29.5 C
București
vineri, 13 septembrie, 2024
spot_img
StiriInternCătălin Predoiu  a declarat război corupției din interiorul MAI (VIDEO)

Cătălin Predoiu  a declarat război corupției din interiorul MAI (VIDEO)

Ministrul Afacerilor Interne anunță că începe curățenia de toamnă printre cadrele MAI. „Nu există înțelegere pentru corupție în Ministerul Afacerilor Interne! Cred că am fost clar. Oricine calcă aceste reguli calcă și pe steagul Ministerului Afacerilor Interne și pe tricolor, din punctul meu de vedere”, a declarat Predoiu la ședința cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI,  desfășurată în urmă cu două zile.

play-sharp-fill

„După cum știți, avem 130.000 de cadre în toate strcuturile Ministerului Afacerilor Interne. Avem, zilnic, între 26.000 și 30.000 de oameni în stradă în acele operative, zeci de mii de intervenții, mii de vieți salvate, sute de mii de cetățeni protejați prin acțiunile dumneavoastră. Vreau să fim conștienți cu toții că toate aceste eforturi, am ridicat niște cifre, în spate sunt oameni. Toate aceste eforturi pot fi șterse cu buretele din percepția publică de un singur gest de corupție a unui cadru MAI. Cum v-am spus de multe ori: unul singur poate să dărâme munca tuturor”, le-a transmis ministrul de interne participanților la ședință.

Cătălin Predoiu le-a solicitat intransigență maximă șefilor de structuri din MAI.

„Scuturați-vă toți oamenii pe care dumneavoastră credeți că nu îi pătrunde încă acest spirit general din Ministerul Afacerilor Interne, de legalitate și de integritate, și puneți-i pe șine, pe șinele corecte. În același timp, DGA, DGPI, fără milă pentru astfel de situații. Pentru că mila în astfel de cazuri înseamnă, de fapt, să vă trădaţi, la rândul dumneavoastră, colegii.

Nu există înțelegere pentru corupție în Ministerul Afacerilor Interne! Cred că am fost clar. Oricine calcă aceste reguli calcă și pe steagul Ministerul Afacerilor Interne și pe tricolor, din punctul meu de vedere”, a spus tranșant ministrul de Interne.

Cătălin Predoiu i-a sfătuit pe șefii de structuri ca în cazurile de indisciplină să procedeze cu tact, iar acolo unde au avut loc astfel de situații de indisciplină să discute de la om la om, cu colectivul, cu împricinatul.

„Simpla aplicare a unei sancțiuni după ce a ieşit din Comisia de disciplină, și cu asta basta, nu rezolvă complet situația. Trebuie să înțeleagă, să fie el convins că a greșit şi de ce anume. Şi, uneori, trebuie ajutat, trebuie recuperat, ca să nu treacă într-o zonă de blazare sau „de anti sistem“, în sensul greşit, prost înțeles al cuvântului”, le-a transmis ministrul de interne șefilor de direcții.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE