Victor Negrescu, unul dintre cei mai activi europarlamentari români, afirmă că finalul de an ar putea aduce României o nesperată decizie favorabilă în ceea ce privește mult dorita admitere în Spațiul Schengen.
Vicepreședințele Comisiei pentru Educație din Parlamentul European e de părere că ne putem aștepta la trei posibile scenarii, în ciuda faptului că inițial Consiliul de Justiție și Afaceri Interne părea să nu mai ia în calcul admiterea României.
„Varianta 1, pe care personal o propun și am susținut-o în discuțiile mele de la Viena și cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spațiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE și validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
O a doua variantă ar fi una, în opinia aceluiași europarlamentar, una „mult prea riscantă”. „Varianta 2, mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuție și un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European. Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-și apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambițiile sale europene”.

În sfârșit, ultima ipoteză de lucru e poate cel mai greu de imaginat: „Varianta 3, evaluată de instituțiile europene, presupune un Consiliu UE extraordinar care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect. Este varianta posibilă dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiționale, precum menținerea unor controale suplimentare la frontieră, garanții privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria și România”.
Dar logica urmărită de Victor Negrescu e una optimistă.
„Toate aceste variante depind de evoluțiile politice din Olanda, de decizia noului Parlament care se constituie săptămâna viitoare și de rezultatul negocierilor pentru obținerea unui acord guvernamental. În contextul impasului existent în formarea unei noi majorități guvernamentale în Țările de Jos dar și a raportului preponderent pozitiv privind statul de drept din Bulgaria întocmit de experții olandezi, ne putem aștepta ca premierul în exercițiu, Mark Rutte, candidat la șefia NATO, unde are nevoie de sprijinul țărilor noastre, să susțină ridicarea veto-ului aplicat Bulgariei. În acest context general, dar și în raport cu discuțiile pe care le-am avut recent în Austria și cu reprezentanții instituțiilor europene la cel mai înalt nivel, șansele României de a adera la spațiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simțitor. Invit astfel pe toți cei care caută să politizeze subiectul să acționeze cu prudență și diplomație, și să ajute în mod dezinteresat astfel încât acest obiectiv central al României să fie îndeplinit”, se mai spune în mesajul europarlamentarului român.





