Neobosită în deslușirea misterelor astrelor, Camelia Pătrășcanu, astrologul Canal 33 HD și realizatoarea emisiunilor „Horoscopul zilei” și „Psihoastrologia”, îți dezvăluie în ce fel te va afecta luna nouă în Gemeni și la ce aspecte să ai grijă. Te invităm să descoperi aici un rezumat al celor douăsprezece zodii și influențele cărora urmează să le facă față întregul an.
Luna nouă în zodia Gemeni marchează efectul pe care îl va produce planeta Jupiter pentru un an de zile. La începutul lunii iunie, mai exact în zilele de 5 și 6, fiecare zodie în parte va resimți efectele acestei poziții astrale, care se întâmplă o dată la doisprezece ani.
Mai mult decât atât, anunță următorul tranzit de șapte ani al lui Uranus în Gemeni, care se întâmplă o dată la 84 de ani, căci Jupiter este un antemergător. Această lună nouă anunță o perioadă în care vom intra, timp de opt ani, începând cu vara acestui an până în vara anului următor sub dirijarea lui Jupiter și din 2025 până în 2032, sub bagheta lui Uranus.
Urmărește “Psihoastrologia” în fiecare vineri, de la orele 21:00, pe Canal 33 HD, pentru a afla ce rezervă astrele pe parcursul întregului an!
Luna nouă ne ajută să vedem ce lucruri ne aduce viitoarea epocă pentru noi și cum putem folosi această energie a Gemenilor care va fi activată pentru fiecare zodie în parte timp de opt ani de acum înainte.
BERBEC
Luna nouă te ajută să fii avangardist. Toate ideile noi care au ajuns pe piață sau care nu au fost abordate îți pot aduce succes. Ești deschizător de drum și vei fi foarte avangardist. Ai o viziune nouă, dar și un mod de a lucra nou care îți pot aduce succes acolo unde oamenii nu se așteaptă.
TAUR
Această lună nouă deschide pentru tine o perioadă foarte fructoasă din punct de vedere financiar, bani pe care îi obții din eforturile tale, folosindu-ți la maximum abilitățile și atuurile. Activitatea ta actuală poate fi un pic diversificată. Poți descoperi o nișă profesională care te satisface.
GEMENI
Pentru că sunt multe planete în semnul tău zodiacal, personalitatea ți se poate modela într-un sens optim. Devii mai deschis, mai surâzător, mai încrezător. Poate că nu e rău să faci un pic de vâlvă în jurul ideilor pe care le susții dacă le integrezi în actualul context social, ideologic. Ai curajul să abordezi soluții îndrăznețe de viață, legate de străinătate, de exemplu.
RAC
Luna nouă îți aduce o perioadă de detașare și te retragi în lumea ta, una emoțională, o lume a ideilor, a conceptelor. Ai dorința de a citi, de a te culturaliza, de a analiza. Dacă ai de susținut un examen sau o lucrare la muncă, vei fi suprasolicitat intelectual. Îți e mult mai ușor să studiezi lucruri către care sufletul tău e atras în mod natural.
LEU
Poți avea parte de popularitate și de o creștere la nivel de imagine, printr-un proiect sau acțiuni diverse care suprind și crează mari ecouri. Vei câștiga mulți adepți, fani, care urmăresc cu mare interes ce faci și poate chiar îți urmează modelul. Anumiți lei vor vrea să nu mai pună atât de multă presiune pe cariera lor și au nevoie de mai multă relaxare.
FECIOARĂ
Luna nouă poate aduce o schimbare de direcție sau îmbrățișarea unei direcții care bătea la ușa ta, care era oferta vieții. De exemplu, poate fi vorba despre o funcție mai înaltă sau despre un titlu academic care te poziționează la job. Te evidențiezi prin idei și soluții noi prin care te remarci.
BALANȚĂ
Această lună nouă verifică un fir de destin din viața ta. Poate fi vorba de un proiect care ți-ar schimba viața sau ritmul acesteia. Vei avea ocazia să testezi această posibilitate, ba chiar există șansa de a alege dintre două direcții în care poate curge viața ta. E indicat să înțelegi unde duce fiecare alegere în parte.
SCORPION
Îți vei depăși anumite inhibiții și limite, fără eforturi, ci doar prin simpla schimbare a opticii. Vei urma un model care a făcut aceeași pași ca și tine și care te va motiva. În această perioadă, vei folosi atuu-rile cu care ai fost înzestrat astfel încât vei inspira oamenii din jurul tău să facă anumite lucruri. Îi vei motiva și îi vei stimula pe cei din jurul tău.
SĂGETĂTOR
Vei avea parte de mai multă vizibilitate și vei avea dorința de a ieși mai mult în evidență, dar nu pentru a atrage atenția cuiva anume, ci pentru a fi luat în considerare pentru calitățile pe care le ai. Te vei întreba care este noua conduită pe care este necesar să o abordezi într-un parteneriat. Te interesează cum ești văzut de ceilalți.
CAPRICORN
Vrei să fii de folos pentru cei din jurul tău, mai ales pentru cei tineri. Îți dorești să fii de folos într-un mod educativ și astfel vei face apel la abilitățile tale pedagogice native, chiar dacă nu sunt antrenate. Acest dar s-ar putea dezvolta într-o profesie, deoarece îți place să ghidezi și să îndrumi. Dar trebuie să scapi de o piedică în comunicare.
VĂRSĂTOR
Ți se deschide o eocă de iubire, și nu doar în sens romantic. Poate fi dragostea romantică sau cea pentru partener de viață, copii, nepoți sau iubirea pentru ceva, cum ar fi un proiect de suflet. Abordezi viață și munca dintr-o perspectivă mai dezinhibată și pui accent pe bucuria de a fi simțitul bine în ceea ce faci.
PEȘTI
Luna nouă îți aduce un alt mod de a te autoevalua și de a te simți. Ești foarte atent la lucrurile stabile și solide pe care îți poți sprijini viața. Poți constata că lucrurile care îți dau încredere, precum vârsta, tinerețea, agilitatea corporală nu sunt veșnice. Te vei întoarce la perioada copilăriei pentru a te redescoperi.
Urmărește întreaga emisiune pe Canalul de Youtube Canal 33