În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost asasinați aproximativ 11 milioane de oameni, din motive rasiale, ideologice, comportamentale sau politice, au murit în Holocaust, dintre acestea 6 milioane fiind evrei, 5 milioane fiind alte rase sau categorii, 1 milion fiind copii.
Holocaustul, cel mai mare masacru din istorie, este denumirea pentru persecuția și uciderea în masă a milioane de oameni. Cuvântul “holocaust”, derivat din cuvintele grecești “holos” (întreg) și “kaustos” (ars), a fost inițial folosit pentru a descrie o ofrandă sacrificială arsă pe un altar.
După ani de stăpânire nazistă în Germania, “Soluția Finală” a lui Adolf Hitler, cunoscută acum sub numele de Holocaust, a fost pusă în aplicare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin centre de ucidere în lagărele de concentrare.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost asasinați aproximativ 11 milioane de oameni, din motive rasiale, ideologice, comportamentale sau politice, au murit în Holocaust, dintre acestea 6 milioane fiind evrei, 5 milioane fiind alte rase sau categorii, 1 milion fiind copii.
Deși nu este cunoscut exact numărul evreilor uciși în Holocaust, cele aproximativ șase milioane de evrei erau de toate vârstele, majoritatea din Europa, dar ca parte din „soluția finală a problemei evreiești” au fost persecutați și asasinați evrei și în Asia și nordul Africii, conform programului exterminare plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania condus de Adolf Hitler.
Anti-semitismul în Europa nu a început odată cu Adolf Hitler. Deși termenul în sine datează doar din anii 1870, există dovezi ale ostilității față de evrei mult înainte de Holocaust, chiar încă din antichitate, când autoritățile romane au distrus Templul evreiesc din Ierusalim și au forțat evreii să părăsească Palestina. În secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, Iluminismul a accentuat toleranța religioasă, iar în secolul al XIX-lea, Napoleon Bonaparte și alți conducători europeni au promulgat legi care au pus capăt restricțiilor de lungă durată asupra evreilor. Totuși, sentimentul antisemit a persistat, în multe cazuri dobândind un caracter rasial mai degrabă decât religios.
Adolf Hitler, născut în Austria în 1889, a servit în armata germană în timpul Primului Război Mondial. Ca mulți antisemiți din Germania, el a dat vina pe evrei pentru înfrângerea țării în 1918.
La scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, Hitler s-a alăturat Partidului Național German al Muncitorilor, care a devenit Partidul Național Socialist German al Muncitorilor (NSDAP), cunoscut sub numele de nazist.
În timp ce era închis pentru trădare din cauza rolului său în Puciul Berăriei din 1923, Hitler a scris memoriul și tratatul de propagandă “Mein Kampf” (sau “lupta mea”), în care a prezis un război european general care ar duce la “exterminarea rasei evreiești din Germania”.
Profitând de slăbiciunea rivalilor săi, Adolf Hitler și-a consolidat statutul partidului, urcând la putere din obscuritate.
Hitler era obsedat de ideea superiorității rasei germane “pure”, pe care o numea “ariană”, și de necesitatea de “Lebensraum” sau spațiu vital pentru această rasă să se extindă.
Persecuțiile au fost efectuate pe etape, în urma accederii la putere a lui Hitler, când guvernul german a adoptat legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935.
Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care aproximativ 11 milioane de oameni au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Descoperirea lagărelor de concentrare naziste a arătat întreaga oroare a planurilor lui Hitler de a extermina evreii din Europa şi alte minorităţi, iar dezvălurile făcute au şocat lumea întreagă.
Holocaustul a fost persecuția și uciderea sistematică, de către regimul nazist, a milioane de oameni, un proces în evoluție, care a avut loc între anii 1933 și 1945.
Principiul de bază al ideologiei naziste a fost antisemitismul, ura sau prejudecățile față de evrei. In tompul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă, colaboratorii și aliații au ucis aproape doi din trei evrei prin maltratare, gazare în masă. Supraviețuitorii au rezistat în condiții de viață greu de imaginat.
Anual, pe 27 ianuarie, sunt comemorate victimele Holocaustului. În 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietică.
Este o zi universală de comemorare şi a fost propusă de Statul Israel împreună cu alte 89 de state, fiind stabilită în urma Rezoluției adoptate la 1 noiembrie 2005 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
În Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului se aduc omagii, se aprind lumânări şi au loc marșuri ale durerii în memoria victimelor Holocaustului. Sunt gesturi simbolice, cărora li se adaugă Memorialele Holocaustului „Yad Vashem” din Israel, Memorialul Holocaustului din SUA, Memorialul Holocaustului din Berlin sau alte zeci de astfel de instituții din marile orașe ale Europei, Statelor Unite ale Americii, Asiei sau din Israel, care țin vie amintirea victimelor genocidului.
Holocaustul sau Shoah este experiența negativă de cele mai mari proporții trăită de aproape trei generații şi rămâne cea mai mare traumă socială a secolului al XX-lea. De 79 de ani instanțele internaționale şi de stat au dat sentințe în vederea pedepsirii celor care au comis de facto acest genocid. Au fost înființate centre de documentare şi fundații pentru cercetarea problemei, s-au organizat locuri comemorative „in memoriam” celor care au fost uciși şi schingiuiți în localitățile lor natale ori în taberele ororilor umane de la Auschwitz-Birkenau, Matthausen, Bergen-Belsen, Dachau şi altele.
