În cetatea Tirului, un bărbat de neam mare, Urban, care avea stăpânirea ighemoniei, avea o fiică. Când s-a născut, părinții i-au pus numele Hristina, nu după înțelegerea păgânească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci numele arăta proorocie – fecioara avea să fie creștină, roabă, mireasă și muceniță a lui Hristos.
Tânără și frumoasă fecioară, ca să o păzească de vederea omenească tatăl ei a închis-o în palatul cel mai înalt. I-a dat slujnice bune și ducându-i zeii săi cei de aur și de argint, i-a poruncit să se închine lor și în toate zilele să le aducă tămâie.
Deși mulți voiau s-o ia de soție, pentru frumusețea sa, Urban le răspundea: „Nu o voi da nimănui spre nuntă pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o pe ea zeii cei milostivi și fecioara va petrece pentru dânșii, slujindu-le totdeauna”.
Pe măsură ce Hristina creștea, Dumnezeu îi lumina înțelepțea mintea cu darul Său. Privind prin fereastră la cer și la luminătorii cei cerești, fecioara cunoștea pe Ziditorul, și cugetând la deșertăciunea idolilor celor fără de suflet, nu voia să le aducă tămâie și nici să li se închine; ci, privind în sus spre răsărit, suspina și plângea, grăind în sine: „Până când inimile omenești vor petrece prea întunecate și până când cugetul lor cel neînțelegător va fi înnegurat și nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul și l-a împodobit cu o podoabă nevăzută ca aceasta?”.
Petrecând multe zile în rugăciuni și în postire, i s-a arătat îngerul Domnului și a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, numind-o mireasă a lui Hristos; apoi a înțelepțit-o pe ea desăvârșit în cunoștința lui Dumnezeu și i-a spus despre nevoința ei cea pătimitoare, că va fi muncită de trei chinuitori, pentru Unul Dumnezeu în Treime. A întărit-o spre nevoință, dându-i pâine curată să mănânce, căci era flămândă de postire.
Și a sfărâmat idolii cei de aur și de argint, zdrobindu-i în bucăți câte unul și aruncându-i jos de pe fereastră în ulița poporului, iar cei ce treceau au adunat aurul și argintul cel sfărâmat. Văzând asta tatăl său, Mucenița Hristina a fost supusă la mari chinuri, și a poruncit să fie întemniţată. Umplându-se el de mânie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicându-i: „Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?”. Iar ea nu voia să-i răspundă.
Lăsată multă vreme fără mâncare, primea hrană îngerească şi s-a tămăduit de durerile rănilor.
După aceea a fost aruncată în mare, şi de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasă la uscat de un înger. Iar îngerul Domnului luând-o pe ea, i-a dezlegat piatra de la grumaz, și sfânta, sprijinindu-se de mâinile celui fără de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Și i-a fost ei marea aceea scăldătoare a Sfântului Botez, pe care o dorea, și un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei, adică numele Preasfintei Treimi, după rânduiala Sfântului Botez.
Aflând că este vie, păgânul ei tată, mirat și înspăimântat, deși văzuse minunea, el nu cunoștea puterile lui Dumnezeu, ci socotea că aceea este vrajă. Mucenița a fost închisă din nou în temniţă din porunca tatălui sau care în acea noapte a murit.
După pieirea neașteptată a lui Urban, a venit în locul lui un alt ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care ședea în temniță.
Ighemonul Dion a silit-o să se închine idolului Apolon, pe care mucenița l-a sfărâmat cu rugăciunea. Idolul a căzut și s-a prefăcut în bucăți, iar când a căzut la pământ, ighemonul Dion a rămas mort, căci diavolul care locuia în idol a răpit sufletul slujitorului Dion. Iar după Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care, de asemenea, a chinuit-o îndelung. Şi apoi, fiind lovită de slujitori cu suliţe, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Rugăciunea către Sfânta Muceniţă Hristina:
O, de trei ori fericită Muceniţă Hristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos, ajută-ne şi pe noi să primim cu dragoste şi înţelegere ispitele ce vin asupra noastră. Ca ceea ce nu ai cârtit niciodată în timpul chinurilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieţii celei trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră.
Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti ca să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert.
(Surse: Vieţile sfinţilor).
