7.9 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternBarajul de la Mihăileni, 40 de ani de neputință

Barajul de la Mihăileni, 40 de ani de neputință

- Advertisement -

Curtea de Apel Cluj a decis la începutul acestei săptămâni să anuleze autorizația de construcție a barajului de la Mihăileni, județul Hunedoara, sentința fiind una definitivă. Proiectul era în stadiu de finalizare de 90%, dar acum investițiile rămân blocate. În urma acestei decizii, politicienii au sărit ca arși, acuzând sabotarea sistematică a finalizării unor proiecte hidroenergetice de câteva organizații de mediu. Adevărul este, ca de obicei, la mijloc.

Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei

Finalizarea obiectivelor energetice este blocată sistematic în instanțe de mai multe ONG-uri. Unul dintre motive – și probabil cel mai important – juriștii companiilor și regiilor de stat merg în fața judecătorilor cu temele nefăcute.

 „Acuzatorii” de la Declic

„Declic câștigă procesul barajului Mihăileni și oprește din nou lucrările. Curtea de Apel Cluj a admis recursul Declic. Instanța a anulat autorizația de construcție și a constatat pierderea valabilității autorizației emise în 1987.

Prin urmare, judecătorii au stabilit clar că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată. Astfel, proiectul nu mai poate fi dus mai departe pe baza unor acte vechi de aproape 40 de ani.

În acest context, instanța arată că proiectul trebuie reautorizat complet. Procedura trebuie să includă studii actualizate, avize de mediu și consultare publică reală.

(…) Declic a demonstrat că proiectul tehnic este depășit. El nu mai corespunde realității din teren și cerințelor actuale. De asemenea, nu au fost respectate obligațiile moderne privind evaluarea impactului asupra mediului și consultarea publicului.

În plus, punerea în funcțiune a acumulării de la Mihăileni ar avea efecte grave asupra mediului. Odată finalizat barajul, sectoare din râul Crișul Alb și afluenții săi vor fi afectate ireversibil.

Totodată, situl Natura 2000 Defileul Crișului Alb va fi direct afectat. Specialiștii avertizează că în spatele barajului se va forma o acumulare artificială care va emite metan. Acest gaz are un impact de 34 de ori mai puternic decât CO₂.

De asemenea, acumularea Mihăileni ar furniza apă pentru proiectul minier Rovina. Acest proiect are, la rândul său, efecte majore asupra mediului. Astfel, impactul total asupra naturii și comunităților poate deveni ireversibil”.

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja

„Proiectul barajului de la Mihăileni a fost blocat definitiv în instanță de Declic.

Finalizat în proporție de 90%. Început în 1987, urmat de zeci de ani de muncă. Milioane de euro investiți. Totul oprit de aceleași 2-3 ONG-uri, pe motive procedural-tehnice, din nou…la Curtea de Apel de la Cluj.

Consecințele le plătim noi toți:

*Facturi mai mari la curent;

*Importăm energie scumpă în loc să o producem pentru noi și să o exportăm altora;

*Miliarde de euro risipite pe proiecte care acum ruginesc și nu au produs niciodată nimic;

În timpul mandatului meu de ministru al energiei, am deblocat alături de Mircea Fechet, un excelent ministru al mediului, toate aceste proiecte ruginite în șantiere și blocate în hârtii și procese pe bandă rulantă. Am refăcut toate documentațiile de mediu și am reluat lucrările peste tot unde a fost posibil.

Am crezut că e suficient. Dar sabotajul celor de la Greenpeace, Bankwatch și Declic se desfășoară sistematic, în formă continuată.

Acum am găsit singura soluție definitivă. Am depus o propunere legislativă clară: hidrocentralele în lucru devin obiective de securitate națională. Gata cu blocajele absurde pentru proiecte aproape finalizate. Gata cu sabotajul. Gata cu neputința.

Știu că deranjez multe interese, dar nu mă opresc. Semnați petiția „Hidroenergia salvează România”. 18.000 de români au făcut-o deja. Link în comentarii. Dați mai departe mesajul, pentru că românii merită să știe adevărul.”

Apele Române

„Obiectivul de investiție „Acumulare Mihăileni pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara” este o lucrare de importanță națională, cu potențial ridicat de contribuție la dezvoltarea infrastructurii hidrotehnice din bazinul hidrografic Crișul Alb. Aceasta va permite o gestionare eficientă a resurselor de apă, cu beneficii pentru protecția împotriva inundațiilor, asigurarea apei la folosințe (populație și industrii), potențialul de producerea a energiei regenerabile și dezvoltarea durabilă a regiunii. Barajul Mihăileni oferă și o resursă strategică de apă potabilă, esențială în contextul secetelor prelungite provocate de schimbările climatice.

