Primărița de la Sectorul 1 a anunțat luni, 11 martie, pe facebook, că procurorii i-au schimbat încadrarea din suspect, în inculpat, într-un dosar în care ANI o acuză de incompatibilitate. Clotilde spune că totul este o manevră politică, menită a o discredita în fața electoratului.
ANI pare a fi măciuca folosită de PSD-PNL pentru a scoate din joc contracandidații de la alegerile locale. După Piedone, care s-a trezit cu un dosar „resuscitat” de inspectorii ANI după ani de zile imediat ce a anunțat că va candida la Primăria Capitalei, iată că și Clotilde Armand se trezește, tot în urma unui dosar de la ANI, că ajunge în postura de inculpat.
„Să vă mai dau un exemplu despre reacția sistemului PNL PSD la anunțarea candidaturii mele.
Probabil știți, sunt acuzată de fostul primar PSD (Diamante) că aş fi fost remunerată ilegal cu 2.500 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupţie la Primăria Sectorului 1. Am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene şi am contestat în instanţă raportul ANI. Apropos, în acelaşi timp în care au schimbat judecătorii, “Noaptea ca hoții!”, m-au sunat de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 că se schimbă calitatea de suspect în inculpat (exact în timpul în care avocatul pleda în speța despre care v-am zis mai jos). Campania electorală începe mâine, iar Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au nevoie de știri cu primarii USR care să fie filmați în fața parchetelor și să fie atacați în prime-time de televiziunile de casă. Poate lumea nu vede ce dezastru economic patronează și ce tunuri financiare se dau în România. Oamenii nu mai pot fi mințiți cu astfel de montaje mediatice!”, a scris pe pagina sa de facebook primărița Sectorului 1.
Aceasta vine și cu argumente, în încercarea de a demonstra că totul este o manevră politică.
„Să vă spun ceva și despre modul profund defectuos în care s-a derulat ancheta. Nu am vrut să scriu nimic despre acest lucru, eram curioasă până unde vor merge.
Au schimbat trei procurori până au găsit pe cineva care să semneze actele de acuzare împotriva mea.
Cel care conduce ancheta este un polițist care a promovat anul trecut în timpul anchetei de la Poliția Sectorului 1 la Poliția Capitalei.
Avocații mei au cerut informații de la procuror despre aceste schimbări. Nu am primit niciun răspuns!
Am făcut plângeri la șefii din Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 și din Parchetul General cum este posibil să fie schimbați, fără nicio explicație, procurorii de caz? Nu am primit niciun răspuns!
Am făcut plângeri și la Inspecția Judiciară. Niciun răspuns!
Se pregătesc să termine rapid rechizitoriul și să mă trimită în judecată până pe 9 iunie”, susține Clotilde Armand.
Supărată foc, aceasta îi provoacă pe liderii PSD și PNL la luptă dreaptă, în justiție.
„Marcele, Nicule…. Haideți să ne judecăm în instanță cât mai rapid cu aceste dosare electorale deschise de voi. Fricoșilor. Acuzațiile nu se mai susțin încă din timpul verii, iar ancheta s-a șubrezit în ultimele luni. Toți martorii audiați – unii chiar din PSD- PNL, unii din Prefectură (care a dat aviz de legalitate pe dispoziții), unii de la Direcția Juridică – au declarat că dispozițiile sunt legale și că nu este nimic în neregulă”.
În noiembrie 2022, ANI a anunțat că a constatat conflictul de interese în cazul lui Clotilde Armand, după ce aceasta a semnat dispozițiile de primar prin care s-a numit chiar pe ea manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție” finanțat din fonduri europene, ceea ce i-ar fi adus franțuzoaicei un beneficiu necuvenit de 18.720 de lei.
Ulterior, în data de 29 august 2023, parchetul Judecătoriei Sectorului 1 anunța că Clotilde Armand este urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.
Când sarcina, politică, desigur, a ajuns la termen, exact înainte de începerea campaniei electorale, Clotilde Armand s-a trezit că a devenit inculpată, din suspect. Și asta în timp ce procesul cu ANI se află pe rol.
La ce popularitate are Clotilde printre cetățenii din Sectorul 1, nici nu mai merita ca cineva să se obosească să îi facă dosare de campanie…