Într-un episod demn de un regim autoritar, Călin Georgescu – omul care visează să fie „conducătorul” României și să ne arunce pe toți în brațele Moscovei – a ajuns să depună plângeri penale împotriva celor care îndrăznesc să-l critice. Cel vizat? Andrei Caramitru, unul dintre cei mai vocali critici ai acestui personaj grotesc. Motivul? O postare pe Facebook, unde Caramitru a cerut ca autoritățile să-și facă treaba și să aplice legea.
Ce face statul român? Sare la ordine ca într-un sistem dictatorial de carton. În loc să fie anchetat Georgescu pentru multiplele sale amenințări și aprecieri față de regimuri autoritare, Poliția Română îl audiază pe Caramitru pentru că… a scris pe Facebook. Peste toate, plângerea halucinantă a „șarlatanului diliu” (cum a fost numit de unii dintre cei care îi cunosc derapajele) face referire inclusiv la cei care i-au dat like sau au comentat.
Deci, dacă astăzi te-ai uitat urât la Călin Georgescu pe internet, mâine te-ai putea trezi și tu la secția de poliție. Sună a democrație? Nu, sună a scenariu distopic unde agresorul pozează în victimă și încearcă să îngroape vocile critice sub un val de intimidare judiciară.
Întrebarea este: unde sunt autoritățile când Georgescu, Gușă sau Anca Alexandrescu lansează amenințări directe, uneori chiar cu incitări la violență? De ce nu sunt ei trași la răspundere? Cum se face că exact cei care își doresc un regim autoritar sunt protejați de stat, în timp ce cei care apără democrația sunt luați la întrebări?
Un lucru e clar: Georgescu și acoliții lui încearcă să testeze terenul, să vadă cât de departe pot merge cu astfel de tactici securistice. Dar dacă ne lăsăm intimidați acum, ce urmează? Liste negre pentru „dușmanii poporului”?
Nu, nu merge intimidarea asta, băieți. România e încă un stat de drept, iar astfel de abuzuri nu trebuie să rămână fără răspuns. Autoritățile ar trebui să deschidă ochii și să vadă cine sunt adevărații instigatori. Călin Georgescu și ai lui au un singur loc unde le e locul – și nu, nu e la butoanele puterii.