Plecați urgent din Iran, este apelul făcut aseară târziu de reprezentanții ministerului român de Externe și adresat cetățenilor români aflați în prezent în această țară. Mesaje similare au adresat și alte state europene către cetățenii lor aflați în prezent pe teritoriul iranian, iar Marea Britanie și-a închis temporar ambasada din Teheran.

Tot mai multe țări își sfătuiesc cetățenii să plece cât mai repede de pe teritoriul Republicii Islamice Iran. Unele state europene au decis să își retragă inclusiv personalul diplomatic aflat la Teheran, iar SUA au luat măsuri fără precedent la bazele militare din zona Golfului Persic, ordonând retragerea personalului din bazele militare cheie din regiune, ca măsură de precauție.
În acest context, ministerul de Externe recomandă românilor aflați în Iran să părăsească de urgență această țară „pe orice rută sigură”.
„Creșterea nivelului avertismentului de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim 9/9”, anunță MAE pe pagina de facebook a instituției.
„Având în vedere contextul de securitate din Republica Islamică Iran şi riscul crescut de escaladare, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români că a ridicat nivelul avertismentului de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim 9/9 – PĂRĂSIȚI IMEDIAT ȚARA! – (Alertă de călătorie pentru Republica Islamică Iran: https://www.mae.ro/travel-alerts/2937).
Astfel, MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români aflaţi în Republica Islamică Iran să părăsească această ţară imediat, pe orice rută sigură existentă. Din informațiile de la acest moment, există încă zboruri disponibile pentru părăsirea teritoriului iranian.
Totodată, MAE subliniază că cetăţenii români care au deja planificate călătorii către Iran în perioada următoare, sunt sfătuiți cu fermitate să le anuleze”, sunt recomandările venite de la MAE.
Un alt îndemn adresat românilor care încă se află pe teritoriul iranian este de a suna la Ambasada României din Teheran, pentru a-și semnala prezența.
„ MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Islamică Iran să își semnaleze prezența la Ambasada României la Teheran, la numărul de telefon de urgență al misiunii: +98 21 77647570.
În prezent, numărul de telefon funcționează doar prin apel GSM, apelarea acestuia prin intermediul aplicațiilor de mesagerie fiind imposibilă din cauza lipsei accesului la internet.
În eventualitatea în care cetățenii români întâmpină dificultăți în contactarea misiunii diplomatice, alternativ, aceştia pot apela numărul de telefon +98 21 77539041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență”, se spune într-un comunicat al MAE.
În noapte de 14/15 ianuarie spațiul aerian iranian a fost închis aproximativ cinci ore, iar companiile aeriene au fost nevoite să anuleze, să redirecționeze sau să întârzie unele zboruri. Potrivit unui anunț publicat pe site-ul Administrației Federale a Aviației din SUA, citată de Antena3CNN, Iranul și-a închis spațiul aerian pentru toate zborurile, cu excepția celor internaționale către și dinspre Iran, cu permisiunea oficială, miercuri, la ora 17:15 ET (22.15 GMT).
Majoritatea agențiilor de știri internaționale dau ca sigură o intervenție a armatei SUA în Iran, menționând o concentrare de forțe militare aero și navale în zona Golfului.





