ASAP Rocky, rapperul american și partenerul Rihannei, a fost declarat nevinovat de un tribunal din Los Angeles în cazul agresiunii cu o armă semiautomată, potrivit AFP.
Rakim Mayers, cunoscut sub numele de scenă ASAP Rocky, în vârstă de 36 de ani și tatăl a doi copii cu Rihanna, a fost judecat pentru că și-ar fi împușcat un prieten în noiembrie 2021, în centrul Hollywoodului. Artistul risca o pedeapsă de peste 20 de ani de închisoare, relatează Agerpres.
În cadrul procesului, început la sfârșitul lunii ianuarie, procurorii l-au acuzat pe ASAP Rocky că a tras cu o armă semiautomată asupra lui Terell Ephron, unul dintre membrii fondatori ai colectivului hip-hop ASAP, în timpul unei altercații nocturne, provocându-i o rană ușoară la mână.
Fosta prietenie s-a destrămat după ce unii membri ai grupului au considerat că ASAP Rocky a devenit distant și lipsit de recunoștință odată cu succesul. Avocatul Tacopina a susținut că arma implicată era doar un pistol de start, folosit în competițiile sportive, iar niciuna dintre părți nu a putut furniza dovezi clare despre existența acesteia.
ASAP Rocky, aflat în libertate pe durata procesului, a refuzat un acord cu acuzarea care i-ar fi adus o pedeapsă de șase luni de închisoare.
Ce părere a avut Rihanna despre proces?
Deși risca până la 24 de ani de închisoare în cazul unei condamnări, rapperul a continuat să își declare nevinovăția și a refuzat orice acord care presupunea o reducere a pedepsei.
Pe tot parcursul procesului, Rihanna, care are doi copii cu artistul, i-a fost alături, în ciuda eforturilor acestuia de a o proteja și de a o ține departe de sala de judecată. Hotărâtă să-l susțină, artista a declarat ferm: „Nici măcar caii sălbatici nu ar putea să mă țină departe”, potrivit avocatului apărării, Joe Tacopina.
După încheierea procesului, Rihanna a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, exprimându-și recunoștința: „Îi datorez totul lui Dumnezeu! Mă simt profund binecuvântată.”