7 C
București
joi, 5 noiembrie, 2026
spot_img
EDITORIALPrezența României în viitorul joc de putere de la Chișinău, obligatorie și...

Prezența României în viitorul joc de putere de la Chișinău, obligatorie și decisivă

- Advertisement -

Recent, sociologul Dan Dungaciu a afirmat că, pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, are nevoie să recupereze electoratul de centru, social democrat. „Maia Sandu, în perspectiva alegerilor prezidențiale, va trebui să facă un salt aproape incredibil, pentru a recupera 20% de electorat pe care l-a pierdut. Șansa domniei sale este lipsa unui contracandidat, dar în niciun caz nu ne mai putem face iluzii că la alegerile parlamentare, peste doi ani, PAS va lua majoritatea. În Republica Moldova ar trebui să înceapă o construcție politică care să ofere o majoritate proeuropeană pe care PAS, în acest moment, nu o mai poate furniza”, a declarat Dungaciu.

Liderul Partidului Social Democrat European de la Chișinău, Ion Sula, a admis, zilele trecute, că, între Prut și Nistru, au loc negocieri pentru o posibilă coalizare a social democraților moldoveni cu partidul primarului de Chișinău, Ion Ceban. “Dorim consolidarea unui pol social democrat proeuropean în Republica Moldova”, a precizat Sula.

În același timp, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a  declarat că socialiștii vor avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din 2024. “Ideea consolidării tuturor forțelor în jurul unui singur candidat al opoziției este o eroare strategică. Alegerile locale au arătat că Maia Sandu are suficiente pârghii pentru a scoate din competiția electorală candidații incomozi. Opoziția ar trebui să nu se atace reciproc și să sprijine pe acel candidat care va ajunge în al doilea tur alături de Maia Sandu”, a precizat fostul șef al statului moldovean.

Observăm că fruntașii opoziției stataliste de stânga recunosc întâietatea Maiei Sandu în intenția de vot a moldovenilor, chiar dacă ea nu a anunțat că va candida la exercițiul electoral prezidențial.

Sondajul IMAS, realizat în perioada 2-24 septembrie 2023, arată că, dacă ar avea de ales trei candidați principali, Maia Sandu, Renato Usatâi și Irina Vlah,  actualul președinte al Republicii Moldova ar obține 37 la sută din voturile participanților la sondaj, Renato Usatâi, ar beneficia de 23 la sută iar fostul guvernator al regiunii autonome găgăuze, Irina Vlah, ar strânge simpatiile a 20 la sută. Cercetarea sociologică arată o cifră ridicată a celor care nu ar participa la vor, 11 la sută, iar 9 la sută au spus că nu știu pentru cine ar vota.

Sursa: IMAS

Cel mai probabil, cei 20 la sută de indeciși așteaptă un rezultat clar al evoluției războiului din Ucraina, dar desfășurarea conflictului militar nu poate fi prezisă.

Această lipsă de perspectivă a războiului ucrainean oferă greutate electorală, atât candidatului socialiștilor, cât și Irinei Vlah, reprezentanți ai stângii stataliste care vor participa în turul întâi al alegerilor prezidențiale, cel mai probabil, alături de Maia Sandu.

Cel care va ajunge în turul doi al prezidențialelor, inclusiv fostul guvernator al Găgăuziei, Irina Vlah, va beneficia de susținerea politică a tuturor formațiunilor politice stataliste și se va transforma într-un prezidențiabil de temut. Ajungând în turul doi, șansele Irinei Vlah vor crește, ea are o istorie pozitivă de colaborare cu președintele Erdogan și nu este exclus să poată atrage susținerea discretă a unor instituții ale statului turc.

Actualul șef al statului moldovean, poate câștiga exercițiul electoral viitor doar dacă va reuși, să recupereze electoratul social democrat, de centru, pe care l-a pierdut. Dar această victorie depinde inclusiv de evoluția războiului din Ucraina. Probabil, acesta este motivul pentru care actualul șef al statului moldovean nu și-a anunțat participarea la alegerile prezidențiale.

În contextul în care evoluția războiului din Ucraina este imprevizibilă, iar între Prut și Nistru, sunt rezidenți circa un milion de cetățeni români, este firesc ca decidenții politici de la București să depună eforturi pentru coagularea unui pol social democrat.

Prezența formațiunilor politice românești în viitorul joc de putere din Republica Moldova este obligatorie și decisivă, indiferent de decizia Consiliului European, din decembrie ori de cei care vor decide să candideze la șefia statului moldovean.

- Advertisement -
Victor Nichituş
Victor Nichituşhttp://canal33.ro
Corespondentul Canal 33 in Republica Moldova, Victor Nichituș, jurnalist moldovean, observator incomod al vieții politice dintre Prut și Nistru vreme de 30 de ani, este citit atât de oficialii şi cât şi de opozanţii momentului, pentru comparaţiile surprinzătoare, nuanţele care scapă altora şi mesajele, ingenios inserate în documentatele sale note și observații.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE