Guvernul a anunțat ieri adoptarea unui așa-zis pachet de relansare economică. În opinia ministrului de finanțe, în câțiva ani vom redeveni tigrii Europei iar investitorii se vor bate care să vină mai repede în România.
Alexandru Nazare vine după ședința de Guvern de ieri cu explicații în privința pachetului de relansare economică, adoptat prin Ordonanță de Urgență.
„Un nou obiectiv major atins: am adoptat ieri pachetul de relansare economică. România trece la următoarea etapă de dezvoltare”, spune ministrul Finanțelor.
„Un instrument strategic de 5 miliarde de euro, pachetul de relansare adoptat ieri, cu aplicare din acest an până în 2032, transformă radical modelul de dezvoltare al economiei româneşti: de la consum la investiții scalabile, la inovație, valoare reală adăugată și producție autohtonă.
O schimbare de paradigmă pentru modernizarea economică a României, pachetul de relansare generează un mediu mai predictibil și mai competitiv pentru investiții, un flux mai mare de capital în economie și capacitatea reală a statului de a atrage proiecte majore, atât pentru companii românești, cât și pentru investitorii străini. Înseamnă dezvoltarea de noi capacități de producție, consolidarea lanțurilor economice locale și poziționarea României ca pol regional de creștere”, este viziunea futuristă a lui Nazare.
Acesta susține că mediul de afaceri va cunoaște o revigorare rapidă și consistentă.
„Pentru mediul de business se traduce în oportunități de creştere, parteneriate strategice și acces la proiecte de anvergură. Pentru români, efectele se vor vedea în mai multe locuri de muncă stabile și mai bine plătite, în dezvoltarea comunităților locale și într-o economie mai puternică, capabilă să susțină creșterea nivelului de trai pe termen lung.
Este un nou pas înainte, care completează rezultatele obținute în reducerea deficitului bugetar sub ținta asumată, în scăderea importantă a dobânzilor la care se împrumută statul şi mixul de măsuri pentru investiții şi sprijin pentru mediul de business adoptate în ultimele luni.
Am corectat în timp record o serie de dezechilibre majore pentru România, iar noile măsuri pentru relansare întăresc bazele unei economii moderne şi ale creșterii echilibrate, bazate pe investiții și competitivitate”, anunță victorios ministrul de finanțe.
Alexandru Nazare are și un sfat pentru antreprenori: „Consultați pachetul final de măsuri pentru relansare pe www. mfinante.gov.ro – secțiunea Transparență.
Încurajez în continuare, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, pe toți antreprenorii şi reprezentanții mediului de business, să urmărească informațiile suplimentare şi ghidurile care vor fi publicate de Ministerul Finanțelor şi ANAF şi să se adreseze colegilor din minister pentru informații suplimentare privind accesarea formelor de sprijin”.
După exodul a mii de firme, speriate de o legislație economică instabilă și neprietenoasă cu mediul de afaceri, ar trebui să vedem și efecte pozitive, deși este greu de crezut că fără reducerea unor taxe acest lucru va fi posibil.
Foarte probabil, investiții mari vor exista, însă România va fi nevoită să pună la bătaie resursele de minerale rare ale țării și să vândă o parte din companiile de stat, sau să le listeze la bursă.





