Cât ne influențează canicula perioada de somn pe durata verii? Am încercat să aflăm un răspuns de specialitate din partea unui profesionist, iar detaliile privesc diverse categorii de vârstă, de la copilul sugar până la cel adolescent.
Una peste alta, părinții trebuie să citească cu atenție opiniile de mai jos.
„Somnul începe în condiții de mediu potrivite, de temperatură, de luminozitate, de liniște. Dacă este cald sau dacă este frig, nu vei dormi la fel de bine. O să simți un disconfort, care se traduce prin creșterea perioadei de adormire. Vei adormi mai greu și vei avea un somn mai agitat. De principiu, temperatura care este comodă în timpul zilei, va fi comodă pentru copil și în timpul nopții. Iar temperatura variază. Temperatura care-mi convine mie, în care mă simt bine este, să spunem cea de 25 de grade Celsius. Dacă reușesc să-mi mențin o temperatură constantă în cameră de 25 de grade Celsius, cu ajutorul unui aparat de aer condiționat sau al unei aeroterme, atunci ne simțim foarte bine”, ne-a declarat medicul specialist neurolog pediatru Mihai Mușetescu.
În opinia reprezentantului Clinicii de specialitate Epi-TSA, canicula poate avea efecte dăunătoare.
„Expunerea copilului la temperaturi mari este periculoasă nu doar fiindcă ar putea provoca tulburări de somn, ci și fiindcă poate provoca deshidratare. Copilul transpiră fiindcă corpul răspunde schimbărilor de temperatură. Când temperatura ambientală crește, transpir, deci apare deshidratarea. Pe scurt e foarte importantă temperatura în care voi dormi. Trebuie să existe confort!”.
La sugari, semnele sunt clare.
„Sugarii, cei până în doi ani, îți oferă semnalele clare că vrea să doarmă. Dar poate ora lui de culcare nu e cea care-ți convine ție, fiindcă mai ai ceva de făcut, de lucrat la serviciu. Vrei să rezolvi un deadline și-i spui copilului ceva de genul < Mai lasă-mă o jumătate de oră! >. Ca atare, ratezi ora de culcare a copilului. Nu recomandăm. Dacă ratez momentul în care trebuie să-mi bag copilul în pat, următoarea secreție de melatonină poate apărea peste o oră sau chiar două. În felul ăsta copilul e privat de somn. Atunci când copilul dă semne că vrea să doarmă, lăsați totul deoparte, salvați documentul la care lucrați și după ce-l culc mă întorc să-mi termin treaba! La preșcolari și la școlarul mic, în general ei își urmează cursul firesc. Dacă nu vorbim despre un copil supraponderal sau care are tulburări de somn, din pricina unor chestiuni legate de ORL, se culcă relativ bine. Perioada lor de adormire e ușor de monitorizat”, indică același specialist.
„La adolescenți poți să-ți dai ușor peste cap programul. De data asta schimbarea vine din partea programului, fiindcă copilul vrea să stea treaz, să se uite la un film sau pe tot felul de rețele sociale. De pe la 11, 12 ani poți observa cum copiii noștri încep singuri să-și crească latența de adormire. Și ei își spun că mai au ceva de făcut, să mai asculte muzică, să mai urmărească un serial, să mai vorbească cu nu știu ce coleg. Și ei dacă își ratează perioada de culcare, atunci nu se vor odihni bine, fiindcă somnul poate reveni și peste două ore. Părinții cu adolescenți trebuie să poate o discuție cu aceștia și să-i încurajeze să meargă la culcare atunci când li se face somn”.
În opinia aceluiași medic neurolog, respectarea programului de somn e una benefică.
„Programul cât mai riguros, nu la minut, dar cam la aceeași oră, de mers la culcare, ajută corpul să-și creeze aceste secreții hormonale pentru a mă ajuta să mă și odihnesc. Creierului nu-i place să fie surprins și putem observa că odată obișnuit cu deșteptarea în fiecare dimineață la ora șapte, atunci curând mă voi trezi cu două sau trei minute înainte să-mi sune ceasul, pentru că creierului meu nu-i place să fie luat prin surprindere de către ceas. Și atunci își creează programul de somn astfel încât se va trezi în fiecare dimineață înainte de a fi deranjat!”, mai spune același medic specialist Mihai Mușetescu.