Investiția a fost aprobată inițial prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 243/1985 și Decretul nr. 92/1987, iar indicatorii tehnico-economici au fost reaprobați prin H.G. nr. 637/2018. Execuția barajului Mihăileni a fost realizată în baza Autorizației de construire emisă în anul 1987 conform legislației din perioada respectivă. Lucrările conexe ce se află în diverse stadii se execută în baza autorizațiilor emise în anii 2024–2025 (devierile de drumuri și rețele electrice).

Lucrările aferente barajului sunt finalizate integral, în prezent fiind în diverse etape de execuție devierile de drumuri și rețele electrice. Din totalul valorii de investiție (cca. 173 mil. lei), asigurată din fonduri publice, au fost efectuate plăți în valoare de cca. 147 mil. lei.

În ultimii patru ani, proiectul nu a putut fi finalizat ca urmare a litigiilor inițiate de Asociația Declic, care au generat suspendări repetate ale procedurilor administrative și au condus la blocarea unei investiții aflate într-un stadiu avansat de execuție.

În noiembrie 2022, Tribunalul Cluj a respins inițial cererea Declic de a anula autorizația de construire, considerând demersul inadmisibil la acel moment, ceea ce a oferit legitimitate continuării lucrărilor pentru o perioadă.

Anularea autorizației din data de 16 februarie 2026 intervine într-un moment în care majoritatea lucrărilor sunt deja realizate, iar cheltuielile publice au fost efectuate în proporție covârșitoare. În aceste condiții, consecințele nu sunt doar administrative, ci afectează direct siguranța populației și pune sub semnul întrebării eficiența utilizării banului public.

(…) Având în vedere stadiul avansat de realizare a obiectivului, resursele financiare deja angajate din fonduri publice  precum și rolul esențial al acumulării în reducerea riscului la inundații pe râul Crișul Alb și în asigurarea necesarului de apă pentru populație și economie, continuarea lucrărilor reprezintă o măsură responsabilă în interes public.

Apele Române au demonstrat deschidere pentru actualizarea standardelor de mediu, chiar și pentru un proiect început în 1987. Legislația nu poate fi folosită ca un instrument de blocare perpetuă. Protejarea biodiversității trebuie să coexiste cu protejarea speciei umane.

Deși Curtea de Apel Cluj a emis o decizie de blocare, Apele Române au datoria legală și morală de a transforma o investiție publică realizată în proporție covârșitoare într-un obiectiv funcțional, nu într-o lucrare abandonată”.

În loc de concluzii. Ștefăniță Avramescu-deputat AUR

„Cazul barajului Mihăileni nu este doar un conflict între anumiţi activiști, care de multe ori acționează împotriva intereselor României şi blochează dezvoltarea ţării, și autorități. Este, în primul rând, un eșec administrativ major al statului român.

(…) Curtea de Apel Cluj a anulat autorizația, constatând caducitatea celei din 1987. Dar întrebarea legitimă este: cine poartă responsabilitatea pentru faptul că acest proiect nu a fost finalizat până acum?

Nu putem da vina doar pe activiști, cei care nu sunt la primul blocaj de acest gen în privința barajelor, a hidrocentralelor. Vina aparține și celor care trebuiau să apere investiția statului în instanță.

Administrația Națională „Apele Române” și Administrația Bazinală de Apă Crișuri au formulat o apărare slabă, insuficient fundamentată juridic. Într-un dosar de asemenea importanță strategică, nu poți merge în instanță cu argumente fragile și să speri că judecătorii vor trece cu vederea.

(…) Asistăm, din nou, la un scenariu deja cunoscut: ONG-uri bine organizate, bine finanțate și extrem de active în instanță reușesc să oprească proiecte strategice. Am mai văzut situații similare la Răstolița, iar acum la Mihăileni. De fiecare dată, statul pierde în instanță pentru că nu își face temele juridice la timp”.

De răspuns nu răspunde nimeni pentru investițiile uriașe făcute în zeci de ani de statul român la Mihăileni și oprite prin decizii judecătorești pe motive birocratice. Nici foști sau actuali miniștri, nici directorii de regii plătiți cu mii de euro lunar. Când vine vorba de pierderi din banii statului nimeni nu este vinovat.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE