-3.2 C
București
duminică, 9 februarie, 2025
spot_img
StiriAcord de securitate România-Ucraina

Acord de securitate România-Ucraina

- Advertisement -

Președintele României Klaus Iohannis și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat, joi, la Washington, la Summitul NATO, un acord de securitate. Potrivit Administrației Prezidențiale, documentul are strict valoare politică, nu juridică.

Delegația României la summitul NATO. În spatele președintelui Iohannis sunt aliniați Nicolae Ciucă, ministrul de Externe Luminița Odobescu și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr

Ucraina a încheiat acorduri cu 22 de semnatari ai Declarației G7+ (inclusiv Uniunea Europeană) și continuă negocierile cu toți ceilalți semnatari. Toate aceste acorduri au o structură asemănătoare, prezentând sprijinul deja oferit și identificând priorități pentru cooperarea viitoare cu Ucraina, cu accent asupra cooperării în domeniul militar și de securitate, în sens larg, dar fără a se limita strict la aceasta.

 „Ne alăturăm celorlalţi aliaţi şi parteneri care au semnat deja acest tip de document bilateral cu Ucraina”, a declarat miercuri, 10 iulie, președintele Klaus Iohannis prezent la Summitul NATO ce se desfășoară în aceste zile la Washington.

„Prezentul acord este menit să promoveze Declarația comună a G7 de sprijin pentru Ucraina. Participanții au decis să își continue cooperarea pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei până când Ucraina va prevala și au decis:

1. Să ofere sprijin Ucrainei pentru a-și continua autoapărarea legitimă, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, împotriva agresiunii în curs a Rusiei, a escaladării militare și pentru a descuraja agresiunea în viitor;

2. Să consolideze redresarea, stabilizarea economică și reziliența Ucrainei;

3. Să promoveze tragerea la răspundere pentru încălcările dreptului internațional, inclusiv pentru crimele internaționale, comise în Ucraina sau împotriva Ucrainei și a cetățenilor săi și să majoreze costurile suportate de Federația Rusă pentru agresiunea sa în curs;

4. Să se angajeze și să sprijine punerea în aplicare durabilă și cuprinzătoare a reformelor necesare pentru ca Ucraina să avanseze către aderarea la UE și NATO; 

5. Să aprofundeze cooperarea reciproc avantajoasă pentru a spori securitatea în regiunea Mării Negre”, sunt doar câteva prevederi din Acordul care conține 16 paragrafe.

Alte două prevederi importante sunt menționate la Paragraful 2, „Mecanismul de consultare în situații de urgență”. Astfel, „În cazul unei noi agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei sau în cazul unei escaladări semnificative, la cererea oricăruia dintre participanți, participanții se vor consulta în termen de douăzeci și patru (24) de ore, bilateral sau prin alte canale pe care le consideră adecvate, pentru a stabili măsurile adecvate necesare pentru a contracara sau a descuraja agresiunea sau escaladarea. România afirmă că, în aceste circumstanțe și acționând în limitele mijloacelor și capacităților sale și în conformitate cu dispozițiile sale constituționale și cu alte dispoziții juridice naționale, precum și în conformitate cu dreptul și procedurile internaționale și ale Uniunii Europene, va oferi Ucrainei, după caz, asistență rapidă și susținută în materie de securitate, echipamente militare în toate domeniile și asistență economică, va urmări obținerea unui acord în UE cu privire la impunerea unor costuri economice și de altă natură Rusiei și se va consulta cu Ucraina cu privire la nevoile sale în exercitarea dreptului său la autoapărare consacrat prin articolul 51 din Carta ONU”, o exprimare în termeni diplomatici a ajutorului pe care România îl poate oferi Ucrainei în cazul în care situația se înrăutățește.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE