17.4 C
București
miercuri, 30 aprilie, 2025
spot_img
DiverseApa Mării Negre „a dat în clocot” de Sfinții Constantin și Elena”

Apa Mării Negre „a dat în clocot” de Sfinții Constantin și Elena”

- Advertisement -

Apa Mării Negre „a fiert” în dimineața zilei de marți 21 mai. Specialiști susțin că fenomenul în cauză se datorează diferenței de temperatură dintre apa mării și cea din aer.

Puținii turiști aflați la primele ore ale dimineții din sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena au putut urmări un fenomen destul de rar întâlnit în această perioadă a anului, când practic ne aflăm cu zece zile înaintea venirii calendaristice a verii, dar temperaturile scăzute sunt „vinovate” pentru cele constatate.

Apa Mării Negre pare „a fi dat în clocot” la primele ore ale dimineții în această perioadă a anului / Sursă foto: Vasile Trofim

De obicei, un asemenea fenomen e vizibil mai ales în lunile de iarnă, atunci când se mai întâmplă ca numărul gradelor Celsius ale apelor mării să fie mai multe decât cele din aer, creîndu-se fenomenul de inversiune termică.

Asta face ca stratul de suprafață al apei mării să se vaporizeze la vedere, în contact cu aerul mult mai rece.

Atracția mării e una irezistiblă pentru mulți dintre noi / Sursă foto Vasile Trofim

Pe de altă parte, după o serie de zile răcoroase cei de la malul Mării Negre au decis să profite de primele zile mai însorite și au ieșit la plajă, atât cu cei mici, cât și cu cei care nu pot rata din principiu o baie de soare.

Plajele își așteaptă cuminți turiștii veniți din toate colțurile țării / Sursă foto: Vasile Trofim

Anul acesta întreg litoralul românesc pare definitiv cucerit de straturile multiple de maci, care sunt mai înflorite parcă mai mult ca oricând, creînd un spectacol floral cu totul aparte.

Câmpurile de maci dau binețe tuturor celor care le ies în cale / Sursă foto: Vasile Trofim

Principalele stațiuni, Mamaia, Eforie, Nord și Sud, dar și Vama Veche, sunt încă pustii, dar „revanșa” turiștilor e mai aproape ca oricând.

Câteva ore în compania mării, o ofertă de nerefuzat pentru cei mici și cei mari / Sursă foto: Vasile Trofim

Dacă temperaturile se vor menține ridicate, nu e exclus ca acest din urmă weekend al lunii mai să devină un pretext mai mult decât potrivit pentru o nouă baie în Marea Neagră și câteva ore dedicate unei ultimi plaje de primăvară.

- Advertisement -
Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE