4.9 C
București
miercuri, 19 martie, 2025
spot_img
StiriInternBugetul pe anul 2025, croit pe interesele partidelor aflate la guvernare (VIDEO)

Bugetul pe anul 2025, croit pe interesele partidelor aflate la guvernare (VIDEO)

- Advertisement -

Au bugetul lor! Partidele din coaliția aflată la putere au reușit să își impună principalele propuneri în Legea Bugetului adoptată ieri, 5 februarie, în Parlament. În timp ce amendamentele opoziției au fost respinse fără a fi băgate prea mult în seamă, darurile stipulate în buget pentru anumite instituții au primit girul parlamentarilor puterii.

play-sharp-fill

Într-o atmosferă ca la un derby la fotbal, Marcel Ciolacu a reușit cu greu să își țină discursul în care prezenta bugetul minunat  pe care Guvernul îl va avea la dispoziție pe anul în curs.

„Am preferat o abordare echilibrată și precaută, construind un buget de dezvoltare care propune și o reducere a cheltuielilor de funcționare ale statului.

Am demarat deja o restructurare a aparatului bugetar, atât ca număr de posturi, dar și o reducere a numărului de instituții bugetare, prin comasări. Și pregătim o reglementare unitară, pentru a stopa situațiile aberante cu prime, bonusuri sau chiar zeci de pensii încasate absurd de șefii  companiilor de stat! Nu faci performanță clară, nu poți avea bonusuri!

Solicit tuturor angajaților statului să drămuiască eficient fiecare leu cheltuit din buget. Îi cer, de asemenea, Ministrului Finanțelor să monitorizeze la sânge fiecare cheltuială, iar prin ANAF să colecteze toate veniturile bugetare, inclusiv prin reducerea evaziunii fiscale”, este mesajul postat de premierul Marcel Ciolacu pe facebook.

„Avem, acum, baza pentru a susține dezvoltarea țării prin investiții record, resursele pentru asigurarea plății salariilor și pensiilor, restabilirea echilibrului în finanțele țării. De mâine, intrăm in următoarea etapă – cea a implementării. Implementarea acestui buget va ține sub control cheltuielile și va genera veniturile de care avem nevoie pentru dezvoltare.

Anul 2025 este primul din cei șapte ani de consolidare fiscal-bugetară, perioadă pe care o avem la dispoziție pentru a atinge ținta de deficit bugetar convenită la nivel european. 

România, a șasea țară ca mărime în Uniunea Europeană, trebuie să continue ritmul de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de statele din Vestul Europei și să își consolideze statutul economic în regiune. Resursele alocate de Guvern îi vor proteja pe cei vulnerabili și vor stimula mediul privat prin cei 150 miliarde de lei investiți în economie”, a scris entuziast pe facebook ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Acesta susține că sunt îndeplinite prin prevederile din buget  condiţiile pentru „a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”.

Cu totul altă părere au parlamentarii partidelor din opoziție.

Petrișor Peiu, senator AUR

„Felul în care s-a votat pe repede înainte bugetul țării, cu mari derapaje față de logica în care în anul 2024 partidele s-au prezentat în fața românilor și au făcut niște promisiuni, pentru pensionari, pentru mediul privat, pentru sectorul construcțiilor, pentru agricultori, arată disprețul cu care ne tratează acest regim păstorit de Klaus Werner Iohannis, care în următoarele săptămâni și luni o să-și găsească sfârșitul.

Parlamentarii AUR au stat în bănci la fiecare anexă din buget, au votat fiecare amendament, am depus peste 4.000 de amendamente la legea bugetului.

A trecut numai unul singur depus din partea AUR, cel pentru Spitalul Fundeni, pentru bolnavii de la secția de Oncologie, 7 milioane de euro.

Ne-au respins pe bandă rulantă, amendament după amendament”, acuză cei de la AUR.

“V-ați bătut joc de pensionari în 2024, promițând creșteri în septembrie și ianuarie. Suntem în februarie și pensiile nu au crescut! Vă jucați de-a plafoanele pe care oricum nu le respectați”, mai spun cei de la AUR.

O poziție critică au adoptat și parlamentarii USR.

play-sharp-fill

„Domnule Ciolacu, puteți să vă tatuați cât doriți despre taxe, pe dumneavoastră scrie tot Nordis. Cereți românilor sacrificii și sacrificii, dar zburați în avioane private, plătite din sudoarea furată a unor români pe care i-a escrocat o colegă de-a dumneavoastră pe care ați avut tupeul să o puneți chiar președinta Comisiei juridice.

Domnul Ciolacu nu are probitatea morală să cheltuie niciun ban din acest buget. Acest buget care va face fix același lucru pe care l-au făcut și celelalte bugete.

Minciuni inițiale, urmate de creșteri de cheltuieli, pentru că, ce să vezi, nu se realizează veniturile”, a spus de la tribuna Parlamentului deputatul USR Claudiu Năsui.

play-sharp-fill

Fosta ministră a Muncii, Violeta Alexandru a venit cu o propunere care l-ar lăsa pe Marcel Ciolacu fără pușculița la care umblă pe șest în momente de restriște.

„Propunerea este să desființăm Fondul de Rezervă la dispoziția Guvernului, ca să fiu foarte tranșantă.

N-am de ce să mai țin acolo niște bani, ei pot să fie în situații de urgență la MDLAP, la Ministerul de Interne, nu există situația să nu li se aloce unor oameni care au nevoie niște fonduri, printr-o procedură transparentă, pe care să o știm de la început.

Nu avem de ce să mai ținem astăzi Fondul de rezervă, la dispoziția cui? A unui prim-ministru care plătește salariile de acolo?

Asta înseamnă bătaie de joc, că noi stăm până la două noaptea aici să aprobăm un buget, pentru ca el (Marcel Ciolacu, nota red.) după aceea să facă ce vrea, cum vrea, netransparent, când are chef, când îi convine un primar, când nu-i convine, când îl deranjează îi taie banii, nu există așa ceva”, a cerut răspicat de la tribuna Parlamentului Violeta Alexandru, în numele USR.

Anul acesta bugetul este construit pe o creştere economică de 2,5%  şi un deficit bugetar de 7% din PIB, însă țintele estimate de Guvern au fost complet nerealiste în ultimii trei ani, cu precădere din cauza încasărilor scăzute la buget.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE