Ultimul pictor al tripticului de artiști pe care l-am urmărit pentru anii 1940 ai artei românești este Henri Catargi. El formează alături de Lucian Grigorescu și Paul Miracovici tinerele speranțe ale picturii românești, tot ei sunt și reprezentanții educației artistice franceze post-impresioniste în spațiul autohton. Ce mai știm astăzi despre Henri H. Catargi?
Henri H.Catargi se naște în 1894 într-o familie care încă mai credea în educarea progeniturilor în spațiul francez. Tatăl său, magistratul Henri Catargi insistă ca fiul său să-și ia bacalaureatul la Paris și să obțină o diplomă „practică”. Deși inițial tânărul Catargi este atras de arhitectură, pe care o va începe atât la Paris, cât și la București, el renunță și se licențiază la Sorbona în drept. După ce această cerință paternă este îndeplinită, el va frecventa ateliere instituționale sau libere de pictură din capitala Franței în speranța găsirii unei metode și a unui mentor pentru dezvoltarea sa.
Catargi va rezona cu trei nume ale artei care îi vor marca traseu artistic: André Lhote, Marcel Gromaire și Theodor Pallady. De la André Lhote va prelua pasiunea pentru studiul și înțelegerea vechilor maeștrii, pe care îl va practica toată existența sa artistică. Arta lui Marcel Gromaire devine un exemplu pentru Catargi prin folosirea desenului și a hașurilor accentuate în crearea compozițiilor, iar Theodor Pallady care, după cum se știe, nu a avut elevi sau discipoli îi va influența arta lui Catargi prin exemplul său de a crea compoziții pentru naturile statice. După cum știm Pallady putea petrece ore, uneori chiar și zile, pentru a-și organiza masa cu obiectele pe care mai apoi le picta; pentru el, „adevărata măestrie” era în compunerea acestor aranjamente de obiecte.
Plecând în drumul său artistic cu aceste modele și practici, Henri H. Catargi devine un pictor la rândul său maestru pentru generațiile viitoare, deși nu este un profesor în adevăratul sens al cuvântului în timpul vieții sale, este mai degrabă un voyager, un călător în spațiu și timp. Mai exact el va călători în Europa și în România pentru a găsi peisajele cele mai inspirante, dar și în muzee pentru a găsi compozițiile maeștrilor, din vechime, cele mai captivante. Această pasiune pentru studiul modelelor clasice o va transmite mai departe apropiaților săi de atelier din școala românească: Ion (Alin) Gheorghiu sau Ion Pacea, pentru a aminti doar câteva nume.
În începutul carierei sale Catagiu va trăi, picta și expune în paralel în România și Franța, însă cu timpul se va statornici la București, deși va continua să călătorească foarte mult. Va rămâne toată viața atras de mare și de lumina din spațiile unde aerul întâlnește apa și crează o lumină aparte. Va fi un pictor generos în compozițiile sale, preferând pânzele mari în defavoarea celor mici, precum și desenele aranjate în compoziții bine gândite, asemeni unui arhitect al pânzei, în defavoarea haosului sau a unei ordini negândite.
Participările sale în spațiul românesc la diverse grupuri de artiști plastici vor fi dintre cele mai rafinate și bine alese. Catargi a făcut parte din gruparea plastică „Criterion” în 1932 alături de Maxy, Marcel Iancu, Mac Constantinescu, Milița Petrașcu, Corneliu Michăilescu Și alții. A continuat să expună în acest format fie că el s-a renumit „Salon 33” sau gruparea „Contimporanu”. Reținem în fapt afilierea lui, în această parte a vieții, la gruparea modernă radicală. Odată cu vârsta el renunță la revoluția interioară și devine un clasic, motiv pentru care se afiliază în 1940 grupării artistice „Arta” alături de Nicolae Dărăscu, Eustațiu Stoenescu, Ștefan Popescu, Camil Ressu, Lucian Grigorescu sau Ion Jalea (cu ultimii doi este și foarte bun prieten).
În perioada Republicii, Henri H. Catargi se va retrage ușor o perioadă, însă va reveni și va fi onorat și apreciat de noua politică culturală, mai ales după 1964. În acest an el primește meritul cultural de „Artist al Poporului” și aprobarea ca arta lui să circule. Merită menționat că în 1976 anuarul internațional „who‘s who” îl amintește și pe H.H. Catargi. Poate mai semnificativ, pentru spațiul nostru, ar trebui spus că în perioada în care prietenul său Ion Jalea era președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, el este Președinte al Fondului Plastic, este marcat astfel recuperarea lui definitivă în aparatul instituțional artistic.
Reprezentant al unei generații care a avut parte de cel mai înalt grad de educație artistică pe care secolul XIX prin mișcarea impresionistă l-a dat, H.H. Catargi, Lucian Grigorescu sau Paul Miracovici au fost și rămân pentru școala de artă românească o chintesență a formării sale. Deși timpurile nu au fost mereu prielnice cu ei, totuși fiecare dintre ei a reușit să își găsească un loc în noul mecanism al politicilor cultural statale și să dea mai departe educația de preț de care au avut parte, perpetuând astfel anumite valori.
