancului Estic”, a declarat președintele României.

Alte puncte importante discutate de cei 31 de lideri au fost coordonarea cu SUA și eventuala trimitere de forțe de garantării a păcii pe teritoriul Ucrainei.

„ (…) Așa cum am mai spus, România nu va trimite, și-a anunțat această chestiune cât se poate de clar, niciun militar român în Ucraina. Dar, într-o situație ipotetică în care se ajunge la un acord de pace, s-a discutat despre posibilitatea unui plan, a unei analize, privind de forțele care ar putea să asigure o astfel de garanție. Aceste forțe nu ar ajunge sub nicio formă în zona liniei de front, ar putea fi localizate sau pe Flancul de Est, sau la o distanță mare de front pe teritoriul Ucrainei. Și oricum, tranzitarea acestor forțe nu se va putea face decât și prin România, cel puțin cele prin zona de sud. Din acest punct de vedere vom participa ca țară de tranzit, de hub, la aceste discuții, în așa fel încât Statul Major să știe la care ar putea fi aceste planuri, pentru că, dacă se ajunge într-o astfel de ipoteză, să putem fi pregătiți cu partea de infrastructură logistică”, a explicat Ilie Bolojan.

Foarte important, la această întâlnire de la Paris s-a discutat despre dezvoltarea industriei de apărare europeană și de creștere a capabilităților militare, angajament asumat și de țara noastră.

„Noi am făcut un grup de lucru la nivelul țării noastre. A fost o primă întâlnire în această săptămână. La acest grup de lucru participă reprezentanții ministerelor care au responsabilitate în domeniul industriei de apărare, Ministerul Economiei, de exemplu, Guvernul, Ministerul Apărării, în așa fel încât să pregătim prioritățile noastre, să vedem care sunt capacitățile industriale pe care le putem integra în lanțul valoric al industriei de apărare, să vedem care este disponibilitatea inclusiv din partea companiilor private, pentru că avem și acest domeniu în România de a intra în astfel de proiecte, în așa fel încât pe teritoriul țării noastre, din ceea ce vom achiziționa în plan militar pentru a crește capacitatea de apărare a României, să se producă un număr cât mai mare din componentele pe care le vom achiziționa, pentru că asta înseamnă investiții în economia românească, înseamnă locuri de muncă și transfer de tehnologie”, a spus președintele, fără a intra în detalii.

Toate aceste aspecte vor fi discutate mâine, 28 martie, la Palatul Cotroceni, în ședința CSAT convocată de Ilie Bolojan.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE