Echipa „Despre filme” a fost luni seară, la Teatrul Național din București unde a avut loc gala de avanpremieră a filmului Pădurea de Molizi, regizat de Tudor Giurgiu. Această producţie este un moment cinematografic semnificativ pentru România – este primul lungmetraj artistic care abordează direct tragedia de la Fântâna Albă din 1941, precum şi deportările basarabenilor și bucovinenilor în Siberia.
Filmul îmbină mărturii reale cu interpretare ficţională: actorul Mircea Andreescu îl întruchipează pe Gheorghe Holovati, unul dintre puţinii supravieţuitori ai masacrului. Personalitatea lui Holovati apare atât în cadru artistic, cât şi prin vocea directă a celui care a trăit acele evenimente. De asemenea, distribuția include numele actriței Coca Bloos. Scenariul este semnat de Tudor Giurgiu și Gabriel Gheorghe.

Temele centrale – memorie, identitate, trauma istorică – sunt tratate cu sensibilitate, dar și cu forță, filmul provocând reflecția asupra paginilor ascunse din trecutul național. Fiind un demers artistic care așteaptă de aproape 9 ani să prindă viață, Pădurea de Molizi deschide o conversație necesară despre ce înseamnă adevărul istoric, care de multe ori ne este prezentat trunchiat și despre importanța onorării victimelor uitării.
Printre vedetele prezente s-au numărat Ilie Bolojan, Presedintele Senatului Mircea Abrudean, Nadia Comăneci, Raed Arafat, Dacian Ciolos, Luca Niculescu, Victoria Stoiciu, Vasile Dâncu, Mircea Geoană, Raluca Turcan, George Tuță, Ciprian Ciucu, Mihai Covaliu, Andrei Șerban, Ana Blandiana, Dumitru Prunariu, Anamaria Marinca, Amalia Enache.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc pe 1 aprilie 1941, în nordul Bucovinei, o regiune anexată de Uniunea Sovietică în 1940. În acea zi, mii de români din sate bucovinene au încercat să treacă pașnic granița spre România, purtând icoane și steaguri albe, în speranța că vor fi lăsați să se întoarcă în țara lor. Trupele sovietice i-au așteptat însă cu focuri de armă, ucigând mii de oameni. Supraviețuitorii au fost arestați, torturați și deportați în Siberia. Masacrul a fost ascuns de regimul comunist timp de decenii, iar astăzi este considerat un simbol tragic al suferinței românilor din teritoriile ocupate.
Dincolo de atrocitățile înfiorătoare răzbește povestea de iubire dintre doi oameni crunt încercați care se reîntâlnesc după 50 de ani.
Interviurile de la avanpremieră vor fi prezentate într-o ediție „Despre Filme” specială, plină de emoție și perspective inedite din culisele evenimentului.





