4.9 C
București
joi, 5 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternA început bătălia pe Justiție. Ministrul Radu Marinescu acuzat că și-a plagiat...

A început bătălia pe Justiție. Ministrul Radu Marinescu acuzat că și-a plagiat mare parte din lucrarea de doctorat

- Advertisement -

Într-un amplu articol publicat astăzi, 12 ianuarie, pe site-ul pressone.ro și semnat de Emilia Șercan, ministrul PSD-ist al Justiției, Radu Marinescu este acuzat că a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat. Cum era și de așteptat, oficialul neagă acuzațiile și dă de înțeles că ar fi vorba de o lucrătură politică măiastră, menită a teleghida nominalizările pentru conducerea DNA, DIICOT și a Parchetului General.

Sursa foto: PressOne.ro

Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68%  dintre paginile lucrării cu titlul „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării. 

Conform aceleiași surse, „cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situații calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar și până la 25 de pagini consecutive”.

Autorii materialului susțin că „tehnica de preluare neautorizată de conținut folosită de actualul ministru al Justiției este cea mai des întâlnită în tezele de doctorat ale demnitarilor români: plagiatul copy-paste”.

Articolul apare într-un moment extrem de delicat pentru viitorul Justiției în România, atât în ceea ce privește numirile la conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT, cât și în relația dintre puterea Executivă și cea Judecătorească, ținând cont de „meciul” pentru Legea pensiilor speciale ale magistraților.

Chiar în interiorul articolului care îl demască pe Marinescu drept plagiator, găsim următoarele fraze:

„Actualul ministru al Justiției, care în 2026 va avea un rol central în numirea procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT, a absolvit Dreptul la Craiova în 1995 și, după ce și-a făcut stagiatura, și-a înființat în 1999 propriul cabinet de avocatură în Craiova.

(…) În paralel cu cariera universitară și cu avocatura, Marinescu a intrat oficial în politică în 2016 – întâi în Craiova, unde a devenit consilier local în perioada în care Lia Olguța Vasilescu, unul dintre actualii vicepreședinți PSD, era primar, și apoi ca deputat PSD, începând cu decembrie 2024.

Ca avocat, Marinescu a apărat-o pe Vasilescu în dosarul în care aceasta a fost reținută pentru 24 de ore de DNA pentru acuzații de corupție, caz clasat, în final, de procurorii anticorupție. Marinescu l-a reprezentat în justiție și pe soțul lui Vasilescu, Claudiu Manda, într-un dosar în care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat prescripția după 15 termene de judecată”.

Frazele de mai sus înfierează cu mânie proletară ascensiunea pe scara politică a lui Radu Marinescu, împletită armonios cu obținerea titlului de doctor în Drept, în 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova.

Ce vrea să ne spună autoarea ar fi că un PSD-ist fără scrupule și plagiator pe deasupra, care a scăpat-o de pușcherie pe Lia Olguța Vasilescu, a ajuns ministru al Justiției fiind propus de PSD pentru această funcție chiar la insistențele primăriței din Craiova, iar acum ar urma să facă numirile pentru șefia celor trei instituții care se ocupă de dosarele grele: DNA, DIICOT, Parchet General.

La scurt timp după apariția materialului de presă sus-menționat, Radu Marinescu a postat pe pagina sa de facebook următoarele:

„De ce acum? De ce eu?

Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor, impus  ministru de clanuri cu interese obscure, etc), articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Șercan Emilia mă acuză de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!

Ar fi de spus următoarele:

Am absolvit, ca șef de promoție, cu studii la zi și fără vreo întrerupere, Facultatea de drept a Universității de stat din Craiova.

Am intrat, imediat după absolvirea facultățiii în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene.

În urmă cu aproximativ 17 ani, am elaborat, în cadrul aceleiași prestigioase facultăți de drept de stat,teza de doctorat ,sub coordonarea regretatului academician profesor universitar doctor Ion Dogaru. Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică , în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate.​

Precizez și că nu dețin o catedră universitară, sunt doar colaborator extern (cadrul didactic asociat) al Universității din Craiova.

Cu privire la susținerile doamnei jurnaliste Șercan, despre dubii vizând standardele de etică, de calitate științifică ale lucrării, precum și de legalitate, este necesar să precizez că respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat și CNATDCU, conform legii atunci în vigoare…”.

Aceste dezvăluiri „de ultimă oră” despre presupusul plagiat al lui Radu Marinescu apar la momentul oportun și chiar dacă se vor dovedi adevărate este clar că ținta o reprezintă demiterea acestuia din funcția de ministru al Justiției.

În mod cert cei de la PSD nu vor ceda din felia lor de putere și în contextul mai larg al scandalului din Justiție nu este exclus să vedem ruperea coaliției, după „autoanaliza” din partidul condus de Sorin Grindeanu, pe tema rămânerii la guvernare, sau a trecerii în opoziție.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE