Avertisment trimis de Ambasada SUA la București, referitor la posibile atacuri teroriste pe teritoriul țării noastre. Este pentru prima oară când partenerii strategici avertizează oficial asupra unui risc de securitate. Și de obicei nu se înșală.

Ieri, 11 octombrie, Ambasada SUA la București a emis o alertă de securitate prin care îi îndeamnă pe cetățenii americani „să manifeste prudență sporită” în apropierea instituțiilor religioase din România, în perioada 11-13 octombrie. Ulterior, în timp ce SRI a transmis că „nu sunt date pentru creșterea nivelului de alertă teroristă”, MAI a anunțat că au fost sporite măsurile de securitate, în acest weekend.
„Până în prezent, SRI nu are informații care ar putea conduce la solicitarea creșterii nivelului de alertă teroristă, dar ținând cont totuși de contextul internațional de securitate și de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, Serviciul Român de Informații cu structurile competente și împreună cu toate celelalte structuri și instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, evident că va manifesta o atenție sporită pentru prezervarea stării de securitate în România”, a precizat Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI.
Și în timp ce SRI spune că nu există informații referitoare la eventuale acte teroriste ce ar putea viza lăcașuri de cult pe teritoriul țării noastre, Ministerul de Interne adoptă o poziție mult mai prudentă și ia foarte în serios avertismentul venit din partea americanilor.
„Și în acest sfârșit de săptămână, structurile Ministerului Afacerilor Interne se vor afla la datorie, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, împreună cu partenerii instituționali, se vor afla în stradă, o atenție deosebită fiind acordată zonelor în care se desfășoară ceremonii religioase, lăcașurilor de cult și locurilor cu public numeros, pentru siguranța tuturor cetățenilor.
Facem apel la persoanele care observă posibile încălcări ale legii să sesizeze structurile abilitate, prin numărul unic de urgență 112 sau, după caz, la cel mai apropiat echipaj al Ministerului Afacerilor Interne”, se spune într-un comunicat al MAI.
Deși avertismentul venit din partea americanilor se referă la sinagogi, moschee sau temple, trebuie avut în vedere că în aceste zile la Iași se desfășoară cel mai mare pelerinaj, la moaștele Sfintei Parascheva, peste 70.000 de credincioși participând deja la acest eveniment, iar alți 20.000 așteptând la cozi de câțiva kilometri.